Avem trei articole dedicate lui Huawei Mate 10 Pro: unboxing, comparativ de fotografii cu GALAXY Note8 și iPhone 8 Plus, recenzia propriu-zisă. Este vârful de gamă al companiei chineze, un produs prin care speră să joace cât mai puternic în liga premium pe sfârșit de 2017 și început de 2018.
A. PRO
1. Design + display;
Huawei merge pe formatul 18:9 în ce privește ecranul, iar raportul display / corp depășește 80% fiind cel mai compact smartphone al companiei chineze din acest punct de vedere, din ce se importă pe canal oficial în țara noastră. Tehnologia AMOLED îl ajută spre a obține o autonomie cât mai bună. Rezoluția de 2160 x 1080 pixeli se află sub cea a competiției, dar Huawei nu mizează prea tare pe zona de VR, acolo să zicem că numărul mai mare de pixeli chiar contează. Cei ce vor folosi Mate 10 Pro nu vor sesiza probleme legate de o eventuală pixelare etc.
În ce privește designul, Mate 10 Pro îl consider a fi unul dintre cele mai frumoase terminale din 2017. Avem sticlă pe spate și reflecții interesante, atenție maximă la detalii în ce privește partea de finisare și materialele utilizate. Este o mică bijuterie ce atrage atenția și privirile admirative ale celor din jur. Designul, modul în care arată un smartphone contează mult într-un eventual proces de achiziție. Clientul așa face cunoștință cu telefonul la prima vedere și publicul feminin aș spune că pune și mai mare preț pe design într-un eventual proces de achiziție.
2. Multă putere de procesare și software optimizat;
Kirin 970 nu mai are niciun handicap în fața Qualcomm Snapdragon 835 sau Exynos 8895 Octa. Este evident dacă ne uităm la rezultatele înregistrate în testele de benchmark, cap la cap și chiar peste Exynos 8895 Octa. La fel, doar să-i parcurgem specificațiile & funcțiile integrate: proces de litografiere TSMC pe 10nm cu 4 nuclee pe ARM Cortex-A73 și alte 4 nuclee pe ARM Cortex-A53 la 1.8 GHz, Malu-G72 MP12 GPU, 6 GB RAM, 128 GB stocare de tip UFS 2.1, IPS de tip dual 14-bit pentru procesarea de imagine, 4G cu viteze de până la 1200 Mbps etc.
Mai adăugam și NPU – primul procesor mobil cu AI și faptul că din 2018 o să vedem aplicații și jocuri optimizate pentru Mate 10 Pro. Aduce un element în plus față de concurență, un element ce va ajuta telefonul să ruleze aplicațiile și jocurile cu un plus de viteză.
Android 8.0 Oreo pe Huawei Mate 10 Pro rulează fluent, fără pic de lag în preluarea comenzilor, iar interfața nu obosește în timp, își păstrează prospețimea cu ghilimelele de rigoare. Avem o interfață light, dar cu multiple opțiuni de customizare (motor de teme, customizare a tastelor de navigare prin meniu, numeroase setări legate de sunet, display etc).
3. Conectivitate impecabilă;
Sunt o mulțime de tehnologii încorporate: 4G cu viteze de până la 1200 Mbps în download, Wi-Fi ac, dual-band, 4G pe ambele SIM-uri, VoLTE pe ambele SIM-uri, cititor de amprentă, port infraroșu spre a transforma telefonul în telecomandă ad-hoc. Știe 4G pe TDD și FDD-LTE, cu suport pentru toate tehnologiile existente în portofoliul operatorilor de telecomunicații din țara noastră (VoLTE și VoWiFi la Digi Mobil, VoLTE la Orange).
În SpeedTest a atins peste 230 – 240 Mbps la download și peste 270 Mbps la upload pe 5 GHz și conexiune gigabit. Cu aceste rezultate s-a situat între cele mai bune telefoane mobile testate în 2017. Un cârcotaș s-ar putea să strâmbe la faptul că nu are jack de 3.5 mm (adaptor în pachet), sau la faptul că nu are slot pentru cardurile microSD. Totuși, Mate 10 Pro pe canal oficial în România sosește doar cu 128 GB stocare – cantitate ce o consider arhisuficientă pentru 99.99% dintre utilizatori. Au scos jack-ul de 3.5 mm, dar asta le-a permis cumva să aducă și o baterie cu capacitate mai mare – 4000 mAh
4. Una dintre cele mai bune camere foto și video din 2017;
Se luptă de la egal la egal cu Samsung GALAXY Note8 și iPhone 8 Plus, iar o ideea în această privință v-ați putut face prin articolul de aici. Au investit pe măsură ca să joace puternic aici. Avem o cameră duală cu 20 + 12 Megapixeli, OIS și f/1.6, zoom optic 2x, optică Leica, dual-LED flash, detecție de fază + autofocus.
Face autofocus rapid, scoate imagini soft fără suprasaturare și fără un sharpness care să-ți fure privirea. Se descurcă neașteptat de bine în low-light. Are și mod PRO pentru cei dornici să stoarcă tehnologia din cei doi senzori spre a a obține rezultate ce nu ai credea că sunt luate de pe un smartphone.
