Dacă ar fi să mă gândesc la un film când vine vorba de ieşirea Telekom Romania Mobile Communications din ţara noastră, cu siguranţă cred că i-aş pune numele „Greu de vândut”.
Digi surprindea pe toată lumea în luna mai a acestui an, când, oarecum pe nepusă masă, anunţa achiziţia Telekom Romania Mobile Communications (fostul Cosmote).
Vestel a anunţat de curând un parteneriat cu VIDAA, compania producătoare a sistemului de operare VIDAA Smart TV. Dacă vi se pare cunoscut numele, da, VIDAA face parte din grupul Hisense, cunoscutul producător de televizoare din China.
Sfârşitul de săptămână vine cu o informaţie importantă din Statele Unite ale Americii, acolo unde există potenţial pentru o tranzacţie istorică în industria tehnologică.
Începutul de săptămână vine cu un anunţ surpriză pentru piaţa de marketing afiliat din România. 2Performant, cel mai mare jucător din ţara noastră, a anunţat încheierea unui acord pentru achiziţia Profitshare România şi Bulgaria.
Turcia este una dintre cele mai inflaţioniste ţări din lume, în luna august inflaţia ajungând la aproximativ 52% (guvernul de la Ankara se implică activ în reducerea ei prin diverse mijloace, iar acest lucru se vede, în luna mai inflaţia fiind de 75.45%).
Tranzacţia anului în piaţa telecom din România a fost anunţată la finalul lunii trecute, Digi România SA anunţând achiziţia Telekom Romania Mobile Communications SA (fostul Cosmote).
Vestea anului în telecom este aceea că Digi a cumpărat Telekom Romania Mobile Communications (fostul Cosmote). Bine, nu este doar Digi, achiziţia va fi făcută de către societatea West Network Invest SRL a cărui acţionar majoritar este Digi, iar acţionar minoritar este Clever Media (compania din spatele posturilor de televiziune Prima TV).
Liberty Media Corporation, compania americană care deţine tot ce înseamnă Formula 1, a anunţat că a achiziţionat Dorna, compania din spatele MotoGP, pentru suma de 4.2 miliarde de euro.
În vara anului 2022 aflam că Amazon va achiziţiona compania iRobot Corporation pentru suma de 1.7 miliarde de dolari. Amazon plătea 61 dolari / acţiune, cu 22% peste preţul de la bursă din momentul anunţului.
OMV Petrom a anunţat că va achiziţiona integral Renovatio Asset Management, proprietarul celei mai mari reţele de încărcare a maşinilor electrice din România.