Honor Magic 6 Pro este unul dintre cele mai performante smartphone-uri lansate în 2024, unul cu prezență oficială în țara noastră. Am fost la evenimentul de lansare, iar Honor și-a propus să rivalizeze cu seria iPhone 15 Pro de la Apple, dar și cu Galaxy S24 Ultra de la Samsung. 

Este mai bun față de cele două?

Greu de spus. Totuși, din start vă spun că va prinde un loc în top 5 pe anul în cauză. Au îmbunătățit mai multe aspecte față de generația precedentă – Honor Magic 5 Pro. 

Specificații 

Smartphone

Date tehnice
Honor Magic6 Pro
Data de lansare11 ianuarie 2024
Design + construcțieSticlă pe față și spate sau piele ecologică în partea spate, structură de rezistență din aluminiu, certificare IP68 în ce privește contactul cu apa și praful
EcranLTPO OLED de 6.8 inci cu rezoluție 2800 x 1280 pixeli, protejat cu sticlă Jurhino Glass, raport display / corp de 91.6%, luminozitate de până la 5000 nits în peak, rată de refresh la 120Hz, 453 ppi
ProcesorQualcomm Snapdragon 8 Gen3 dezvoltat pe 4nm, octa-core cu 1 x Cortex-X4 la 3.3 GHz, 3 x Cortex-A720 la 3.2 GHz, 2 x Cortex-A720 la 3.0 GHz și 2 x Cortex-A520 la 2.3 GHz
Memorie12 GB RAM și 512 GB stocare de top UFS 4.0
GPUAdreno 750
Sistem de operareAndroid 14 cu MagicOS 8
Conectivitatedual-sim sau single SIM + eSIM, 5G, Wi-Fi a/b/g/n/ac/6/7, bluetoot 5.3, localizare dual-band prin GPS, GLONASS, BDS și GALILEO, NFC, USB Type-C 3.2 cu funcție DisplayPort 1.2, cititor de amprentă optic integrat în display, Face ID cu senzor TOF în partea frontală
Cameră foto și videowide de 50 Megapixeli cu f/1.4 - f/2.0, PDAF, OIS și autofocus prin tehnologia laser;

tele / periscop de 180 Megapixeli cu f/2.6, PDAF, OIS și zoom optic 5x;

ultrawide de 50 Megapixeli cu f/2.0, autofocus;

LED flash, filmează 4K cu până la 60 fps, 10-bit video, HDR, gyro-EIS
Cameră de selfie-uri50 Megapixeli cu f2.0 și TOF 3D, filmează 4K cu 30 fps
Baterie5600 mAh cu încărcare pe fir la 80W și wireless la 66W
Greutate225 gr. sau 229 gr.
Dimensiuni162.5 x 75.8 x 8.9 mm

Pachet + design 

🔺Lipsește încărcătorul din pachet…

În pachetul negru de dimensiuni reduse nu veți găsi încărcătorul de 80W pe fir pentru bateria de 5600 mAh. Veți da de o agrafă, cablu de tip USB Type-C la ambele capete, ghid cu instrucțiuni și garanție. Lipsește și husa din plastic transparent pe care Honor o avea de obicei în pachet lângă smartphone-urile sale. Mai ține minte vremurile în care alături de smartphone se aflau și căștile de tip in-ear? Uneori chiar de la Beats, pe vremurile HTC sau AKG mai recent la Samsung…

Apropo de încărcător, eMAG vinde pe cel de 100W la 69.99 lei. Cred că este cel mai ieftin încărcător cu asemenea putere în această sumă. Am comandat unul pentru că voi mai testa produse de la această companie. 

Honor Magic 6 Pro are structură de rezistență din aluminiu, sticlă pe față și spate sau piele ecologică pe anumite variante de culoare. Versiunile de culoare sunt Negru, Berde, Albastru, Mov și Alb. A sosit la review în cea mai conservatoare variantă a sa: Negru, 12 GB RAM + 512 GB stocare. 

Liniile de design sunt similare cu cele de la Magic5 Pro, camera de selfie-uri se mută din colțul din partea stângă pe centru și în continuare antamează doi senzori, pe lângă cel convențional se află și TOF 3D pentru autentificare biometrică. 

