TOP 5: Recomandări de laptopuri pentru studenți și elevi

Gadget
/
/
25 sept. 25
/

Ca în fiecare sfârșit de vară, respectiv început de toamnă, elevii și studenții, dar inclusiv părinții acestora, încep pregătirile pentru un nou an de studii. Pe lângă înnoirea garderobei și achiziția tuturor celor necesare activităților școlare și universitare, anumiți elevi (în special cei de liceu) și toți studenții au nevoie de PC-uri, iar unora le sunt necesare computere cu adevărat puternice. Mă refer la cei care urmează deja sau care se îndreaptă spre cursuri creative precum fotografie, producție video, animație, dezvoltare de jocuri, ilustrații, design grafic sau care sunt în domeniul STEM – Science, Technology, Engineering and Mathematics (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică), dar nu numai.

TOP 5 - Recomandări de laptopuri pentru studenți și elevi

UPDATE – 25 septembrie 2025

Revin cu un update major al articolului în care recomand în fiecare an câteva laptopuri cu grafică NVIDIA GeForce RTX, laptopuri pe care le consider potrivite pentru elevi, dar mai ales pentru studenții care se întorc în toamnă la cursuri. De data aceasta evident că accentul va fi pus pe notebook-uri care integrează NVIDIA GeForce RTX din seria 50, adică cele mai noi și mai performante soluții nu doar pentru accelerare grafică, ci care schimbă complet experiența de utilizare a oricărui PC care le integrează.

Ideea este că lumea laptopurilor a cunoscut un salt tehnologic spectaculos odată cu introducerea noii generații de plăci grafice NVIDIA GeForce RTX din seria 50, în sensul că experiența PC portabilă a fost în fapt redefinită. Construită pe arhitectura revoluționară Blackwell, noua serie de plăci grafice NVIDIA RTX 50  nu aduce doar un spor de viteză și performanță brută, ci pune la bătaie un întreg arsenal de tehnologii inteligente care duc în final și la o eficiență energetică de top și la un realism vizual nemaiîntâlnit până acum pe un dispozitiv mobil.

Arhitectura NVIDIA Blackwell

Indiferent dacă ești un gamer înrăit care vrea să se bucure de cele mai noi titluri la setări maxime, un artist digital, creator de conținut care lucrează cu proiecte 3D complexe sau un student la arhitectură care are nevoie de putere de randare în mișcare, laptopurile echipate cu NVIDIA GeForce RTX seria 50 sunt proiectate să depășească orice așteptare. 

Ce anume face atât de speciale noile laptopuri echipate cu plăci video NVIDIA GeForce RTX din seria 50? 

Inima noii serii NVIDIA GeForce RTX 50 este făcută să bată, fără îndoială, de către inteligența artificială. NVIDIA duce la un nou nivel tehnologia sa emblematică odată cu introducerea DLSS 4 (Deep Learning Super Sampling). Imaginează-ți că poți juca cele mai solicitante jocuri la o rezoluție foarte mare, cu toate detaliile grafice activate, și să ai în același timp un număr de cadre pe secundă (FPS) incredibil de ridicat, deci un gameplay extrem de fluid.

Folosind nucleele Tensor de a cincea generație, mult mai puternice și mai eficiente, DLSS 4 utilizează AI pentru a genera cadre complet noi (Multi Frame Generation), pe lângă reconstrucția inteligentă a imaginii. Practic, pentru fiecare cadru randat de GPU, AI-ul generează mai multe cadre suplimentare, rezultând o fluiditate incredibilă și o creștere masivă a performanței, fără un impact vizibil asupra calității imaginii. De fapt, randarea neurală ajută la crearea de imagini mai curate și mai detaliate ca niciodată.

Dacă realismul este ceea ce cauți, atunci tehnologia Ray Tracing accelerată de noile nuclee RT de a patra generație te va lăsa fără cuvinte. Această tehnologie simulează comportamentul fizic al luminii din realitate, permițând crearea de reflexii, umbre și efecte de iluminare globale extrem de fidele. Jocurile nu vor mai arăta doar ca niște jocuri, ci se vor apropia de calitatea cinematografică.

Arhitectura Blackwell aduce optimizări semnificative, permițând procesarea unor scene mult mai complexe în timp real. Astfel, lumile virtuale devin mai imersive și mai credibile, fie că explorezi o metropolă futuristă scăldată în lumini de neon sau o peșteră întunecată luminată doar de o torță.

