review
Nokia 3 – review
Mă gândeam ca în introducerea acestui review să fac o scurtă istorie a brandului Nokia, dar apoi mi-am dat seama că mai toată lumea știe deja povestea.
Mini proiector Vivitek Qumi Q3 Plus – review
Videoproiectorul este un dispozitiv folosit îndeosebi pentru prezentări, deci în mediul business ori educațional. Destul de puțini sunt cei care folosesc un astfel de gadget pentru acasă, spre a crea o adevărată experiență home cinema.
PocketBook Touch Lux 3 – review
Produsul aflat azi pe masa de test este un eBook Reader de la PocketBook, companie cu origini elvețiene. PocketBook Touch Lux 3 reprezintă primul astfel de gadget pe care am ocazia să-l prezint pe site și sper să mă descurc cât mai bine în a-i dezvălui principalele caracteristici.
ASUS Zenfone AR – review
Vroiam să mă laud că am testat primul smartphone cu 8 GB RAM, dar nu a fost cazul pentru ediția de Zenfone AR sosită la review. M-am mulțumit cu 6 GB RAM și 128 GB stocare vs modelul de top ce este echipat cu 8 GB RAM și 256 GB stocare (peste multe laptopuri noi…
Aparat foto mirrorless Canon EOS M5 – review
Testarea aparatelor foto nu este neapărat specializarea noastră aici pe site, însă fotografia a devenit mai mult decât un hobby în ultimul timp pentru mine așa că mă bucur când am ocazia de a încerca un astfel de gadget.
Nokia 3310 în ediția 2017 – review
Este cel mai discutat feature phone din ultimii 5 - 6 ani, iar Nokia 3310 la cât buzz a stârnit în jurul său aș spune că merită și un review pe site. Ar trebui făcută o comparație cu modelul de acum 16 - 17 ani, dar nu am fost client de 3310 și nici nu…
Ulefone Gemini Pro – review
Ulefone Gemini Pro a fost lansat oficial în urmă cu mai puţin de 2 luni, iar la momentul actual este cel mai puternic smartphone din portofoliul companiei chineze. Dacă nu mă înşel review-ul de faţă este primul din România şi printre primele la nivel mondial, de aceea mulţumim pe această cale celor de la Ulefone.
Renault Clio GT-Line 1.2 TCe 120 CP M6 – review
Ultimele două review-uri auto de pe Gadget.ro au fost pentru mașini al căror preț cumulat se apropia de 150.000 de euro. Atât ar costa acele BMW 540i xDrive și Ford S-Max Vignale dacă le-ai dori pe amândouă.
MGCOOL Explorer ES – review
În ultimele zile am testat camera video de acţiune entry-level MGCOOL Explorer ES. Acest device este produs de către MGCOOL, o companie înfiinţată în 2016 ce produce doar device-uri purtabile şi electronice precum camere video de acţiune, brăţări inteligente, baterii externe, căşti audio, încărcătoare etc. MGCOOL este în realitate un sub-brand al celor de la…
Huawei P10 Lite – review
Fără nicio exagere, cred că doar în câteva zile am primit peste 10 mesaje în care am fost întrebat când apare recenzia lui Huawei P10 Lite. Presupun că smartphone-ul a început a fi promovat, iar lumea vrea să afle mai multe detalii.
TP-Link Neffos X1 – review
Anul trecut, la începutul toamnei, TP-Link a prezentat două smartphone-uri ce păreau interesante la prima vedere: Neffos X1 și X1 Max. După mai bine de jumătate de an avem ocazia de a vedea la lucru varianta cu ecran mai mic, pe diagonală de 5 inch.
Boxă portabilă Nillkin X-Man – review
Un nou review pentru un produs încadrat în categoria audio este gata. Zilele trecute am văzut de ce sunt în stare căștile Tellur Morpheus Zeal, iar azi analizăm o boxă portabilă cu conectivitate bluetooth de la Nillkin.
Xiaomi Redmi Note 4X – review
Xiaomi Redmi Note 4X a fost lansat în luna februarie a acestui an ca o variantă globală cu procesor Qualcomm Snapdragon a versiunii de bază Xiaomi Redmi Note 4. Când spun global mă refer în special la India, ţară unde Xiaomi are un nivel al vânzărilor foarte ridicat.