Tesla Bot sau cum arată un robot umanoid conceput să preia sarcinile repetitive dintr-o gospodărie

/
/
20 aug. 21
/

Elon Musk a prezentat un robot umanoid denumit Tesla Bot. Scopul său este să preia o parte dintre sarcinile repetitive dintr-o gospodărie.

În viitor, munca fizică va fi o opțiune. Doar cine dorește o va și face” a declarat Elon Musk, iar robotul prezentat mi se pare a fi un prim pas în această direcție.

Tesla Bot cântărește 57 de kg, are o înălțime de 1.72 metri și se deplasează cu o viteză maximă de 8 km/oră. Integrează din tehnologia disponibilă pe automobilele Tesla (senzori pentru autopilot aflați în capul robotului îi permit orientarea în spațiu, deplasarea etc). Abia în 2022 va fi adus un prototip, iar lansarea în piață s-ar putea să mai dureze o bună perioadă de timp, dacă va avea vreodată și o lansare comercială…

Este gândit să fie prietenos și poți fugi de el!” a spus fondatorul Tesla. Oare de ce trebuie să fugi de el? Mă rog, înțeleg gluma, dar oare își avea rostul?

Ce este capabil Tesla Bot să facă?

S-a spus că este conceput să facă cumpăraturile, capabil să îndeplinească sarcinile periculoase, repetitive și plictisitoare. Este capabil să transporte 20 de kg, să ridice până la 68 kg. Nu au fost oferite detalii legate de autonomie.

Sunt o mulțime de alte companii implicate în dezvoltarea unui robot umanoid, doar că Elon Musk a demonstrat de-a lungul timpului că unele invenții de ale sale merg acolo unde alte branduri din industrie nu au ajuns. Acum rămâne de văzut dacă este doar show sau în spate se află și un produs cu adevărat fezabil spre a fi lansat comercial.

httpvh://youtu.be/VsbgCPOW1HQ

Prețul?

Accesibil” (rămâne de văzut ce înseamnă asta).

Sursa: TechCrunch.com
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Aspirator robot cu mop MOVA Z60 Ultra Roller Complete – review (Funcții high-end și cea mai bună spălare a podelelor testată până acum)

În ultima perioadă, adică de cam jumătate de an, am testat atât de mulți roboți de aspirare cu fel de fel de funcții extinse încât pot spune că am curățat mult mai rar în mod manual podelele din casă decât în mod complet automat și inteligent chiar. Continui în același ritm, iată, întrucât în ultimele…

HUAWEI Watch GT Runner 2 – review și cod exclusiv de reducere (Dedicat alergătorilor entuziaști sau de performanță, dar nu numai)

Prima ediție HUAWEI GT Runner a fost lansată tocmai în 2022, iar de atunci și până astăzi compania chineză iată că și-a luat ceva timp până la cea de-a doua generație a ceasului inteligent care se adresează (în special) alergătorilor și a altor tipuri de atleți. HUAWEI Watch GT Runner 2 preia practic de la…

Roborock a prezentat noile serii de roboți de aspirare Saros 20 și aspiratoare verticale F25

Roborock a organizat un eveniment de lansare și prezentare a celor mai noi serii de roboți de aspirare și aspiratoare verticale, cu sau fără spălare. Sub sloganul „Engineered for freedom”, am putut vedea noua serie Saros 20, cu modelul cu același nume pe care l-am testat deja, precum și seria F25.