Televizor Horizon 50HL7590U/B – review

19/10/2020

Mă bucur că în ultimul timp am avut ocazia de a prezenta mai multe televizoare accesibile, fiind obișnuit în trecut să testez doar vârfuri de gamă de la producătorii cu multă istorie în spate.

Compania Horizon a fost înființată în 2005, însă abia din 2011 a luat naștere divizia Consumer Electronics, a cărei prioritate declarată este de a oferi linii de produse performante și accesibile în același timp.

Așa cum aveam să descopăr după aproape 2 săptămâni de test, televizorul Horizon 50HL7590U/B se încadrează perfect în dezideratul producătorului. Nu spun mai multe acum, vă las să parcurgeți pe rând capitolele deja clasice pe Gadget.ro pentru un review de televizor.

Specificații pentru smart TV-ul Horizon 50HL7590U/B

Specificatii televizor Horizon 50HL7590U/B

Design 

Televizor Horizon 50HL7590U/B

Horizon 50HL7590U/B a venit la noi în cutia de retail sigilată, în care am mai găsit, pe lângă televizor, suportul format din două părți, șuruburile necesare asamblării standului, telecomandă cu baterii compatibile, manual de utilizare și certificat de garanție.

Standul se asamblează și se atașează televizorului în doar câteva minute, nimic complicat. Este nevoie să înșurubezi în total 8 șuruburi după care poți așeza televizorul la locul lui. Suportul este solid, realizat din metal, destul de greu și asigură o stabilitate foarte bună televizorului. 

De asemenea, există posibilitatea de a-l monta pe perete, cu un suport cu prinderi VESA 200, care va trebui achiziționat separat.

Marginile din jurul ecranului, cel puțin cele de pe lateral și cea de sus, sunt înguste. Cea de jos este ceva mai lată, dar nimic ieșit din comun.

Denumirea producătorului este pe centru, în stânga vedem butonul On/Off, ce integrează și un LED de status. Tot aici este amplasat și senzorul IR, ce preia comenzile de la telecomandă.

Televizor Horizon 50HL7590U/B

Spatele este din metal și îi conferă televizorului o rigiditate structurală bună. Zona de conectivitate este dispusă către partea dreaptă, cu porturi orientate atât către spate, cât și pe lateral.

Construcția este de calitate, nu am găsit motive de nemulțumire. Nu pot spune că impresionează cu ceva, dar în niciun caz nici nu dezamăgește din vreo direcție.

Ecran

Test dupa calibrare televizor Horizon 50HL7590U/B

La un televizor nu contează designul, cel puțin pentru mine. Important, cel mai important de fapt, este calitatea imaginii. Surprinzător sau nu, Horizon 50HL7590U/B se descurcă extrem de bine aici, mult mai bine decât mă așteptam. În fapt, puține sunt lucrurile ce i se pot reproșa, cu atât mai puține când analizăm totul prin prisma prețului.

De la prima deschidere a televizorul am fos întâmpinat de un ecran luminos, cu un bun contrast, culori intense și un dynamic range extins. Asta fără a face reglaje.

După ce am ajustat câte ceva prin setările de imagine, am obținut o imagine incredibil de bună pentru un televizor din această categorie de cost. Impresionează intervalul dinamic, cu foarte multe detalii în zonele întunecate. Este adevărat că uneori zonele iluminate sunt uneori supra expuse, dar, per-ansamblu, intervalul dinamic este cu mult mai larg decât mă așteptam.

Primul minus ce apare la pachet cu acest dynamic range extins poate fi contrastul ce nu este pe atât de înalt. Eu prefer oricând o gamă dinamică extinsă în schimbul unui contrast uriaș.

A doua problemă ce derivă din încercarea algoritmului de procesare a imaginii de a oferi un interval dinamic extins stă în deficiențele din scenele întunecate. În unele scene de noapte din anumite filme, apare ghosting în jurul subiecților în mișcare. Raportat la câte detalii sunt dezvăluite în acele scene foarte întunecate și la faptul că nu apare zgomot de imagine, mie nu mi s-a părut că ar fi ceva prea grav, însă unii ar putea găsi acest comportament mai greu de acceptat.

