Ţigările electronice şi tot ce înseamnă derivate din acestea au şanse foarte mari să fie interzise în spaţiile publice

Diverse
/
/
27 mai 26
/

Nu sunt fumător şi trebuie să recunosc că sunt deranjat de fumul de ţigară clasic, însă nu şi de cel emis de ţigările electronice (acestea din urmă au un miros mai parfumat, oarecum acceptabil pentru mine ca nefumător).

S-ar părea că în foarte scurt timp şi acestea vor dispărea din spaţiile publice, asta desigur dacă nu vrei să rişti o amendă.

Senatul a adoptat un proiect de lege prin care se interzice utilizarea ţigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru ţigaretele electronice, a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului şi a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, în spaţiile publice închise, mijloacele de transport în comun şi la locurile de joacă pentru copii.

Acest proiect de lege modifică şi completează Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

Iniţiatorii susţin că prin acest proiect îşi doresc interzicerea totală a fumatului, indiferent de tipul de dispozitiv folosit, în toate spaţiile închise şi acoperite de folosinţă colectivă.

Pentru ca această propunere să devină lege, este necesară şi adoptarea de către Camera Deputaţilor ca for decizional.

Sursa: g4media.ro

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

5 gadgets de la LIDL (9 – 15.11.26)

Catalogul LIDL ce a devenit activ de dimineață este centrat în categoria non-food pe ofertele dedicate Crăciunului (instalații LED, figurine, jucării), dar și pe partea de ce îți trebuie când mergi în vacanța de iarnă (haine etc).

Digi Mobil îşi îmbunătăţeşte oferta de smartphone-uri cu trei noi modele (noiembrie 2026)

Digi Mobil, reţeaua mobilă cu cele mai multe cartele SIM active şi-a actualizat oferta de telefoane inteligente, iar în noiembrie 2026 oferă spre achiziţie trei noi modele.

Black Friday în sus, Black Friday în jos, dar voi ştiţi cum a ajuns acest nume cel mai mare eveniment de shopping din an al României? (iată o scurtă istorie)

În fiecare lună noiembrie, internetul şi televiziunea explodează sub un asalt agresiv al marketing-ului. Vrem, nu vrem, ne trezim cu aplicațiile pregătite, cardurile salvate și wishlist-urile făcute. Cât e reducerea la televizor? Au băgat telefoanele alea la promoție? Mai prind tableta aia cu 70% discount?