advertiorial
Cum te ajută suita AnythingLLM și NVIDIA NIM în a rula local LLM-uri avansate și cât de rapid primești ajutor de la un PC cu grafică NVIDIA GeForce RTX
Cred că mare parte dintre noi am folosit măcar o dată în ultimul timp o soluție de Inteligență Artificială (AI), fie că vorbim despre cele mai celebre dintre ele, precum ChatGPT de la Open AI, Gemini de la Google sau Llama de la Meta. Sunt mult mai multe astfel de soluții, de chatboți așa cum…
IFA Berlin 2025 – TCL a prezentat o gamă largă de produse cu tehnologie avansată, de la televizoare QD-Mini LED gigant la electrocasnice inteligente
TCL a venit în forță la IFA Berlin 2025, ocupând un spațiu expozițional de peste 2.500 de metri pătrați, atțt i-au fost necesari pentru a-și prezenta ecosistemul complet de tehnologie. Prezența masivă a companiei subliniază o perioadă de creștere solidă, în special pe piața europeană.
A venit momentul să înlocuiesc vechiul aparat de aer condiționat! Iată ce model am ales și de ce
Parcă nici nu-mi vine să cred că actualul aparat de aer condiționat, care încearcă din răsputeri să răcească atmosfera din casă chiar în momentul în care scriu aceste rânduri, a trecut de 15 ani de activitate, fiind montat din iulie 2009. Da, încă funcționează, dar are un randament foarte scăzut, tocmai din această cauză am…
Despre ecosistemul NVIDIA Studio pe un laptop cu grafică GeForce RTX 5080 și cum s-a descurcat acesta în programele pe care le folosesc
Am mai scris destul de detaliat despre NVIDIA Studio cu circa trei ani în urmă, dar am revenit asupra subiectului când v-am povestit cum mă ajută pe mine acest ecosistem. Ca să readucem aminte, NVIDIA Studio se adresează oricărui creator de conținut digital, fie că este el fotograf, videograf, designer grafic, artist 3D și chiar…
Am jucat DOOM: The Dark Ages pe un laptop cu NVIDIA GeForce RTX 5080 – Path Tracing susținut prin DLSS 4 schimbă nivelul de realism
DOOM: The Dark Ages a fost lansat la jumătatea lunii mai anul curent, dar eu abia acum am avut șansa să dau o tură, cum s-ar spune, prin acest joc, care nu este o continuare directă a DOOM Eternal, ci un prequel care te propulsează într-o versiune medievală, întunecată și brutală a universului DOOM. Chiar…
Am jucat S.T.A.L.K.E.R. 2: Heart of Chornobyl și Indiana Jones and the Great Circle pe laptopul meu Lenovo Legion cu grafică NVIDIA GeForce RTX 4070
Laptopurile Lenovo Legion pot reprezenta unele dintre cele mai bune alegeri pentru gaming la nivel înalt, iar un notebook cu grafică NVIDIA GeForce RTX este cu siguranță cea mai potrivită opțiune.
Recomandări de plăci grafice și laptopuri echipate cu soluții NVIDIA GeForce RTX, perfecte pentru vacanța de iarnă
Am strâns laolaltă câteva plăci grafice și laptopuri de gaming pe care le-am găsit la ofertă în promoțiile de Crăciun, toate fiind echipate cu soluții NVIDIA GeForce RTX,
GIGABYTE GeForce RTX 4080 SUPER WINDFORCE 16G pusă la încercare în S.T.A.L.K.E.R. 2: Heart of Chornobyl
O nouă placă video NVIDIA din seria de mare succes GeForce RTX 40 SUPER a ajuns la noi spre a fi testată în unul dintre cele mai interesante jocuri ale momentului, abia lansat, mai exact introdus pe piață în data de 20 noiembrie 2024. Așadar, vom vedea cum s-a descurcat placa video GIGABYTE GeForce RTX…
TOP 5: Recomandări de laptopuri Lenovo potrivite pentru gameri în perioada sărbătorilor de iarnă
Am intrat cu siguranță în febra sărbătorilor de iarnă, însă cred că mulți dintre noi încă nu am cumpărat cadourile nici pentru cei dragi și nici cele „în interes propriu” 🙂. Dacă ai de gând să cumperi un laptop, eu îți pot face aici 5 recomandări de la Lenovo.
MSI Black Friday 2024 durează până la sfârșit de an și vine cu reduceri la laptopuri de până la 30%
Cine credea că articolele despre Black Friday 2024 s-au încheiat, se înșeală. Dar asta fiindcă sunt unele astfel de campanii care se întind pe o perioadă mult mai lungă de timp, iar asta înseamnă, până la urmă, mai multe șanse ca fiecare dintre noi să găsească gadgetul dorit la un preț mai bun. Iar de…
TOP 5: Telefoane Motorola pe care le recomand de Black Friday 2024
Primul articol pe care îl scriu despre Black Friday 2024 este acesta. Trebuie să vă spun de la bun început că materialul de față este susținut de Motorola, dar tot din start trebuie să aflați că recomandările pe care le veți descoperi mai jos sunt strict ale mele, nimic nu mi-a fost impus.
TOP 5: Oferte Huawei Back to School 2024 – reduceri de până la 30% la ceasuri și brățări inteligente, căști, tablete, laptopuri și telefoane
Chiar dacă aproape nimănui nu-i stă gândul acum la startul noului an școlar / universitar, trebuie să recunoaștem că cel mai bine este să fim gata din timp pentru un moment atât de important din an. Pentru a le da șansa tuturor de a se pregăti cum se cuvine pentru începutul de septembrie, au fost…
Oferta zilei: Set de 4 trackere bluetooth la 83 lei
Cele mai cunoscute trackere sunt din oferta Apple și Samsung, dar și companiile chinezești au o propunere low-cost în domeniu.