Modul de iluminare din spate de tip Direct LED și tehnologia Micro Dimming aduc o iluminare mai precisă a zonelor din cadru, cu diferențe mai clare între aceste zone și tocmai din cauza asta Horizon 50HL7590U/B reușește un interval dinamic atât de larg.

Afișarea negrului nu este perfectă, în spații slab iluminate culoarea neagră apare ca un gri închis, dar nu este prea grav. Am văzut mult mai rău la televizoare cu pretenții.

Trecând la reprezentarea culorilor, am făcut măsurători cu echipamentul și software-ul propriu (colorimetru LaCie Blue Eye Pro și programul aferent) în toate modurile predefinite de afișaj, fără a face vreun fel de ajustări.

Deviații Delta E în modurile presetate de imagine de pe Horizon 50HL7590U/B:

După cum se poate vedea din capturile de ecran de mai sus, cea mai mică deviație medie se arată în modul Film, așa cum este și normal, de fapt.

După calibrare, Horizon 50HL7590U/B își arată adevărata valoare. Am obținut deviații Delta E foarte mici pentru un astfel de televizor. Pe Delta E94 am avut o deviație medie de doar 1.7, cu un maxim de 5.1 pe culoarea albastru. După standardul mai exigent Delta E2000, deviația medie a fost de 3.0, cu un maxim de 8.6 pe nuanța magenta. Orice deviație Delta E mai mică de 3 este considerată de neobservat de ochiul uman.

Deviații Delta E după calibrare televizor Horizon 50HL7590U/B:

Luminozitatea maximă dată în fișa tehincă a televizorului Horizon 50HL7590U/B este de 350 cd/mp. Eu am măsurat o valoare de 338 cd/mp, undeva în centrul ecranului. Asta nu înseamnă că nu este respectată fișa tehnică, ci doar că valoarea maximă a luminozității poate fi atinsă doar cu un anume tip de conținut, anume cu ceva HDR nativ.

Horizon 50HL7590U/B suportă astfel de conținut, însă poți activa și modul HDR din setările de imagine, care crește contrastul și saturația culorilor în funcție de scenă.

Revenim la luminozitate și vă prezint modul în care aceasta este distribuită pe panou, la intensitate maximă, cu un ecran complet alb:

Distributie luminozitate la 100 televizor Horizon 50HL7590H/B

Sunt diferențe și mai mari de 60 cd/mp între centrul ecranului și unul dintre colțuri, dar astfel de diferențe nu sunt observabile în vizionarea normală de conținut. Cu un ecran complet alb sau gri poți distinge aceste deficiențe, dar nu cred că există cineva care să facă asta de plăcere.

Unghiurile de vizualizare sunt largi, abia la peste 45 de grade față de perpendicular pe ecran apar ceva scăderi de contrast și diferențe de percepție a culorilor. Nu-i nimic grav și oricum asta se întâmplă de la unghiuri pe care le consider extreme pentru urmărit conținut la televizor.

Vești bune despre Horizon 50HL7590U/B vin și atunci când vorbim despre managementul scenelor cu mișcări rapide. Absolut nimic de reproșat, am urmărit tenis de câmp, fotbal și baschet și nu am remarcat nici cel mai mic artefact de imagine. Fără pixelare în jurul subiectului aflat în mișcare, fără ghosting, totul foarte corect reprezentat.

Și ca să fie tabloul complet, nu am cum să nu apreciez și modul de upscaling al acestui televizor. De la conținut HD către rezoluția maximă UHD se descurcă admirabil. Ba chiar și de la conținut SD se vede o îmbunătățire clară, cu toate că în aceste cazuri se exagerează cu sharpening-ul și totul pare ceva cam forțat. Despre conținut nativ 4K UHD n-am ce să mai zic, apare perfect conturat, o adevărat plăcere să urmărești astfel de imagini.

Horizon 50HL7590U/B este compatibil atât cu conținut pe standard HDR10, cât și cu cel Dolby Vision, spre deosebire de celelalte televizoare Horizon tot din Seria 7, dar care rulează sistem de operare HOS 3.0, ce nu oferă suport pentru Dolby Vision.

