StoreDot – baterie care se încarcă complet în 2 minute

/
/
9 ian. 15
/

StoreDot, un start-up din Israel, a prezentat în cadrul CES 2015 o baterie care se poate încărca până la 100% în aproximativ 2 minute. CEO-ul companiei, Doron Myersdorf, a afirmat că s-a ajuns la acest rezultat remarcabil prin modificarea structurii bateriei, dar şi prin adăugarea de materiale noi (ţinute secrete de acesta).

Pe lângă avantajul de a se încărca complet în doar 2 minute, acumulatorul este mai fiabil şi oferă un număr de cicluri de încărcare-descărcare de până la 5 ori mai mare decât bateriile convenţionale existente la ora actuală. Deoarece este un prototip, bateria celor de la StoreDot are şi un mare dezavantaj pentru care încă nu au găsit soluţie: se descarcă foarte repede (maxim 4-5 ore).

Producătorul a afirmat că se caută intens o soluţie şi pentru îmbunătăţirea durabilităţii bateriei, astfel că ei speră să lanseze un acumulator final disponibil spre comercializare până la sfârşitul anului 2017. De asemnea, aceştia au început negocieri cu diverşi producători de gadget-uri pentru a le furniza în viitor astfel de baterii pentru device-urile lor. La costurile actuale, un asemenea acumulator ar adăuga un cost suplimentar de aproximativ 50 de dolari la diverse terminale inteligente.

Aţi fi dispuşi ca în 2017-2018 să oferiţi 50 de dolari în plus pentru un smartphone al cărui baterie să se încarce complet în 2 minute?

http://youtu.be/Bh-RgEKZ2wc

Sursa: Mashable.com
Categorii: Arhiva
Cuvinte cheie: smartphone, StoreDot
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Samsung Galaxy A07s – display IPS LCD cu rezoluţie HD+, procesor MediaTek Helio G99+ şi 6 ani de actualizări software

Samsung a lansat un nou smartphone entry-level, un device care va ajunge foarte probabil pe canal oficial şi în România. Acesta se numeşte Samsung Galaxy A07s şi a fost prezentat în Iordania (nu ştiu cum au ales această ţară, dar uite că acolo a fost anunţat în premieră).

Peste 100 de companii tech importante avertizează că în următoarele luni atacurile cibernetice cu AI vor face ravagii dacă nu se va investi masiv în securitatea cibernetică

După manifestul lui Bill Gates publicat în această săptămână, primim acum o altă avertizare majoră, una venită din partea unor companii uriaşe din tehnologie.

Este oficial, OnePlus confirmă ieşirea din România (nu vor mai fi lansate modele noi, însă cele existente vor primi suport în continuare)

Într-un articol scris la începutul acestei luni am evidenţiat foarte clar că OnePlus nu prea mai există în România, stocurile pe site-urile oficiale fiind aproape epuizate. La momentul respectiv am estimat că OnePlus nu mai rezistă 2-3 luni în ţara noastră, însă iată că mult aşteptata confirmare oficială a venit mai repede decât am estimat.