Începem o serie de review-uri pentru televizoare pe Gadget.ro. Vor fi câteva în săptămânile ce urmează, toate din gama de vârf de la mai mulți producători, dintre cei mai cunoscuți.

Primul din listă și primul televizor căruia îi redactez o recenzie este Sony KD-55XD8577, model pe care l-am primit la test din partea eMAG. Diagonală mare, Android TV, rezoluție 4K și multă tehnologie ascunsă în spatele acestuia. Cam așa ar suna pe scurt descrierea lui.

Specificații pentru Sony KD-55XD8577

specificatii-sony-kd-55xd8577

Design

televizor-sony-kd-55xd8577-7

Începem, ca de obicei, analizând aspectul produsului testat. Dacă la multe dintre gadgeturile testate poți spune câte ceva pe aici, la un televizor, sincer, nu știu cât aș putea zăbovi pe acest capitol.

În cutia în care a venit televizorul am mai găsit și suportul, din două bucăți separate, plus un capac în spatele căruia poți ascunde cablurile; telecomanda cu 2 baterii adecvate; alimentatorul, în fapt un adaptor de mari dimensiuni și destul de greu; un mic ghid de pornire și manualul de utilizare.

Sony KD-55XD8577 este un televizor cu ecran plat, nu unul curbat, și margini subțiri. Acestea sunt de culoare argintie, dar, ciudat, nu tocmai la fix în aceeași nuanță cu cea a suportului. Sunt diferențe ușor vizibile, însă nu le-aș considera neapărat deranjante.

Ca elemente distincte aș nota denumirea producătorului așezată în partea centrală, de jos, a ecranului și de asemenea tehnologia Bravia ce stă scrisă în colțul din stânga sus. În rest, merită menționată lumina de sub denumirea producătorului ce poate fi configurată din setări în a sta aprinsă sau a clipi, doar în modul stand by sau tot timpul.

Fiindcă este un televizor cu diagonală mare, lui Sony KD-55XD8577 îi trebuie o cameră pe măsură. Sau în funcție de preferințe. Știu că există anumite recomandări în ceea ce privește alegerea diagonalei televizorului în funcție de cât de departe îl vei privi, însă eu consider că cel mai bine este ca fiecare să găsească modelul care i se pare confortabil de urmărit.

Ecran și sunet

televizor-sony-kd-55xd8577-32

Ecranul este cel mai important element de analizat la un televizor sau monitor. Fiindcă, d-asta cumperi un astfel de produs, spre a te uita la el.

Sony KD-55XD8577 se prezintă bine la acest capitol. Cu rezoluție 4K și multiple tehnologii pentru imagine – HDR, 4K X-Reality PRO, Motionflow XR 1000Hz, Advanced Contrast Enhancer (ACE), acest televizor dă viață oricărui fel de conținut. Totuși, uneori chiar prea multă viață, în sensul că are tendința de a suprasatura culorile, de a le afișa într-un mod nu tocmai natural.

Oricum, din setările de imagine poți găsi un compromis mai bun decât cel oferit prin modurile prestabilite.

De menționat că, deși Sony KD-55XD8577 vine cu tehnologie HDR pentru culori și contrast îmbunătățite, asta nu înseamnă că tot ce veți vedea va fi la un alt nivel. Nu, este nevoie și de conținut HDR pentru a experimenta tot ce poate acest standard, cum de altfel este nevoie și de conținut Ultra HD spre a beneficia de rezoluția înaltă a display-ului. Televizorul știe să facă upscale destul de bine, însă nimic nu se compară cu un conținut nativ 4K.

Sunetul oferit de Sony KD-55XD8577 este bun, cu excepția frecvențelor joase, care aproape că lipsesc cu desăvârșire. Volumul maxim este impresionant, dacă ar fi existat și ceva bass nu prea ai avea nevoie de un sistem de sunet pentru a urmări conținutul favorit. Înaltele și mediile sunt foarte bine redate, clar și fin, bine separate. Un pic de bass și totul era perfect.

Hardware, sistem de operare și aplicații

televizor-sony-kd-55xd8577-15

Nu am găsit prea multe detalii legate de ansamblul hardware ce lucrează în spatele sistemului de operare Android TV. Dacă ar fi să-mi dau cu părerea aș spune că avem un procesor quad-core și minimum 1 GB de memorie RAM. Despre spațiul de stocare știu că este de 8 GB, din care mai scădem puțin pentru sistemul de operare și aplicațiile preinstalate.