Însă un laptop cu grafică NVIDIA GeForce RTX din seria 50 nu se adresează doar gamerilor. Creatorii de conținut vor beneficia din plin de platforma NVIDIA Studio, care oferă drivere dedicate și accelerare hardware în cele mai populare aplicații de editare video, modelare 3D, randare și design grafic. Timpii de export se reduc dramatic, iar fluxurile de lucru devin mult mai fluide.

Platforma NVIDIA Studio aduce trei avantaje extrem de importante:

  1. Hardware performant (Nucleele RTX). Plăcile grafice NVIDIA GeForce RTX din seria 50 nu au doar nuclee pentru gaming. Nucleele CUDA accelerează sarcinile generale, Nucleele RT permit vizualizarea în timp real a scenelor 3D cu Ray Tracing (esențial în arhitectură sau animație), iar Nucleele Tensor sunt motorul AI care alimentează funcții revoluționare în aplicațiile tale preferate.
  2. Drivere specializate (Studio Drivers). Acesta este poate cel mai important avantaj. Pe lângă driverele „Game Ready”, optimizate pentru jocuri, NVIDIA oferă și Studio Drivers. Acestea sunt testate extensiv în colaborare cu dezvoltatori precum Adobe, Autodesk, Blackmagic Design (DaVinci Resolve) și Blender, ca să-i numim doar pe câțiva dintre mulți alții. Rezultatul este o stabilitate extraordinară și performanță optimizată în cele mai critice momente. Nu mai ai parte de crash-uri inexplicabile în mijlocul unui proiect important, iar funcțiile noi din aplicații sunt compatibile și accelerate din prima zi.
  3. Accelerare în aplicații și unelte exclusive. De exemplu, în Adobe Photoshop și Lightroom funcțiile bazate pe AI, precum Neural Filters, Select Subject sau Super Resolution, sunt accelerate de Nucleele Tensor, oferind rezultate aproape instantanee. În Adobe Premiere Pro și DaVinci Resolve exportul final al videoclipurilor 4K sau chiar 8K este de până la 5 ori mai rapid folosind encoderul hardware NVENC. În plus, redarea efectelor în timp real pe timeline este mult mai fluidă, fără sacadări. În Blender, Autodesk Maya sau Cinema 4D randarea scenelor complexe 3D este redusă de la ore la minute. Poți vedea previzualizări fotorealiste cu Ray Tracing direct în fereastra de lucru, ajustând lumini și materiale în timp real, un avantaj imens pentru productivitate.

În plus, platforma NVIDIA Studio oferă și unelte exclusive. Ecosistemul include aplicații puternice precum NVIDIA Broadcast, care folosește AI pentru a-ți transforma orice cameră într-un studio de streaming (eliminând zgomotul de fond sau înlocuind fundalul), sau NVIDIA Canvas, care transformă schițe simple în peisaje fotorealiste.

Totodată, laptopurile echipate cu soluții NVIDIA GeForce RTX din seria 50 beneficiază și de suita de tehnologii Max-Q, care este mai mult decât un simplu sticker ce poate fi aplicat la exterior. NVIDIA Max-Q a permis producătorilor să ofere laptopuri incredibil de subțiri, ușoare, dar și eficiente și silențioase în același timp.

Pe scurt, Max-Q transformă un „monstru” de performanță într-un partener de lucru portabil, ideal pentru stilul de viață dinamic al unui creator sau student. Toate acestea pot fi realizate deodată grație unui sistem de optimizare care balansează perfect puterea între procesor (CPU), placa video (GPU) și memorie. Folosind AI, tehnologia Dynamic Boost alocă puterea în timp real exact acolo unde este nevoie. De exemplu, când faci o randare 3D în Blender, care se bazează masiv pe GPU, sistemul va direcționa mai multă energie către placa video. Când compilezi cod sau lucrezi într-un spreadsheet complex, CPU-ul va primi prioritate. Rezultatul? Performanță maximă în orice aplicație, fără a risipi energie.

Tot tehnologiile NVIDIA Max-Q sunt responsabile și pentru ținerea sub control mai strict a temperaturilor de sub carcasă, din nou prin optimizare software și direcționare precisă a resurselor energetice. Datorită acestei eficiențe, componentele generează mai puțină căldură. Asta înseamnă că nu mai este nevoie de sisteme de răcire masive și ventilatoare zgomotoase.

NVIDIA Max-Q Dynamic Boost si WhisperMode

Nu în ultimul rând, NVIDIA Max-Q garantează o autonomie mai extinsă, dar și un sistem care rulează silențios atunci când nu este supus unui stres solicitant. NVIDIA Advanced Optimus comută automat și instantaneu între placa grafică dedicată NVIDIA GeForce RTX 50 (pentru sarcini solicitante) și grafica integrată a procesorului (pentru browsing sau editare de text). Astfel, obții performanță când ai nevoie și economie de energie când nu o folosești, prelungind considerabil durata de viață a bateriei. În plus, tehnologia WhisperMode, controlată de AI, gestionează turația ventilatoarelor pentru a menține un nivel de zgomot minim, asigurând un mediu de lucru sau de studiu liniștit.