Cred că este și unul dintre ultimele smartphone-uri cu display curbat, asta după ce până și Samsung a renunțat la acest format pe Galaxy S24 Ultra. Raportul display / corp la Magic 6 Pro este de…, 91.6% (unul dintre cele mai bune regăsite pe un smartphone din ce am testat de-a lungul timpului). Are certificare IP68 în ce privește contactul cu apa și praful (rezistă în submersie până la 1.5 metri pentru până la 30 de minute). 

Modulul camerei principale iese puternic în relief, dar mi se pare a fi ceva mai inspirat încadrat față de Xiaomi 14 Ultra ce mi se pare mai degrabă o cameră foto compactă și mai puțin un smartphone. 

Una peste alta mi se pare că avem un smartphone bine realizat, construcție premium etc. Exact așa cum te-ai aștepta de la un telefon mobil cu preț de peste 5 – 6000 lei. M-aș lega de notch-ul din partea superioară, dar Apple a dovedit la iPhone că și un element ușor inestestic, poate fi trecut cu vederea. Honor a și adus funcții similare cu cele de le Dynamic Island la Magic6 Pro. 

Ecran și sunet

🔺Unul dintre cele mai luminoase display-uri LTPO OLED din piață la început de 2024;

Integrează un display LTPO OLED de 6.8 inci cu rezoluție de 2800 x 1280 pixeli, rată de refresh de până la 120Hz, luminozitate de până la…, 5000 nits în peak, protecție Jurhino Glass, raport display / corp amintit și mai sus, 91.6%. 

Sunt trei opțiuni pentru rezoluție: 

  • 2800 x 1280 pixeli;
  • 2450 x 1120 pixeli;
  • 2100 x 960 pixeli. 

Rata de refresh poate fi setată pe: 

🔺Opțiunile la nivel de rezoluție pentru Honor Magic6 Pro

Dinamică – urcă până la 120Hz în funcție de scenariul de utilizare;

Standard – 60Hz;

Ridicată – 120Hz în mod constant. 

🔺Rata de refresh poate fi setată și pe maxim în regim continuu

Am ales rezoluția maximă și rata de refresh ridicată, iar în ce privește culorile am ales Intens. Există și opțiunea Normală ce face trecerea între spectrul sRGB și cel DCI-P3. Temperatura de culoare poate fi setată pe Implicit, Cald și Rece. 

Culorile sunt de bună calitate, luminozitatea este suficient de mare etc. Urcă până la 1600 nits HBM și 5000 nits în peak. Cea mai mare luminozitate este adusă când telefonul este setat pe Automat și se află sub acțiunea razelor de soare, urcă la maxim pentru câteva secunde. 

Am măsurat 1277 nits pe alb, o valoare respectabilă. Am detaliat mai sus contextul în care ajunge la 5000 nits în peak. Ce impresionează la display-ul lui Honor Magic 6 Pro sunt cât de plăcute sunt culoriile, dynamic range-ul iese în evidență cu adevărat. 

Sunetul cade în sarcina a două difuzoare, ambele sunt poziționate pe lateralele superioare. Zici că este o mică boxă, cu extrem de puține vibrații transmise în carcasă la amplitudine maximă. Sunetul are mult bass, fără distorsiuni. A fost una dintre din cele mai plăcute experiențe în a asculta muzică la un telefon mobil. Nu doar că se aude puternic, dar și calitatea se află sus. Alte companii au un treble prea pronunțat, se aud mai încet etc. Honor a reușit să combine un sunet intens cu o calitate ridicată. A măsurat 103.6 dB la aprox. 10 cm distanță de difuzorul de la bază și a atins 80.5 dB la aprox. 30 – 40 cm distanță de urechi, într-o poziție cumva normală când folosești un smartphone pentru a reda un playlist de melodii. 

Hardware, sistem de operare și aplicații 

🔺Are acces la serviciile Google din fabrică

Honor Magic 6 Pro folosește procesorul Qualcomm Snapdragon 8 Gen3 dezvoltat pe 4nm, 12 GB RAM și 512 GB stocare în unitatea sosită la review. 

