Tableta Samsung Galaxy Tab S6 Lite a fost lansată oficial (în sfârşit)

/
/
15 apr. 20
/

Samsung Galaxy Tab S6 Lite este tableta cu cele mai multe “scăpări” din ultima perioadă, iar această lansare oficială nu face altceva decât să confirme ceea ce ştiam deja.

Specificaţii complete pentru Samsung Galaxy Tab S6 Lite:

  • display TFT de 10.4 inci cu rezoluţie de 2000 x 1200 pixeli, aspect 5:3 şi o densitate a pixelilor de 224 ppi;
  • procesor octa-core Exynos 9611, ARM Mali-G72 MP3 GPU, 4 GB RAM, 64 / 128 GB spaţiu de stocare şi suport pentru card microSD de până la 1 TB;
  • Android 10 cu One UI 2.0;
  • 4G LTE (opţional), Wi-Fi ac, bluetooth 5.0, GPS, Glonass, Beidou, USB Type-C, Dolby Atmos, suport S-Pen (inclus);
  • cameră foto de 8 Megapixeli + cameră frontală de 5 Megapixeli;
  • baterie de 7040 mAh, 467 gr. greutate şi dimensiuni 244.5 x 154.3 x 7.07 mm.

Chiar dacă Samsung Galaxy Tab S6 Lite vine cu S-Pen inclus, acesta nu are un slot special pentru el pe tabletă, existând însă o husă dedicată ce poate fi achiziţionată separat. Dacă refuzaţi husa, va trebui să luaţi S-Pen-ul după voi ca pe un pix obişnuit.

Tableta poate oferi o autonomie de până la 12 ore în browsing pe internet şi până la 13 ore în playback video. La nivel software nu vor lipsi Dark Mode şi Samsung Knox, iar opţiunile de culoare se vor limita la gri, albastru şi roz.

Preţul nu a fost încă anunţat oficial, însă date anterioare ne spuneau că în Europa preţul acestei tablete va pleca de la 379 euro (Wi-Fi only), respectiv 439 euro (4G).

Sursa: gsmarena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Samsung SDI testează baterii siliciu-carbon de 12.000 mAh şi de 18.000 mAh

Într-un articol de la final de 2025 vă spuneam că anul 2026 va fi anul smartphone-urilor de dimensiuni normale cu baterii de peste 10.000 mAh. Tehnologia siliciu-carbon de generaţia a treia este deja bine stăpânită de producători pentru Honor, OnePlus, Realme, Xiaomi etc., astfel că autonomiile de peste 3 zile vor deveni o normalitate.

Monitor Samsung Odyssey QD-OLED G8 S27FG810SU – preview

Am spus de-a lungul timpului în mai multe articole că prefer să îmi redactez articolele cu informația primită de la mai multe ecrane. De câteva săptămâni am făcut pasul spre un monitor OLED de la Samsung cu code name-ul S27FG810SU.

Cât ar putea costa smartphone-urile Samsung Galaxy A37 şi A57 în Europa (estimare de preţ şi pentru România)?

Samsung va lansa în curând două dintre cele mai aşteptate smartphone-uri din 2026, modelele mid-range Samsung Galaxy A37 şi A57.