Într-o concluzie scurtă care să rezume rapid tot ce am detaliat mai sus, laptopurile echipate cu plăcile grafice NVIDIA GeForce RTX din seria 50 nu reprezintă doar un simplu upgrade față de ceea ce cunoșteam de la generațiile anterioare, ci un salt uriaș înainte. Aceste PC-uri promit o combinație fără precedent de putere brută, eficiență inteligentă și inovații bazate pe AI, stabilind un nou standard pentru ceea ce înseamnă un laptop de înaltă performanță.

După o așa introducere, trebuie să fac și câteva recomandări de laptopuri cu grafică NVIDIA GeForce RTX din seria 50. Deși în titlul articolului original avem un TOP 5 pentru recomandări, de data aceasta am găsit șase laptopuri pe care le pot scoate în față, unele prin care încerc să acopăr o plajă cât mai largă de nevoi, dar și de bugete. Dacă tot am amintit de buget, atunci topul va fi realizat tocmai după acest criteriu, așadar ordinea de mai jos este stabilită în funcție de preț, care este crescător, ca să mă fac pe deplin înțeles. 

1. GIGABYTE Gaming A16 CTH

GIGABYTE Gaming A16 CTH

Alături de placa grafică dedicată NVIDIA GeForce RTX 5050 cu 8 GB memorie GDDR7, acest laptop de gaming se mai laudă cu procesor Intel Core i7-13620H, cu 16GB memorie RAM DDR5 și cu un SSD de 512 GB. Ecranul este de 16 inch, de tip IPS, are o rezoluție 1920 x 1200 pixeli, deci este în format 16:10, iar rata maximă de refresh poate urca la 165 Hz. Conectivitatea este extinsă, cu porturi HDMI și RJ-45 10/100/1000 Mbps, printre altele, în timp ce bateria are o capacitate bună, cei 76 Wh ar trebui să asigure o autonomie decentă, mai ales pentru un laptop ce costă puțin peste 5.000 de lei (preț valabil la data publicării acestui articol). Nu este cel mai portabil laptop, cu o greutate de 2.2 kg și o grosime ce se apropie de 23 mm, dar oferă un bun raport preț / performanță.

2. ASUS Vivobook 16 V3607VH-RP017

ASUS Vivobook 16 V3607VH-RP017

Dacă ai nevoie de un notebook slim și destul de ușor, care nu face parte din segmentul de gaming, deci fără un design brăzdat de fel de fel de elemente mai mult sau mai puțin ciudate, dar unul care să dispună de grafică NVIDIA GeForce RTX 5050 cu 6 GB memorie GDDR7, atunci acesta poate fi soluția, mai ales că nici cu prețul nu se exagerează. Vorbim despre un laptop ce cântărește sub 2 kg, dar care nu duce lipsă de putere de procesare, cel puțin nu pe partea de GPU, așa cum am arătat deja. Ca CPU avem un Intel Core 5 210H, căruia îi stau alături 16 GB memorie DDR5 (ocupă un singur slot din cele două disponibile, deci este rost de upgrade aici), în timp ce stocarea se face pe un SSD de 1TB, unul în format M.2 pe interfață PCIe 4.0. Ecranul de 16 inch are rezoluție tot 1920 x 1200 pixeli, în timp ce rata maximă de refresh este de 144 Hz. Bateria de 63 Wh nu reprezintă un mare plus, dar conectivitatea este suficient de bine reprezentată, chiar dacă de data aceasta nu avem port Ethernet.

3. MSI Katana 15 HX B14WFK

MSI Katana 15 HX B14WFK

Cu puțin sub 6.000 de lei (preț valabil la data publicării acestui articol) poți păși spre lumea în care NVIDIA GeForce RTX 5060 cu 8 GB memorie GDDR7 face legea. Procesorul este un Intel Core i7 processor 14650HX (Da, HX în acest segment de preț!), memoria RAM de tip DDR5 la 5600 MHz este de 16 GB (2 x 8GB), iar stocarea se face pe un SSD de 512 GB. Ecranul de 15.6 inch, IPS Anti-Glare cu rată de refresh la 165 Hz, are rezoluție 2K (2560 x 1440 pixeli), deci din nou bine. Porturile LAN 10/100/1000 Mbps și cel full HDMI nu lipsesc și nici bateria nu este una de capacitate redusă – 75 Wh. Este drept că acest laptop este cam greu și cam gros, cu 2.4 kg, respectiv 25.5 mm, dar este unul dintre puținele compromisuri pe care ești nevoit să le faci, mai ales având în vedere prețul actual. Pentru circa 7.200 de lei, poți alege în mare parte același MSI Katana 15 HX, cu marea diferență tocmai în dreptul plăcii video, care la modelul B14WGK-263XRO este una NVIDIA GeForce RTX 5070 tot cu 8 GB memorie GDDR7. Celelate specificații rămân aproape neschimbate.

