Tableta Realme Pad 2 4G – câteva specificaţii şi primele imagini

/
/
2 iul. 23
/

Am observat că în ultima perioadă producătorii preferă doar tabletele Wi-Fi only şi cine i-ar putea condamna ? Pe o piaţă extrem de sensibilă unde preţul contează foarte mult, un model Wi-Fi only va fi tot timpul mai ieftin, iar până la urmă de ce îţi trebuie conectivitate 4G / 5G pe o tabletă, când ai oricum telefonul tot timpul cu tine ? (întrebarea este strict pentru cei ce cumpără o tabletă pentru entertainment şi nu pentru business).

Revenind la subiectul acestui articol, se pare că Realme vrea să lanseze o tabletă ieftină şi cu conectivitate 4G, tocmai de aceea are în lucru modelul Realme Pad 2 4G. Acesta este cam gata, astfel că lansarea sa nu va întârzia foarte mult (se estimează undeva la sfârşit de august, început de septembrie).

Iată ce ştim la nivel hardware despre Realme Pad 2 4G ?

  • procesor octa-core MediaTek Helio G99 realizat pe 6nm cu Arm Mali-G57 MC2 drept GPU;
  • până la 8 GB RAM şi până la 128 GB spaţiu de stocare;
  • cameră foto de 20 Megapixeli;
  • baterie de 8360 mAh cu încărcare rapidă la 33W;
  • patru difuzoare, port USB Type-C.

Realme Pad 2 4G va veni din fabrică cu interfaţa RealmeUI 4.0 bazată pe Android 13.

Aş compara această tabletă cu Xiaomi Redmi Pad, tabletă lansată oficial în toamna anului trecut, una care este disponibilă însă doar în varianta Wi-Fi only.

Sursa: twitter.com/yabhishekhd
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Ce smartphone-uri şi tablete Realme sunt eligibile pentru actualizarea la interfaţa Realme UI 8.0 bazată pe Android 17?

Android 17, cunoscut intern drept Android Cinnamon Bun (Rulouri cu scorţişoară), va fi următoarea iteraţie a celui mai utilizat sistem de operare din lume în industria producătoare de smartphone-uri şi tablete.

realme GT 8 Pro – review (Să fie acesta ultimul flagship realme?)

Dacă în ultima perioadă existau zvonuri că realme nu-și va continua parcursul în piața de telefoane mobile sub brand propriu, ci ar urma să fie un sub-brand Oppo, se pare că de curând nu mai este vorba despre simple zvonuri, această situație fiind una confirmată oficial. Deocamdată nu știm cu precizie cum se va face…

TOP 10: Gadgeturi testate în 2025

Nu aș spune că acest tip de articol reprezintă cumva o tradiție pe sfârșit de an, dar am mai publicat și alte dăți astfel de materiale, cel de anul trecut putând fi de actualitate și astăzi, dacă ne gândim că multe dintre gadgeturile prinse atunci în acel top sunt încă disponibile comercial. Anul 2025 se…