Nu știu câte ar mai fi de spus despre calitatea imaginii oferite de Horizon 50HL7590U/B. Cert este că, raportat la prețul televizorului, dar nu numai, ecranul este unul de foarte bună calitate. Nu are aproape niciun punct slab evident și a reprezentat cu adevărat o surpriză plăcută pentru mine.

Sunet

Interfata Android TV 9 Pie pe televizor Horizon 50HL7590U/B

Nu totul poate fi perfect în cazul acestui televizor, iar prima problemă apare aici. Pentru știri, sport în aceste condiții de pandemie (fără spectatori, deci doar cu comentariu de studio) și filme gen documentar, nu sunt probleme. Vocea este redată foarte clar, dar cam atât.

Filmele, muzica sau orice fel de conținut ce are nevoie de redare fidelă a întregului spectru de frecvențe, vor necesita un sistem de sunet separat, fiindcă Horizon 50HL7590U/B nu reușește să se ridice cu calitatea sunetului la nivelul imaginii. Nici pe departe. 

Cei interesați de acest televizor ar putea arunca o privire la sistemele de sunet de la Horizon, de unde pot alege boxe active, soundbar-uri și soundbar-uri cu subwoofer. Le găsiți pe toate în secțiunea Acustico de pe site-ul Horizon.

Hardware, sistem de operare și aplicații

Televizor Horizon 50HL7590U/B

Detaliile despre ansamblul hardware le-am aflat din aplicația AIDA64 pentru Android TV, pe care am instalat-o pe Horizon 50HL7590U/B.

Capturi de ecran din AIDA64 cu informații despre televizorul Horizon 50HL7590U/B:

Este vorba despre un chipset cu procesor quad-core cu nuclee pe ARM Cortex-A55 ce pot urca până la 1.4 GHz, cu accelerator grafic Mali-470 MP. Memoria RAM este de 1.5 GB, iar spațiul intern de stocare este de 8 GB, cu circa 4.7 GB disponibili utilizatorului.

Sistemul de operare ce rulează pe Horizon 50HL7590U/B este un Android TV 9 Pie, lăsat în mod nativ de către producător, fără vreo intervenție la nivel de interfață.

Interacțiunea cu Android TV 9 Pie prin intermediul telecomenzii din pachet este greoaie. Meniurile și setările sunt stufoase, multe la număr, deci cam dificil de ajuns la unele dintre ele cu doar o simplă telecomandă clasică.

Pe de altă parte, multitudinea de aplicații ce pot fi instalate pe Horizon 50HL7590U/B, din magazinul oficial Google Play Store, preinstalat pe dispozitiv, îți garantează extrem de multe opțiuni pe partea de smart TV.

Mai mult, Horizon 50HL7590U/B integrează Google Chromecast și este compatibil Google Home, deci poate fi integrat cu ușurință în ecosistemul Google, așa că opțiunile sunt și mai extinse.

Nu mi-a plăcut că interfața este tradusă în română cu ceva lacune. Cea mai importantă ce-mi vine acum în minte este meniul ”Picture”, deci cel cu setările de imagine. Această secțiune este tradusă ”Fotografie”, așa că nu este deloc sugestivă.

Totodată, meniul OSD, să-i spunem, nu prea există, setările de imagine, sunet, rețea, sunt toate grupate în meniul cu seătrile generale ale sistemului de operare Android TV. Așă că pentru a face anumite setări uzuale, este nevoie să parcurgi stufoasa interfață, ceea ce am spus deja că este ceva cam greoi.

Totodată, menționez aici că schimbarea posturilor TV durează cam prea mult, uneori trec și peste 2 secunde până ce treci alt program. Până la urmă, dacă la un TV de top de la Sony se întâmplă la fel, de ce am avea pretenții mai mari de la un Horizon de buget.