4. Lenovo LOQ 17IRX10

Lenovo LOQ 17IRX10

Pasul către NVIDIA GeForce RTX 5070 cu 8 GB GDDR7 poate fi făcut și prin acest model, unul care urcă în diagonala ecranului până la 17.3 inch și căruia îi oferă o rezoluție 1920 x 1080 și 165 Hz. Procesorul este un Intel Core i7 processor 14700HX (20 nuclee și cun un maxim de 5.5 GHz), memorie RAM este din plin – 24 GB DDR5, iar spațiul de stocare este de 1TB, pe un SSD în format M.2 2242. Conectivitatea este extinsă, dar bateria are numai 60 Wh, în timp ce greutatea este printre cele mai mari din tot ce am recomandat până acum – 2.9 kg.

5. MSI Vector 16 HX AI A2XWIG

MSI Vector 16 HX AI A2XWIG

Trecerea la o grafică dedicată NVIDIA GeForce RTX 5080 cu 16 GB GDDR7 înseamnă și un preț ceva mai ridicat, dar care aduce și funcții mai avansate bazate pe AI. Procesorul este unul Intel Core Ultra 9 din a doua generație (275HX cu 24 nuclee ce pot urca la un maxim de 5.4 GHz), memorie RAM DDR5 la 6400 MHz este de 32 GB, iar SSD-ul este de 1TB pe interfață PCIe 4.0. Ecranul cu finisaj antireflex are diagonala de 16 inch, rezoluția de 2560 x 1600 pixeli (format 16:10), iar rata maximă de refresh este de 240 Hz. Conectivitatea este bine reprezentată (Wi-Fi 7, Ethernet 100/1000/2500, 2 x Thunderbolt 5 și SD card reader, printre altele), iar bateria are cea mai mare capacitate de până acum – 90 Wh. Este un laptop cam bulky, ce-i drept, având o greutate de 2.7 kg și o grosime de 2.8 cm, dar nu poate fi totul perfect,nu ?!

6. ACER Predator Helios 18 AI PH18-73-97US

ACER Predator Helios 18 AI PH18-73-97US

Este de departe cel mai puternic laptop din această listă, grație în primul rând integrării NVIDIA GeForce RTX 5090 cu 24 GB GDDR7. Are și un preț pe măsură (peste 20.000 de lei), dar în acesta intră un procesor Intel Core Ultra 9 275HX, 32 GB LPDDR5 (1 x 32GB cu patru sloturi în total și un maxim posibil de 192 GB de RAM), un SSD de 1TB pe PCIe 5.0 (cea mai nouă și mai performantă interfață), un ecran Mini LED de 18 inch cu rezoluție 4K (3840 x 2400 pixeli, format 16:10) la 120 Hz sau Full HD+ la 240 Hz și o baterie uriașă, de aproape 100 Wh. Wi-Fi 7, Bluetooth 5.4, HDMI, Ethernet RJ-45 2.5G, 2 x Thunderbolt 5 și microSD card reader sunt adăugate în ecuație, iar asta rezultă într-o greutate de 2.8 kg și o grosime 2.89 cm. Deci un „monstru” de laptop din mai toate privințele, dar și un adevărat desktop replacement care va face față și celor mai grele solicitări inclusiv peste ani și ani de zile.

Acest articol este susținut de NVIDIA

UPDATE – 23 august 2024

Am decis să vin cu o actualizare a articolului publicat în urmă cu circa un an pentru a păstra mai jos și tot ceea ce rămâne în continuare perfect valabil pentru laptopurile cu grafică NVIDIA RTX, oricare ar fi ele.

Dar, fiindcă lucrurile avansează extrem de rapid în domeniul tech și pentru că NVIDIA a adus multiple îmbunătățiri tehnologiilor deja existente, însă a și adăugat unele complet noi, merită să facem încă o trecere în revistă a celor mai importante avantaje pe care le presupune orice laptop cu grafică dedicată NVIDIA RTX 40.