Cea mai bună răcire pusă pe un smartphone cu Qualcomm Snapdragon 8 Gen3

Ce impresionează este faptul că nu se supraîncălzește precum alte smartphone-uri cu acest procesor și asta pentru că Honor a pus o răcire pe măsura acestui chipset Qualcomm. Acolo unde Xiaomi 14 Ultra urcă și la peste 54 grade Celsius pe spate și aproape că nu-l mai poți ține în mână, Honor Magic6 Pro se află la sub 50 grade Celsius. 

Informații relevate de CPU-Z privind hardware-ul de pe Honor Magic6 Pro: 

Rulează Android 14 cu MagicOS 8. Urmează a primi 4 update-uri de Android și 5 ani va fi asigurat la nivel de patch-uri de securitate. Similar cu ce aducea Samsung pe Galaxy S23 Ultra în 2023, la S24 Ultra a urcat la 7 ani, similar  cu Google și seria Pixel 8. 

Cu siguranță cei ce cumpără un smartphone Android din liga premium îl vor schimba în intervalul de 4 ani. Suportul pe termen lung ajută la păstrarea unui preț mai bun, este de bun augur pentru cei ce cumpără telefonul S-H etc. 

Interfața MagicOS 8 amintește cumva de ceea ce descoperim pe smartphone-urile Huawei. Probabil, va mai trece timp până când cele două companii vor merge în direcții diferite. Prin swipe din lateral dreapta sus se oferă acces la setările rapide, iar din lateral stânga sus se accesează notificările. Avem și un Dynamic Island în standiu incipient în jurul modului de la camera de selfie-uri, dar au fost situații în care nu a funcționat așa cum mă așteptam (un clip nu-l mai puteam îndepărta din secțiunea respectivă, doar după restart). Presupun că următoarele update-uri de software vor rezolva bug-urile de genul ăsta. 

Setările sunt ușor de parcurs, cu multe opțiuni de customizare, cu motor de teme, wallpapers etc. Avea patch-urile de securitate compilate la nivelul lui februarie 2024. 

Interfața Android 14 cu MagicOS 8 pe Honor Magic6 Pro: 

Performanță

Este unul dintre cele mai puternice smartphone-uri Android testate până în momentul de față. Aveți mai multe detalii în tabel. 

Smartphone

Teste de benchmark
Honor Magic6 Pro

Qualcomm Snapdragon 8 Gen3, 12 GB RAM și 512 GB stocare
AnTuTu Benchmark1.849.965 puncte
3DMarkWild Life Extreme - 5164 puncte;
Solary Bay - 8617 puncte;
CPDT BenchmarkSequential Write - 946.25 MB/S;
Sequential Write - 1.45 GB/s;
Random write - 47.18 MB/s;
Random write - 48.77 MB/s;
Memory copy - 20.73 GB/s;
GeekBench 6Single-core - 2153 puncte;
Multi-core - 6613 puncte;
GFX BenchCar Chase - 70 fps;
Manhattan 3.1 - 90 fps;
PCMark 17940 puncte

Teste de benchmark rulate pe Honor Magic6 Pro;

Conectivitate

🔺La bază se află și slotul pentru cele două cartele nanoSIM;

Și aici deja nu mai pot măsura performanțele telefonului. Pe 5G încă nu avem suficient spectru & tehnologie alocată spre a descoperi cu adevărat potențialul unui smartphone premium precum Magic6 Pro de la Honor, iar pe Wi-Fi a făcut pasul spre Wi-Fi 7 și nu am încă router cu Wi-Fi 7 și conexiune multi-gigabit spre a vedea cât de bine se descurcă. 

În partea superioară se află unul dintre difuzoare, portul infraroșu ce-l transformă în telecomandă ad-hoc și un microfon. În lateral dreapta dați de butonul de pornire și o tastă mare pentru reglarea volumului. 

La bază se află portul USB Type-C 3.2 cu funcție DisplayPort 1.2, al doilea difuzor stereo, slotul pentru cele două cartele nanoSIM și pe stânga nu au poziționat niciun element de conectivitate. 

Printre tehnologiile încorporate de Honor Magic6 Pro m-aș refer la Wi-Fi în standardele a/b/g/n/ac/6/7, dual-band, Wi-Fi direct, bluetooth 5.3, localizare dual-band prin GPS, GLONASS, BDS și GALILEO, NFC, cititor de amprentă optic integrat în display. Dispune și de tehnologia de trimit SMS-uri și apeluri via satelit. 