Capturi de ecran din interfața sistemului de operare Android TV 9.0 Pie de pe Horizon 50HL7590U/B:

Conectivitate

Televizor Horizon 50HL7590U/B

Un alt capitol unde Horizon 50HL7590U/B convinge este acesta. Nu-i lipsește mai nimic aici, cu Wi-Fi ac dual-band, pe 2.4 sau 5 GHz și cu Bluetooth pentru conectarea anumitor accesorii compatibile (căști, boxe, telecomenzi) pe partea de conectivitate fără fir.

Televizor Horizon 50HL7590U/B

Pentru contact direct există multe opțiuni, de la 4 porturi HDMI de tip 2.0, la slot CI+, 2 USB-uri Type-A 2.0, intrare VGA, intrare component YPbPr, ieșire audio digitală, jack de 3.5 mm pentru ieșire analog de sunet și mufă RJ-45 pentru rețea pe fir. Semnalul TV poate veni prin mufa RF sau de tip IEC75.

Telecomandă

Telecomanda Televizor Horizon 50HL7590U/B

Prima chestie ciudată, pe care n-am mai întâlnit-o până acum la vreo telecomandă TV, este că pentru a avea acces la baterii trebuie să desfaci un mic șurubel. Pentru asta ai nevoie de o șurubelniță de mecanică fină, ceea ce unora s-ar putea să le lipsească din casă. Din câte am înțeles, această soluție a fost aleasă pentru că Horizon se adresează cu acest televizor și zonei de HoReCa, unde accesul la baterii trebuie să fie restricționat într-o oarecare măsură.

În fine, trecând peste asta, telecomanda lui Horizon 50HL7590U/B este una clasică, să-i spun. În afară de butoanele scurtături Netflix și YouTube, plus cel cu rol de Home, nu atrage atenția asupra faptului că ea controlează funcțiile unui smart TV cu sistem de operare Android TV.

Telecomada este foarte ușoară, cântărește doar 84 de grame, cu tot cu baterii, și este îngustă. Nu-ți lasă impresia unui produs de calitate, se simte cumva ieftină, iar apăsarea tuturor butoanelor se face cu un click pronunțat, ce se aude destul de tare.

Preț

Televizor Horizon 50HL7590U/B1.500 de lei pe eMAG.ro sau 1.950 de lei pe Flanco.ro

Concluzii

Televizor Horizon 50HL7590U/B

Horizon 50HL7590U/B are un preț excelent raportat la tot ce oferă. Cred că în marja aceasta de preț și pentru diagonala lui este una dintre cele mai bune opțiuni, clar un model de luat în seamă. Sigur că mai sunt și alte televizoare bune în zona asta de cost, dar nu le-am testat pe toate ca să mă pot pronunța la fix.

Cert este că eu, dacă aș avea de cheltuit 1.500 de lei pe un televizor și aș vrea diagonala asta, Horizon 50HL7590U/B ar fi, în acest moment, printre primele pe lista scurtă. Unul dintre motivele suplimentare pentru care fac această afirmație este garanția extinsă de 5 ani de care beneficiază televizoarele Horizon.

Cele mai importante puncte pro și contra pentru televizorul Horizon 50HL7590U/B:

PRO

  • imagine de foarte bună calitate, cu un dynamic range excelent pentru un televizor din această gamă de preț, culori plăcute încă din fabrică și foarte exacte după calibrare, luminozitate și contrast suficient de ridicate pentru orice condiții de vizionare;
  • fără artefacte de imagine în scenele cu mișcări rapide, upscaling de la Full HD la Ultra HD 4K făcut extrem de bine;
  • conectivitate extinsă;
  • sistemul de operare Android TV 9 Pie pune la dispoziția utilizatorului foarte multe aplicații ce pot fi instalate;
  • integrează Google Chromecast și este compatibil Google Home;
  • garanție de 5 ani;
  • raport foarte bun calitate imagine / preț.

CONTRA

  • sunet de calitate slabă, doar vocea este clară și bine redată;
  • sistemul de operare Android TV este prea stufos și greu de parcurs din telecomandă, iar unele meniuri sunt eronat traduse în română;
  • telecomanda nu este de cea mai bună calitate, se putea mai bine pentru dispozitivul cu care interacționezi mereu.
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.