În primul rând, tehnologiile reunite sub titulatura NVIDIA Max-Q. Sunt nu mai puțin de 8 funcții care se folosesc de puterea AI spre a optimiza în timp real majoritatea proceselor ce rulează în spate. Le amintesc aici pe scurt – CPU Optimizer, Rapid Core Scaling, Battery Boost, Advanced Optimus, Dynamic Boost, WhisperMode, Resizable BAR și OPS.

NVIDIA RTX 40 Max-Q laptops

Mai multe detalii despre NVIDIA Max-Q pueți afla de pe pagina dedicată, dar am scris și eu destul de multe aici. Ideea principală este că laptopurile cu tehnologii NVIDIA Max-Q din a 5-a generație vin cu DLSS 3, aduc o eficiență ridicată pe memoria cipului, integrează memorie GDDR6 și control al memoriei Tri-Speed. Toate de mai sus conclucrează spre a fi livrate în final laptopuri performante, ultrarapide, dar care sunt în același timp compacte, mai ușoare, silențioase și cu o autonomie ridicată.

În al doilea rând, gama de laptopuri pentru studenți și elevi care integrează plăci video din seria NVIDIA RTX 40 permite accelerarea proceselor de studiu. Fie că vorbim despre design și modelare 3D, de antrenarea proceselor de AI sau de modele de machine learning, totul se petrece mai rapid.

NVIDIA Studio design advanced cfd workflows

De exemplu, puteți face proiecte de design 3D mai mari și mai dificile cu SOLIDWORKS, puteți accelera simulările complexe cu MATLAB și ANSYS Discovery și să vedeți creațiile arhitecturale în timp real cu Enscape.

De asemenea, puteți crea propriul chatbot personalizat care să fie legat conținutului vostru prin aplicația demo ChatRTX. Astfel, puteți afla răspunsuri rapid și în siguranță de la computerul vostru alimentat de soluțiile NVIDIA RTX 40, care folosește tehnologiile RAG și TensorRT-LLM. Practic, pot fi găsite rapid note de clasă, de exemplu, printr-o simplă comandă text sau chiar una vocală.

Totodată, prin ecosistemul NVIDIA Studio puteți folosi puterea uriașă a Inteligenței Artificiale spre a aplica rapid și eficient efecte avansate creaților foto și video, dar puteți accesa, de asemenea, instrumente exclusive din suita NVIDIA Studio.

Indiferent dacă lucrați cu modelare avasantă 3D sau dacă editați videoclipuri RAW 8K HDR, veți avea parte de stabilitate și de viteză maximă la procesare și randare. Mai mult, tehnologiile RTX Video Super Resolution și RTX Video HDR îmbunătățesc automat videoclipurile redate în browserul Chrome sau Edge, folosind algoritmi AI de ultimă generație pentru a genera imagini mai clare și pentru a elimina artefactele de compresie.

Dar majoritatea acelor laptopuri pentru studenți și elevi trebuie să se descurce cât mai bine și în gaming. Da, după tot ce înseamnă studiu pe laptop, fiecare merită și câteva momente de relaxare în jocurile favorite.

Cu laptopurile ce integrează plăci video dedicate din seria NVIDIA RTX 40 fiecare utilizator poate experimenta cea mai realistă și captivantă grafică prin ray tracing, cea mai mică latență a sistemului prin NVIDIA Reflex, precum și cea performanță uluitoare la rezoluție înaltă prin NVIDIA DLSS 3, alimentat de AI.

Recent, numărul de aplicații și jocuri îmbunătățite de NVIDIA RTX a trecut de pragul 600, după ce la Gamescom 2024 au fost anunțate 20 de noi jocuri care adaugă tehnologii DLSS și RTX.

Din partea mea, cel mai interesant dintre toate este Black Myth: Wukong, care a reușit să doboare multe recorduri, devenind al doilea cel mai popular joc din toate timpurile pe Steam, în doar câteva ore de la lansare.

Black Myth Wukong

Black Myth: Wukong este disponibil acum și este îmbunătățit de full ray tracing și NVIDIA DLSS 3, care sporesc fidelitatea și calitatea iluminării, reflexiilor și umbrelor și care permit gamerilor cu plăci video GeForce RTX seria 40 să se joace la setări maxime fără probleme.

Gamerii se pot bucura de toate beneficiile tehnologiilor NVIDIA RTX și în Star Wars Outlaws, care aduce suport de la DLSS 3.5 cu Ray Reconstruction, până la RTX Dynamic Illumination și NVIDIA Reflex. Totodată, Dragon Age: The Veilguard se lansează cu Ray Tracing, DLSS 3 și Reflex, iar Dune: Awakening se lansează cu DLSS 3 și Reflex.

