LeEco
LeEco (LeTV) devine acţionarul majoritar al grupului Coolpad
Gigantul chinez LeEco (fostul LeTV) îşi dezvoltă sfera de influenţă atât în China, cât şi la nivel global, iar cel mai nou pas concret făcut în acest sens este dat de achiziţia a 11% dintre acţiunile grupului Coolpad Group Limited. În condiţiile în care încă din 2015 mai deţinea 18% din acţiunile Coolpad, LeEco devine…
LeEco Le Max 2 este acum disponibil şi în versiunea cu 128 GB spaţiu de stocare
LeEco Le Max 2 este un smartphone lansat în luna aprilie, iar până la această oră este cel mai puternic telefon al producătorului chinez. Printre principalele caracteristici regăsim procesorul Qualcomm Snapdragon 820 de tip quad-core, 6 GB RAM, un display de 5.7 inci cu rezoluţie QHD, cameră foto de 21 megapixeli cu senzor Sony IMX230,…
LeEco (LeTV) vrea să lanseze anul acesta un smartphone cu 8 GB RAM
Producătorul chinez LeEco (fostul LeTV) este foarte activ pe piaţa telefoanelor inteligente, iar după lansările din aprilie a terminalelor LeEco Le 2, LeEco Le 2 Pro şi LeEco Le Max 2, se pare că acesta ne pregăteşte încă un smartphone care să impresioneze.
LeEco Le Syvrac – bicicletă inteligentă cu procesor quad-core, 4 GB RAM şi sistem de operare Android
Producătorul chinez LeEco (fostul LeTV) este cunoscut în special pentru smartphone-urile cu raport calitate-preţ foarte bun. De curând această companie a lansat şi o bicicletă inteligentă denumită LeEco Le Syvrac.
LeEco Le 2 și Le 2 Pro – detalii oficiale, imagini și prețuri
Într-un eveniment dedicat organizat în Beijing, producătorul LeEco, cunoscut anterior drept LeTV, a prezentat 3 smartphone-uri ce vor fi considerate de acum înainte vârfurile de gamă ale companiei. Vorbim despre LeEco Le 2, Le 2 Pro și LeMax 2, primele două cu specificații asemănătoare, iar ultimul o adevărată bestie ce poate fi cumpărat cu până la…
LeEco Le Max 2 – smartphone cu Snapdragon 820, 6 GB RAM, 64 GB spaţiu de stocare şi cameră foto de 21 megapixeli
Producătorul chinez LeEco (fostul LeTV) a lansat astăzi un număr impresionant de 3 smartphone-uri: LeEco Le 2, LeEco Le 2 Pro şi LeEco Le Max 2. Toate aceste device-uri au în comun o schimbare radicală: nu dispun de jack-ul pe 3.5 mm, acesta fiind înlocuit de portul USB Type-C. Vom face o scurtă prezentare pentru…
LeEco Le 2 primeşte certificare în China şi este foarte aproape de lansare
LeEco Le 2 se doreşte a fi urmaşul smartphone-ului LeTV Le 1s care a oferit publicului larg un raport calitate-preţ foarte bun. La aproximativ 180 dolari în China, LeTV Le 1s a concurat şi încă concurează de la egal la egal cu Xiaomi Redmi Note 3.
Bursa zvonurilor: LeEco Le 2 – MediaTek Helio X25, 3 GB RAM, cameră de 16 Megapixeli
LeEco Le 2 a apărut în baza de date a GFXBench, iar lansarea comercială urmează a fi făcută în a 2-a parte a lunii aprilie. Alături de Meizu Pro 6 folosește procesorul MediaTek Helio X25.
Bursa zvonurilor: LeEco Le 2 – primele informații
LeTV s-a rebranduit în LeEco și are în pregătire un smartphone cu configurație hardware de top. Au și apărut primele detalii pe site-urile de specialitate din dot com.
LeTV îşi schimbă numele şi devine LeEco
Producătorul chinez LeTV a decis că este timpul să facă o schimbare la nivel de brand, iar în cadrul unei conferinţe organizate în China a lansat noul nume LeEco, cât şi un nou logo.