Android-ul TV de pe Sony KD-55XD8577 este lăsat într-un stadiu aproape nativ. Nu există influențe prea mari aduse de producător, totul rulează destul de fluent, însă se vede că abia suntem la început pe partea de Android TV. Cu siguranță pe viitor totul se va mișca mult mai bine, fără întârzieri sau lag.

Nu sunt mari probleme la Sony KD-55XD8577, însă mai apar ușoare ezitări și câteva bug-uri. Mai rămân blocate anumite ecrane și astfel îți dai seama că este nevoie de îmbunătățiri la nivel de sistem de operare.

Galerie de imagini din interfața Android TV de pe Sony KD-55XD8577:

Aplicațiile preinstalate pe Sony KD-55XD8577 nu sunt extrem de multe la număr, însă avem acces la Magazinul Play pentru a putea descărca tot ce este compatibil cu Android TV. Direct din pachet găsim Google Play, YouTube, Google Play Music, Google Play Games, Program Guide, Video, Netflix ș.a.

Există și Opera Browser pentru navigare pe internet direct de pe televizor. Este nevoie de o altă telecomandă, dar despre asta la capitolul dedicat.

Am instalat chiar și Real Racing 3 din Play Store și merge a fi jucat chiar din telecomanda televizorului. Mult mai bine faceți dacă folosiți un gamepad. Jocul rulează foarte bine, destul de fluent, însă un spor de performanță este necesar pentru o experiență desăvârșită.

televizor-sony-kd-55xd8577-13

Cu alte jocuri cu mai puține cerințe grafice, Sony KD-55XD8577 se descurcă excelent.

Conectivitate

conectivitate-sony-kd-55xd8577

Sony KD-55XD8577 aduce cam tot ce-ți trebuie de la un televizor în materie de conectivitate. Și nici măcar nu știu de ce am zis ”cam”…

De la Wi-Fi și Wi-Fi Direct pentru screen mirroring, la bluetooth și toate celelalte modalități de a aduce conținut pe TV: HDMI, USB, intrări composite, SCART, jack de 3.5 mm și audio digital. Era să uit tocmai de intrarea coaxială, care, oricât ar evolua televizoarele, tot cred că o mai găsim ceva timp de acum înainte.

Elementele de conectivitate sunt dispuse în spatele ecranului, multe pe partea dreaptă, iar câteva jos. Doar intrarea de alimentare cu curent este amplasată pe laterala din dreapta.

Toate cablurile pot fi aranjate într-un mănunchi ce poate fi ascuns sub un capac de pe suportul televizorului.

Telecomandă

televizor-sony-kd-55xd8577-2

Sony KD-55XD8577 este un smart TV în adevăratul sens al termenului, însă telecomanda primită în pachet parcă nu poate face față tuturor tehnologiilor. Ai câteva butoane dedicate pentru acces rapid la Google Play și Netflix și cam atât. Nu avem tastatură qwerty, nu avem un air mouse sau un pad sensibil la atingere.

Din telecomanda oferită în pachet este cam greu să treci prin toate meniurile și setările televizorului, să nu mai vorbesc de navigare web sau de jocuri. Desigur poți adăuga o tastatură și un maus clasic, dar nu era mai bine dacă puteam executa câteva operațiuni mult mai simplu cu o telecomandă oferită direct în pachet?

Preț

Sony KD-55XD8577 – 5.999 de lei la eMAG.

Concluzii

televizor-sony-kd-55xd8577-33

Sony KD-55XD8577 este un televizor cu diagonală mare și multe tehnologii înglobate. Sistemul de operare Android TV îl transformă într-un adevărat smart TV, însă telecomanda din pachet limitează experiența în utilizare.

Acest televizor îl alegi dacă vrei să-l păstrezi mai mult timp, fiindcă vine cu tehnologii de ultimă oră și deci nu va fi depășit de vremuri prea curând. Desigur, trebuie să-ți permiți toate acestea.

Principalele puncte pro și contra pentru Sony KD-55XD8577:

PRO

  • panel de calitate superioară, culori vii și contrast ridicat;
  • conectivitate extinsă;
  • funcții extinse, sistem de operare Android TV ce oferă posibilitatea de a instala multe apicații din magazinul dedicat.

CONTRA

  • telecomanda din pachet face accesul mult mai greoi către toate funcțiile televizorului;
  • ușoare întârzieri prin meniu, mici bug-uri care fac unele aplicații să se blocheze.