De asemenea, FINAL FANTASY XVI vine pe PC, ceea ce înseamnă că lumea Valisthea și fiecare Eikon nu au arătat niciodată atât de bine pe cât vor arăta cu DLSS 3, DLAA și Reflex.

TOP 5: Recomandări de laptopuri pentru studenți și elevi în toamna 2024

1. MSI Thin GF63 12VE

Un laptop de gaming care vine în această perioadă la un preț bun atât pe eMAG.ro, cât și la Altex. Toate beneficiile tehnologiilor RTX sunt valabile prin integrarea unei plăci video NVIDIA GeForce RTX 4050 cu 6GB memorie GDDR6, în timp ce procesorul Intel Core i5-12450H, cei 16 GB de memorie RAM și SSD-ul de 512 GB completează optim ansamblul hardware. Ecranul IPS de 15.6 inch are rezoluție Full HD și rată maximă de refresh de 144Hz, în timp ce conectivitatea fizică este bine reprezentată, pe lângă porturile USB-A și USB-C fiind disponibile și un HDMI și un RJ-45, pe lângă jack-ul audio combo de 3.5 mm. MSI Thin GF63 12VE are o grosime de doar 2.1 cm, în timp ce greutatea este de 1.86 kg, așadar este un laptop suficient de compact și de ușor, cu un singur compromis făcut, în dreptul bateriei, care este de 52.4 Wh.

2. Lenovo LOQ 15IAX9

Lenovo LOQ 15IAX9

Este cel mai accesibil laptop cu NVIDIA GeForce RTX 4060 din oferta eMAG.ro la data actualizării acestui articol. Lângă placa video suficient de puternică pentru un laptop recomandat studenților și elevilor apare un procesor Intel din seria HX, mai exact model Intel Core i5-12450HX. Memoria RAM de tip DDR5 este de 12 GB, însă se poate face upgrade rapid și facil, pentru a avea până la un maxim de 32 GB RAM. La fel și pentru SSD – din fabrică este montat unul de 512GB, dar există un slot liber de tip NVMe M.2 PCIe unde mai poate fi adăugat un al doilea SSD. Ca la laptopul de mai sus, ecranul IPS de 15.6 inch este Full HD și cu 144 Hz, iar zona de conectivitate nu duce lipsă de nimic. Pe de altă parte,  Lenovo LOQ 15IAX9 este ceva mai greu, având 2.38 kg, în timp ce bateria este de 60 Wh, deci nu una cu o capacitate dintre cele mai generoase.

3. MSI Katana 15 B13VGK

MSI Katana 15 B13V

MSI mai prinde un loc în top grație prețului foarte bun de pe PCGarage.ro pentru un laptop cu grafică NVIDIA GeForce RTX 4070 8GB GDDR6. Pe lângă placa video pe care o consider cea mai echilibrată din seria NVIDIA RTX 40, acest laptop face și el un compromis la capacitatea acumulatorului – 53.5 Wh, și nici nu este extrem de compact sau ușor. Pe de altă parte, procesorul este un Intel Core i7 din a 13-a generație, model H, memoria RAM de 16 GB este de tip DDR5 la 5200 MHz și poate fi făcut upgrade până la un maxim de 64 GB, pentru ca SSD-ul să vină standard cu capacitatea de 1 TB.

4. Acer Predator Helios 16 PH16-71

Este un laptop cu grafică NVIDIA GeForce RTX 4080 care a primit un review complet pe Gadget.ro, așa că toate detaliile sunt disponibile acolo. Am ales să-l aduc în acest top fiindcă, deși nu este deloc ieftin, ba din contră, este un notebook de gaming care punctează foarte bine la majoritatea capitolelor importante de analiză. Nu este cel mai ușor, dar este destul de compact, mai ales având în vedere cât este de puternic.

5. ASUS ROG Zephyrus G14 GA402XI

ASUS ROG Zephyrus G14 GA402XI

O bijuterie de laptop din partea mea, unul care nici nu este foarte scump, având în vedere că a reușit să integreze sub carcasa compactă (312 x 227 x 19.5 – 20.5 mm) și ușoară (1.72 kg) placa grafică de top la această dată – NVIDIA GeForce RTX 4090 cu 16GB memorie GDDR6. Procesorul vine de la AMD, model Ryzen 9 7940HS fabricat pe 4 nm, memoria RAM de tip DDR5 la 4800 MHz este de 32 GB, iar stocarea se face pe un SSD de 1TB. Ecranul este de 14 inch, cu rezoluție QHD+ (2560 x 1600 pixeli) și rată de refresh de 165 Hz. Însă display-ul nu impresionează neapărat prin aceste cifre, cât prin tehnologia Mini LED, care asigură nu doar culori bogate și un contrast uriaș, ci și o luminozitate ridicată, care poate ajunge la 600 niți. Adaugăm în ecuație și conectivitate wireless și fizică extinsă, precum și o baterie de 76Wh și avem în final un notebook care nu doar că va atrage toate privirile, dar care nici nu face compromisuri în materie de performanță maximă.