Cameră foto și video 

🔺Unul dintre cele mai bune smartphone-uri la început de 2024 pe partea de cameră foto și video

Camera principală este formată din: 

  • wide de 50 Megapixeli cu f/1.4 – f/2.0, echivalent 23mm, autofocus prin tehnologia laser, PDAF și OIS, senzor de 1/1.3″;
  • tele / periscop de 180 Megapixeli cu f/2.6, PDAF, zoom optic 2.5x, OIS și PDAF, senzor de 1 / 1.49″, zoom-ul digital urcă până la 100x;
  • ultrawide de 50 Megapixeli cu f/2.0, echovalent 13mm, autofocus și senzor de 1 / 2.88″. 

Filmează 4K cu 30 / 60 fps, 1080p cu până la 240 fps în slow-mo. 

Interfața camerei foto și video de pe Honor Magic6 Pro: 

Rezultatele sunt dintre cele mai bune, atât pe zi, cât și pe noapte. Impresionează și pe partea de portrete, în condiții de întuneric etc. Mi se pare că și pe partea de materiale video stă neașteptat de bine și ajunge în siajul Samsung din acest punct de vedere. 

Clip 4K făcut pe timp de zi și noapte cu Magic6 Pro: 

Fotografii făcute cu Honor Magic6 Pro: 

Autonomie

🔺Bateria de 5600 mAh își face datoria și oferă autonomie mare;

Este unul dintre smartphone-urile cu autonomie solidă. Poți să-l folosești în conditii de utilizare normală și spre 2 – 2 zile și jumătate. Bateria de 5600 mAh își face datoria și oferă autonomie din plin. 

Se încarcă la 80W pe fir și 66W în mod wireless. Au preferat să vină cu o baterie mai mare și nu cu o tehnologie mega-rapidă de încărcare a acumulatorului. 

Preț 

Honor Magic6 Pro cu 12 GB RAM și 512 GB stocare – 5999 lei.

Honor Magic6 Pro
4.6 / 5 Gadget Score
Pro
  • design cu materiale de bună calitate,ușor de folosit cu o singură mână și fără husă
  • unul dintre cele mai luminoase și bune display-uri LTPO pe care le-am văzut până acum
  • <li sunet puternic și clar de la difuzoarele stereo și cu bass mult, chiar și la volum maxim
  • nu se supraîncălzește în aplicațiile și jocurile ce necesită multă putere de procesare, răcirea își face treaba cu brio
  • fotografii și materiale video printre cele mai bune
  • autonomie mare
Contra
  • copia de Dynamic Island mai aduce și erori, ce se vor rezolva în timp - probabil
  • suport software ceva mai modest față de Google și Samsung, update-urile cu patch-urile de securitate nu sunt livrate lunar, spre exemplu
  • fără încărcător în pachetul de retail
Concluzii

Honor Magic6 Pro este unul dintre cele mai bune smartphone-uri Android în momentul de față. Luptă pentru locul 1 cu Samsung Galaxy S24 Ultra și OnePlus 12. Ce impresionează cu adevărat este partea de autonomie, cât de puțin se supraîncălzește în sarcinile ce necesită multă putere de procesare, dar și rezultatele oferite la nivel de cameră foto și video.

Honor a învățat din experiența modelelor mai vechi și a construit un produs cu adevărat premium. O să spuneți că 6000 lei este prea mult, cât costă acum, dar vă spun sincer că-și merită fiecare bănuț alocat.

Merge pe o direcție diferită față de alte companii și aici mă refer la păstrarea display-ului curbat, faptul că au ales să încorporeze o baterie mai mare și nu încărcarea ultra rapidă, dar și că modulul de la camera principală nu este chiar așa in your face precum la alte modele concurente.

Honor ridică ștacheta și nu m-aș mira deloc dacă la sfârșit de an își acontează o poziție pe podium printre cele mai bune smartphone-uri din 2024.
Design
Ecran
Conectivitate
Hardware
Software
Foto
Video
Autonomie
Pret / Specificatii

Honor Magic6 Pro a fost testat pentru o perioadă de 1 lună de zile și urmează a fi returnat.