Este mare agitație prin țara noastră cu Dacia Duster în ediția 3-a, iar în SUA au fost livrate primele unități de Tesla Cybertruck. Trebuie precizat că evenimentul de prezentare a fost organizat în 2019.
Au trecut câțiva ani de zile până când primele unități au ieșit pe linia de producție și acum discutăm cu datele pe masă, atât cu specificațiile tehnice pentru pickup-ul electric, cât și cu prețul ce a primit un upgrade consistent față de cât Elon Musk a anunțat inițial.
Tesla a lansat și pagina în limba română pentru Cybertruck, dar pentru moment, comenzile pot fi puse doar din SUA, Canada și Mexic. Cred că pe viitor, Tesla Cybertruck va ajunge și pe Bătrânul Continent.
Au fost peste 1 milion de rezervări (unele estimări merg spre 2 milioane, iar așteptările sunt ca 30 – 40% din aceste rezervări să se transforme în vânzări propriu-zise), iar lotul inițial pe care s-a făcut și eveniment a fost între 10 – 50 unități. Mai este cale lungă până când producția începe în adevăratul înțeles al termenului. Mi se pare mai degrabă un show-off făcut de către Musk pentru cei ce investesc în Tesla, cei ce așteaptă automobilul ăsta, pentru bursă etc.
Altceva este important, avem specificațiile detaliate și lista de prețuri și haideți să discutăm pe marginea lor. Tesla promite la prezentare că Cybertruk va fi 39.990 dolari, dar acum după inflație etc s-a ajuns la un preț de listă de 61.000 dolari, cu livrare din 2025. Cei ce doresc livrare în 2024 trebuie să se orienteze spre versiunile mai puternice. Este o listă mare de așteptare, iar Musk a spus că linia de producție va ajunge să producă până la 250.000 de unități pe an.
Sunt trei versiuni de Tesla Cybertruck:
- Tesla Cybertruck Cyberbeast – modelul de top cu trei motoare electrice și preț de aprox. 100.000 dolari, atinge de la 0 – 100km/h în 2.7 secunde. Autonomia este estimată la 515 km sau 705 km cu prelungitor de autonomie, viteza maximă ajunge la 209 km/h. Cântărește 3.104 kg, iar capacitatea de remorcare este de 4.990 kg. Puterea maximă de reîncărcare este de 250 KW. Adaugă până la 206 km de autonomie în 15 minute. Are 845 CP, valoare foarte mare pentru un pickup.
- Tesla Cybertruck AWD – mid-range-ul cu preț de aprox. 80.000 dolari și două motoare electrice. Ambele vor fi disponibile din 2024, de la 0 – 100km/h în 4.3 secunde. Autonomia este de până la 547 km sau 755 kilometri cu prelungitor de autonomie. Viteza maximă este de 180 km/h. Capacitățile de tractare și încărcare sunt similare cu cele de la ediția mai scumpă.
- Tesla Cybertruck RWD – entry-level ce ajunge pe piață în 2025, de la 0 – 100 km/h în 6.7 secunde. Viteza maximă ajunge la 180 km/h, autonomia estimată se duce până la 402 km, iar capacitatea de remorcare este de 3.4 tone.
Automobil Variantă | Tesla Cybertruck Single motor - RWD | Tesla Cybertruck Dual Motor - AWD | Tesla Cybertruck Triple Motor - Cyberbeast |
---|---|---|---|
Putere | Nu s-a specificat | 607 CP | 845 CP |
Greutate | Nu s-a specificat | 2995 kg | 3100 kg |
Capacitate baterie | 123KHw | 123KHw | 123KHw |
Autonomie estimată | 402 km | 547 km | 482 km |
Preț aprox. | 61.000 dolari | 80.000 dolari | 100.000 dolari |
Dimensiunile sunt de (Lungime x Lățime x Înălțime):
Tesla Cybertruck – 5682.9 mm x 2413.3 mm x 1790.9 mm;
Tesla Model Y – 4751 mm x 2129 mm x 1630 – 1646 mm.
A fost un eveniment scurt, cu o audiență restrânsă față de ceea ce Tesla și Elon Musk ne-a obișnuit de-a lungul timpului. Musk a insistat pe faptul că nu va aduce bani către companie într-un interval de 1 an – 1 an și jumătate. Producția este greu de scalat pentru că au ales un design angular cu linii drepte și oțelul inoxidabil de la exterior nu-i așa ușor de prelucrat. Până la urmă, lansare a avut loc și încetul cu încetul și producția de Cybertruck prinde contur. Nu au mai repetat testul cu bila ci unul cu o bâtă de baseball, dar de data asta, geamurile au rezistat.
Au arătat un clip în care Tesla Cybertruck tracta un Porsche 911 și îl depășea pe altul la accelerație cu plecare de pe loc. Nu cred că un pickup este cumpărat pentru asta, dar discutăm de un PR stunt și nimic altceva.
Ecranul interior este de 18.5 inci, iar cel din partea spate are diagonală de 9.4 inci. Jantele sunt de maxim 20 inci.
Legat de Tesla Cybertruck, nici nu știu dacă ajunge vreodată în Europa. Are lățime de 2413.3 mm cu oglinzile extinse și 2200 mm cu oglinzile pliate. BMW X7 are 2000 mm în lățime, Ford F150 Lightning se situează tot pe acolo.
Da. Peste 3 ani se termină leasingul la Mazda CX-5, iar dacă prețul la monstruozitatea de mai sus ajunge în limite mai rezonabile ar putea fi pe listă. Există și alternativa mult mai realistă numită Tesla Model Y, ce cred că va primi o ediție actualizată între timp.
Update: Tesla a urcat mai multe materiale video.
1. Cât de rezistent este Tesla Cybertruck la gloanțe?
?
2. Cât de performant este Tesla Cybertruck în comparație cu alte pickup-uri?
3. Tesla Cybertruck tractează un Porsche 911 și depășește altul la plecarea de pe loc