Trebuie să mai fac câteva mențiuni cel puțin onorabile, chiar dacă vorbim și despre laptopuri pentru studenți și elevi care nu au grafică NVIDIA RTX 40, ci din seria trecută. Chiar și așa, o placă video NVIDIA GeForce RTX 3050, de exemplu, este în continuare foarte capabilă, deci consider că ASUS TUF F15 FX507ZC4 și HP Victus 15-fa0029nq pot reprezenta opțiuni reale într-un buget ceva mai restrâns.

ASUS TUF F15 (2)

👇Articolul original, publicat în 28 august 2023 👇

Fiecare student sau elev începe să lucreze cu aplicații și concepte din ce în ce mai complicate, așadar un spor de putere de calcul și asistență din partea Inteligenței Artificiale nu va strica nici unuia. NVIDIA RTX aduce mai multe posibilități de dezvoltare pentru orice elev și student și reprezintă o investiție în viitorul noii generații.

Având în vedere că aceste categorii de utilizatori sunt mai mereu în mișcare, ideal ar fi ca studenții și elevii  să meargă spre laptopuri pentru diferitele sarcini pe care le au de dus la bun sfârșit și nu neapărat spre desktop PC. Mă refer desigur la tot ce au de realizat pentru proiectele de la facultate / liceu, dar și la momentele în care vor să se relaxeze cu jocurile preferate.

Astfel, am selectat mai jos câteva laptopuri pentru studenți și elevi ce se bazează pe soluții de procesare NVIDIA RTX. Acestea au puterea de a accelera studiile și creația, oferind performanță superioară pentru mediul academic și pentru diferite tipuri de proiecte. Laptopurile NVIDIA RTX, în special cele din seriile 30 și 40, fac față chiar și în cele mai solicitante sarcini. De la procesarea complexă a datelor și simulări și până la modelare 3D, totul este realizat rapid și exact, studenții și elevii din diverse discipline având la dispoziție toată puterea de calcul de care au nevoie.

NVIDIA RTX in laptopuri pentru studenti si elevi

Notebook-urile certificate NVIDIA Studio pot reprezenta și ele o soluție la laptopurile de gaming pe care le-am recomandat mai jos. Și acestea folosesc puterea AI pentru a accelera învățarea și crearea, dar și pentru o experiență fără compromis în jocurile AAA.

Ecosistemul NVIDIA Studio aduce, printre multe alte avantaje, performanță sporită în aplicațiile STEM. Laptopurile NVIDIA Studio echipate cu soluții GeForce RTX din seria 40 vin cu o accelerare prin AI în subiectele STEM de până la de 22 de ori mai ridicată față de ceea ce poate genera un notebook obișnuit.

Adobe Substance 3D în NVIDIA Omniverse.

Omniverse, Broadcast și Canvas reprezintă uneltele unice pe care NVIDIA le pune la dispoziția oricărui student și elev ce-și dorește o carieră în animație 3D, una în zona de podcast și streaming sau în cea de creație artistică digitală.

Laptopuri portabile, silențioase și puternice

În zadar ai la îndemână unele dintre cele mai puternice PC-uri, dacă acestea sunt mari, grele, gălăgioase și ineficiente. Gama recomandată de laptopuri pentru studenți și elevi trebuie să bifeze așadar și alte caracteristici extrem de importante.

Multiplele scenarii de folosință ale acestor dispozitive presupun deplasări aproape zilnice cu laptopul în rucsac / geantă, dar și utilizarea în medii unde este nevoie de liniște. Prin tehnologiile NVIDIA Max-Q, notebook-ul rămâne compact, ușor, eficient și silențios în același timp, fără a face compromisuri pe partea de putere de procesare.

Totodată, orice fel de laptopuri pentru studenți și elevi trebuie să vină cu durată de viață îmbunătățită a bateriei. Și aici NVIDIA RTX reprezintă alegerea ideală, prin optimizarea continuă a tuturor proceselor rulate simultan de placa video, așa încât autonomia să fie cât mai ridicată în timp ce performanța rămâne prioritară.

