Tesla a deschis într-o ţară europeană o staţie Supercharger alimentată cu generatoare diesel

gAuto
/
/
8 feb. 26
/

Dacă v-aţi gândit pentru o secundă că acest articol este un pamflet, vă dezamăgesc şi vă spun că această informaţie este cât se poate de reală şi de verificabilă.

Conform publicaţiei carup.se, aflăm că Tesla a inaugurat în localitatea Vansbro din comitatul Dalarna, Suedia, o staţie Supercharger alimentată cu generatoare diesel. Această zonă este una muntoasă, frecvent vizitată de turişti, iar staţia este utilă pentru că acoperă o zonă mai mare de staţiuni montane.

Dar de ce a ales Tesla să folsească generatoare diesel, în contextul în care există reţea electrică în zonă?

Ei bine, în Suedia cei de la Tesla au devenit un fel de inamicul public numărul unu. În această ţară nordică există o tradiţie a contractelor colective de muncă în randul companiilor mari, însă producătorul american refuză să semneze un astfel de angajament cu angajaţii săi şi cu sindicatul care îi reprezintă.

Şi pentru că pentru suedezi aceste contracte colective sunt sfinte, în ţară a apărut un efect de solidaritate cu salariaţii şi multe firme / sindicate refuză să colaboreze cu Tesla. Astfel, deşi există reţea electrică în localitatea Vansbro, celor de la Tesla le-a fost refuzată conectarea la reţeaua naţională de electricitate.

Astfel că staţia Supercharger din Vansbro beneficiază de un set de baterii mari, unele care sunt încărcate periodic de câteva generatoare diesel. Pentru a reduce însă poluarea din zonă, compania americană nu foloseşte motorină, ci combustibil HVO, unul produs din material vegetal.

Pentru că deja s-a iscat o discuţie la nivel naţional pe acest subiect, Tesla a anunţat că noua staţie de încărcare va funcţiona temporar, iar soluţia cu generatoare este una de compromis şi va dispărea după ce va putea conecta staţia la reţeaua naţională de electricitate.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Mai mulţi europarlamentari solicită Comisiei Europene să verifice dacă maşinile BYD prezintă risc de securitate cibernetică

Industria auto europeană traversează un moment de schimbări profunde, iar expansiunea rapidă a constructorilor chinezi de vehicule electrice pune pe masa europarlamentarilor provocări complexe, de la competiția comercială până la securitatea națională. Un nou capitol în această direcţie s-a deschis recent la nivel politic înalt, deoarece mai mulți eurodeputați au solicitat oficial Comisiei Europene o…

Cel mai controversat Ferrari din istorie este sold out până în 2028 (cum a reuşit Ferrari să schimbe totul în favoarea sa?)

Atunci când Ferrari a prezentat oficial modelul Ferrari Luce, reacțiile din piață au fost cu adevărat revoltătoare. Cu un design atipic semnat în colaborare cu firma LoveFrom a fostului designer Apple, Jonathan Ive, cu un preț de pornire de 550.000 de euro și, mai presus de toate, cu o motorizare 100% electrică care a trimis…

Conform noilor norme Euro 7, o maşină poate refuza să mai pornească dacă ea consideră că are probleme cu poluarea

Imaginează-ți următorul scenariu: ai rezervorul plin, bateria încărcată, demarorul funcționează perfect și motorul este complet sănătos din punct de vedere mecanic. Cu toate acestea, apeși butonul de Start și nimic. Mașina refuză pur și simplu să pornească.