roboţi umanoizi
CEO-ul Xiaomi susţine că în următorii cinci ani oamenii vor fi înlocuiţi cu roboţi umanoizi pe tot ce înseamnă linii de asamblare
CEO-ul Xiaomi, Lei Jun, a acordat recent un interviu celor de la Beijing Daily, iar cele transmise de el arată clar că strategia companiei pentru perioada imediat următoare se bazează pe inteligenţă artificială şi pe roboţi umanoizi.
O companiez chineză a livrat primul lot de roboţi umanoizi ce vor înlocui oamenii în fabricile producătorilor auto (şi acesta este doar începutul)
Ştiu că sunt clişeic şi mă repet, însă de fiecare dată când scriu un astfel de articol, mă gândesc la filmul din 2004 „I, Robot”. În acest lungmetraj este vorba despre relaţia om – robot umanoid, una care în 2035 pare a fi destul de apropiată. Până când un rău inevitabil se întâmplă.
Săptămâna aceasta a fost deschis în China primul magazin din lume de unde poţi cumpăra roboţi pentru uz personal (incluziv roboţi umanoizi personalizaţi)
Viitorul este aici, ar spune unii, însă nu vorbim încă de acel viitor din filmele SF de acum 20 – 30 de ani, ci de o formă incipientă a viitorului în care omul trăieşte în (sperăm) armonie cu tehnologia robotică.
Amazon pregăteşte testarea roboţilor umanoizi pe post de livratori
Ştiu că sună extrem de ciudat, însă viitorul pare mai aproape ca niciodată. Pare că nu mai avem răbdare cu timpul, pare că ne grăbim către ceva. Nu ştiu către ce, cert este că vrem evoluţie rapidă începând chiar de ieri, dacă se poate.
Amazon încearcă să renunţe definitiv la oameni în depozite şi testează roboţi umanoizi
Ştim că Amazon este o companie ce investeşte foarte mult în tot ce înseamnă digitalizare, tehnologizare, robotizare, fiind chiar un pionier în anumite domenii (un exemplu ar fi plata cu palma la POS).