5 laptopuri pentru studenți și elevi în ofertele Back To School 2023

Ajungem și la recomandările pe care le așteptați pentru începutul cursurilor din toamna lui 2023. Am încercat să vin cu oferte cât mai variate. Prețurile nu au cum să fie dintre cele mai scăzute nici la cele mai accesibile dintre aceste recomandări, dar vorbim despre o investiție pentru cel puțin 5 ani de aici înainte. Iar aici contează și suportul software ce vine din partea NVIDIA, unul ce nu numai că se întinde pe perioade lungi de timp, dar care aduce și actualizări constante ce îi asigură pe utilizatori de compatibilitate perfectă cu cele mai noi programe, aplicații și jocuri.

Drivere diferite pentru activitățile din mediul academic – Studio, și cele pentru jocuri – Game Ready, înseamnă că plăcile NVIDIA GeForce RTX își vor folosi puterea în mod optimizat pentru fiecare dintre aceste două ramuri.

🔗MSI Katana GF66 12UC-812XRO este cel mai accesibil laptop de gaming pentru studenți și elevi dintre cele alese aici. NVIDIA GeForce RTX 3050 cu 4GB de memorie GDDR6 se alătură unui procesor Intel Core i5-12450H și celor 16GB DDR4 pentru accelerare 3D de top în orice aplicație sau joc. Ecranul IPS Full HD cu rată maximă de refresh la 144Hz de 15.6 inch vine cu tratament antireflex. Greutatea de 2.25 kg și grosimea mai mică de 2.5 cm reprezintă avantaje clare pe partea de portabilitate.

MSI Katana GF66

🔗Lenovo Legion 5 15ACH6H combină o placă video NVIDIA GeForce RTX 3060 6GB cu un procesor de la AMD, mai exact un Ryzen 5 5600H realizat prin proces de litografiere pe 7nm. Memoria RAM DDR4-3200 este de 16GB, în două sloturi a câte 8GB, în timp ce spațiul de stocare de tip M.2 PCIe NVMe 3.0 măsoară 512GB. Sunt nu mai puțin de 4 porturi USB-A 3.2, 2 porturi USB-C 3.2, un HDMI, un RJ-45 și un jack audio de 3.5mm dispuse pe 3 laturi ale laptopului, așa că zona de conectivitate este extinsă și bine distribuită. Bateria de 80Wh ar trebui să fie suficientă pentru câteva ore de lucru departe de priză.

Lenovo Legion 5 15ACH6H

🔗GIGABYTE G7 MF-E2EE213SD este singurul laptop din listă cu ecran de 17.3 inch, Full HD cu 144Hz, dar se poate lăuda cu o grosime de doar 2.5 cm și o greutate de puțin peste 2.5 kg. NVIDIA GeForce RTX 4050 6GB face echipă cu Intel Core i5-12500H pentru a duce rapid la bun sfârșit chiar și cele mai solicitante sarcini pe care le are de îndeplinit orice student și elev. Partea de conectivitate fizică aduce un port Mini DisplayPort și un cititor de carduri microSD, ca și elemente mai puțin obișnuite celor clasice, să le zicem așa.

Gigabyte G7 MF-E2EE213SD

🔗GIGABYTE G5 KF-E3EE313SD reprezintă versiunea cu ecran de 15.6 inch a modelului de mai sus. Specificațiile sunt în mare parte asemănătoare, cu mențiunea că această variantă vine cu placă grafică NVIDIA GeForce RTX 4060 8GB. Formatul mai compact se traduce printr-o greutate redusă, mai mică de 2 kg. Așadar, acesta este cel mai portabil dintre cele 5 recomandări de laptopuri pentru studenți și elevi.

Gigabyte G5 KF-E3EE313SD

🔗ASUS ROG Strix G16 G614JU este cel mai scump din listă, dar asta îl face și cel mai bine echipat. Placa video NVIDIA GeForce RTX 4050 6GB este ajutată de un procesor de top de la Intel, anume un Core i7-13650HX, cu 14 nuclee și 20 de fire de execuție. ROG Strix G16 este și singurul ce se bazează pe memorie RAM de tip DDR5, în timp ce ecranul IPS de 16 inch urcă cu rezoluția la 2560 x 1600 pixeli, cu rata de refresh până la 240Hz și cu luminozitatea maximă la 500 niți. Toate aceste componente sunt alimentate pe drum de la un acumulator mare, de 90 Wh.

ASUS ROG Strix G16 G614JU

Vă aștept și pe voi în comentarii cu propriile recomandări de laptopuri pentru studenți și elevi, precum și cu sfaturi generale din zona de tehnologie pentru cei ce așteaptă începerea cursurilor.

Acest articol este susținut de NVIDIA.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 7, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.