5. Autonomia + rezistență la contactul cu apa și praful;
Procesoarele Kirin dezvoltate de către Huawei erau considerate energofage și pe bună dreptate, pierdeau războiul cu Qualcomm sau Exynos-ul Samsung. Bateria mai mare de 4000 mAh, display-ul Super AMOLED, un CPU cu AI și optimizări îl ajută pe Mate 1O Pro să ajungă la 1.5 – 2 zile în condiții de utilizare medie spre intensivă. Este un rezultat neașteptat de bun.
Huawei aduce certificare IP67 în ce-l privește pe Mate 10 Pro, în linie cu alte flagship-uri din 2017. Nu vei intra cu el în piscină, mare sau ocean, dar măcar nu te mai temi așa tare de picăturile de ploaie, de precipitații precum lapovița și ninsoarea etc.
B. CONTRA
Sunt și elemente CONTRA, aș putea să găsesc puncte mai slabe la orice smartphone premium. Asta pentru că ideea de smartphone premium ireproșabil este o utopie, găsești un telefon care să fie cât mai aproape de preferințele personale și nimic mai mult.
1. Preț;
La 3500 – 3600 lei urcă destul de mult. Huawei de-a lungul timpului și-a poziționat telefoanele mobile cu 100 euro – 150 euro sub concurența directă (mă refer la Samsung GALAXY S). Cei mai mari concurenți pentru Mate 10 Pro mi se par GALAXY S8 și S8 Plus, ambele telefoane cu preț mai mic. Da, așa este. S8 și S8 Plus nu au 6 GB RAM, nu au 128 GB spațiu de stocare, nu au cameră duală, nu au baterie de 4000 mAh. Totuși, dispun de certificare superioară IP68 în ce privește contactul cu apa și praful, de un display superior ca rezoluție, calitate a culorilor, raport display / corp, luminozitate, mai lizibile sub acțiunea razelor de soare, au încărcare wireless, jack de 3.5 mm și slot pentru cardurile microSD. Bătălia este pe muchie, șansa Huawei este că investesc puternic în marketing, precum și gigantul sud-coreean, că există o dorință în piață de a trece de pe Samsung pe altceva, iar Huawei livrează o experiență de utilizare ce luptă de la egal la egal cu Samsung, pe alocuri îi și depășește.
2. Lipsă încărcare wireless;
Avem sticlă pe spate, dar fără încărcare wireless. Sticla de pe spate este adusă doar pentru reflecții, doar pentru design, fără a avea și un caracter practic dat de încărcare wireless. Asta în contextul în care până și Apple a adus încărcare wireless pe flagship-urile sale. Mă așteptam la Huawei să dezvolte această tehnologie și să o integreze alături de Mate 10 Pro, uite că nu a fost cazul și cine știe la Mate 20 Pro să vedem cu adoptă acest trend. Șansa Huawei este că încărcarea rapidă a bateriei de 4000 mAh este cea mai bună din piață la momentul actual.
3. Lipsă jack de 3.5 mm + lipsă slot pentru cardurile microSD;
Am punctat și mai sus care ar fi explicațiile, dar aceste elemente le consider a fi importate în 2017 pentru o categorie largă de persoane. Nimeni nu-și dorește grija unui adaptor în plus de la USB type-C la jack-ul de 3.5 mm, nici nu sunt așa multe căști pe USB type-C, iar un audiofil are favoritele sale în domeniu. Pe Mate 10 Pro ești limitat și în ce privește expansiunea spațiului de stocare, deși cum am spus majoritatea se vor mulțumi cu cei 128 GB. Totuși, sunt persoane ce-și doresc slot pentru microSD, cei ce folosesc telefonul în regim susținut etc. Le găsim la concurență, dar nu și la Huawei.
4. VR-ul nu face parte din planurile Huawei;
Am remarcat faptul că Huawei a adus o cameră ce trage fotografii și materiale video la 360 de grade, dar ca să te bucuri de aceste materiale nu avem și un VR bine pus la punct, o propunere solidă din partea companiei chineze în domeniu. Concurența deja a făcut pași serioși, a rafinat rețeta și avem conținut din ce în ce mai bun.
S-ar putea ca unora dintre voi să nu le pese de VR, dar pe segmentul premium trebuie să acoperi toate nișele, să livrezi un produs all-in-one. Am observat de-a lungul timpului că Huawei își calculează fiecare mutare la modul serios, iar VR-ul nu a devenit un element-cheie în procesul de decizie spre un smartphone nou.
5. Lipsă Folder Securizat și elemente pe partea business care să-l individualizeze;
Mi-aș fi dorit să văd un Huawei mai implicat pe partea de business, mai ales că BYOD prinde din ce în ce mai tare. Folder Securizat mi se pare o funcție cu adevărat utilă adusă de către Samsung. Huawei nu are scanner de iris, nu a pus un senzor pentru Face ID, cumva se bazează pe elemente mai clasice în această zonă.
Nu ar strica mai multă atenție, cine știe s-ar putea să vedem în 2018 că încearcă să dezvolte mai mult software cu aplicare în mediul business.
Update: Există funcția Seif în managerul de fișiere (este cumva mai ascunsă și nu am descoperit-o până acum).
Vă invit în secțiunea de comentarii să discutăm despre Huawei Mate 10 Pro, cum vi se pare smartphone-ul companiei chineze, dacă livrează conform așteptărilor, care considerați că-i sunt punctele PRO și CONTRA prin experiența personală.
Update: M-am jucat cu telefonul și prin programul Orange Smartphone Tester.