TOP 5: Puncte slabe pentru noile iPhone de la Apple: Xr, Xs și Xs Max

/
/
15 sept. 18
/

Mai sunt câteva săptămâni, iar pe sfârșit de lună o să găsim în magazinele autohtone noua linie de telefoane mobile a Apple cu iPhone Xr, Xs și Xs Max. 

iPhone Xr pornește de la 850 euro, iPhone Xs de la 1150 euro, iar Xs Max de la 1250 euro – prețurile pentru edițiile de bază din Europa. Dacă spațiul de stocare urcă spre 128 / 256 / 512 GB și costurile se duc în stratosferă.

La prețuri de acest fel mă aștept la produse care să nu facă niciun compromis, să ofere o experiență de utilizare fără cusur etc. Sunt câteva elemente pe care le-aș critica de la bun început.

  1. Prețurile. Sunt curios să descopăr cât costă iPhone Xs Max de 512 GB. Alții în preț de iPhone îți aduc telefon + notebook + accesorii. Mă rog, văd că smartphone-urile pliabile vor fi și mai și. În curând, vom avea de ales între un Logan nou sau un telefon mobil premium… Dacă ar avea specificații care să-l facă să merite costurile, nu aș avea nimic de comentat, dar…
  2. Fără încărcător rapid în pachet. Ok, îmi ceri o căruță de bani pe telefon, dar tot mai vrei să faci un ban prin comercializarea separată a încărcătoarelor rapide. Tipic pentru Apple. În 2019 sau 2020 vor da ca mare inovație: Acum, ai și un încărcător rapid în pachet alături de noul iPhone XL Max de 2500 euro în ediția cu 256 GB stocare… În 2018, Apple vinde telefoane mobile de peste 1000 euro cu încărcătoare de 5W, repet – 2018. Cine făcea bani din piatră seacă?
  3. Fără cititor de amprentă sub ecran. Face ID-ul nu aduce securitate la nivelul unui cititor de amprentă, nu a fost preluat de către majoritatea aplicațiilor bancare etc. O soluție a fost dezvoltată și o găsiți pe telefoane chinezești de la Oppo, Vivo etc. Pe de altă parte, Tim Cook trebuie să aibă ce să prezinte în 2021: iPhone XLL Max are acum cititor de amprentă sub ecran, iar notch-ul dispare…
  4. Rezoluția lui iPhone Xr – telefon de 850 euro cu HD+. Culmea este că rezoluția modestă de pe iPhone Xr s-ar putea să fie și punctu său PRO (îl ajută să obțină autonomie mai bună față de Xs și Xs Max);
  5. Autonomie modestă pe Xs și Xs Max. Nu ai cum să obții cine știe ce valori în dreptul autonomiei când pe Xs Max la 1250 euro aduci acumulator de 3300 mAh, la ecran de 6.5 inch cu rezoluție de 2688 x 1242 pixeli, în contextul în care telefonul și cântărește peste 200 de grame.

Care mai sunt avantajele Apple?

  1. Faptul că nu mai există nicio altă alternativă la Android;
  2. Chipsetul Apple A12 Bionic pe 7nm s-ar putea să impresioneze prin puterea de procesare. Păcat că la iPhone Xr este conectat pe o rezoluție HD+ în 6.1 inch.
  3. Funcționarea impecabilă la nivel software & la pachet cu MacBook, cel mai bun combo pentru cei ce pun preț pe simplitate, viteză, interoperabilitate etc.

Pentru multe persoane aș spune că discuția se oprește la prima propoziție din al doilea paragraf.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Smartphone-urile pliabile se devalorizează extrem de repede, se pierd în medie aproape 1000 de dolari după doar 12 luni de la achiziţie

Smartphone-urile pliabile câştigă teren an de an, însă cu viteza melcului, acest segment de piaţa nefiind un campion atunci când vorbim de volume mari. În contextul actual al exploziei în materie de costuri de producţie, eu zic că sunt şanse mari ca în trimestrele următoare să asistăm la o încetinere sau chiar la o stagnare…

Un mare producător de smartphone-uri şochează şi pregăteşte primul pliabil premium tip fold cu preţ de sub 1000 de euro în Europa (iată cum ţine în control costurile uriaşe de fabricaţie)

Piaţa smartphone-urilor pliabile începe să crească atât ca volum, cât şi ca importanţă, astfel că din ce în ce mai mulţi producători îşi vor face mai activ simţită prezenţa pe această nişă. Din păcate preţurile sunt unele destul de generoase, iar costurile mari de producţie nu ajută deloc în această direcţie.

Noile Samsung Galaxy Z Fold 8, Z Fold 8 Ultra şi Z Flip 8 ajung în oferta Digi Mobil (iată cât costă şi care este sistemul de rate disponibil)

Samsung a lansat oficial săptămâna aceasta trei noi smartphone-uri, toate din categoria pliabile. Le-am prezentat pe larg în trei articole separate astfel: