Bineînțeles că zilele acestea vin la foc continuu și vor mai apărea fel de fel de recomandări și alte articole cu tema Black Friday, fiindcă suntem foarte aproape de punctul culminant al acestui mare eveniment de shopping, care ar trebui să fie chiar cel mai însemnat din fiecare an.
Acum vin spre voi cu câteva recomandări de la LG, mai exact pentru monitoare de gaming de Black Friday 2023, dar și cu un monitor office, ce apare în două diagonale pentru ecran și pe care l-am pus ca două modele separate ca să întrunesc un TOP 5 (top 4 ar fi sunat cam ciudat, nu-i așa? 😁).
Așadar, fără a insista mai mult de atât pe partea de introducere, iată care sunt recomandările pentru monitoare de gaming și office de la LG, ce sunt deja sau care urmează a intra în ofertele Black Friday 2023 la Altex.
1. 🔗LG UltraGear 27GP850-B 👈🖱️
Aici avem parte de un panou Nano IPS, adică una dintre cele mai performante tehnologii LG, cu tratament anti reflex și cu o rezoluție QHD – 2560 x 1440 pixeli. Rata maximă de refresh nativă este de 165 Hz, dar se poate urca chiar până la 180 Hz printr-un mod Over Clocking, iar timpul de răspuns GtG este de 1ms. Ecranul afișează nu mai puțin de 1.07 miliarde de culori și are o luminozitate maximă de 400 niți, ceea ce i-a permis să obțină certificările VESA DisplayHDR 400 și HDR 10. Nu lipsește niciuna dintre tehnologiile de la modelele de mai sus, dar pe lângă AMD FreeSync Premium, LG UltraGear 27GP850-B vine și cu suport NVIDIA G-Sync, așa că gamerii sunt acoperiți indiferent de soluția grafică pe care o au pe PC.
2. 🔗 LG UltraGear 24GN65R-B 👈🖱️
L-am testat și puteți vedea detalii complete în review. Aici fac o scurtă prezentare pentru acest monitor de 24 de inch cu panou IPS Full HD rapid, ce se laudă nu numai cu o rată maximă de refresh de 144Hz, ci și cu timp de răspuns de doar 1 ms GtG. Luminozitatea este de 300 cd/mp, rata de contrast tipic este de 1000:1, iar dintre tehnologiile integrate amintesc Dynamic Action Sync, Black Stabilizer, Crosshair, AMD FreeSync Premium și Flicker Free, printre altele.
3. 🔗LG UltraGear 24GQ50F-B 👈🖱️
Vorbim tot despre un model de 24 de inch (23.8 inch mai exact) și cu rezoluție Full HD, care poate fi ales și în versiunea de 27 inch – LG UltraGear 27GQ50F-B. De data aceasta panoul este unul de tip VA, cu o rată maximă de reîmprospătare și mai ridicată, anume de 165 Hz, precum și cu un contrast tipic mult mai ridicat, ce ajunge aici la 3000:1. Timpul de răspuns este de 1 ms MBR, iar tehologiile de la modelul de mai sus sunt și aici prezente pentru a îmbunătăți imaginea din jocuri.
4. 🔗LG 34WP500-B 👈🖱️
Cei ce au nevoie de mult spațiu de lucru se pot orienta spre acest monitor. Diagonala de 34 de inch a ecranului vine într-un raport de 21:9, care îți permite să fii mai productiv, având la dispoziție o suprafață mai extinsă pe orizontală. Asta se poate traduce prin mai multe tab-uri ce pot fi ținute deschise simultan fără a pierde din conținutul afișat pe oricare dintre ele.
Organizarea multiplelor ferestre ce pot fi deschise simultan se poate face prin software-ul proprietar LG, denumit OnScreen Control.
5. 🔗LG 29WP500-B 👈🖱️
Tot ceea ce am expus la modelul de 34 de inch este valabil și la acesta, iar aici mai adaug și alte tehnologii, disponibile desigur și la monitorul LG de pe poziția a patra. Rezoluția este una Full HD+, să-i spun, adică una de 2560 x 1080 pixeli. Rata maximă de refresh este de 75Hz, care alături de tehnologia Flicker Free ajută ca ochii utilizatorului să obosească mai greu. Panoul IPS este compatibil HDR 10 și acoperă spațiul de culoare sRGB în proporție de 99%.
Deși sunt recomandate pentru activități office și multimedia, ambele monitoare ultrawide LG pot reprezenta o soluție și pentru pasionații de gaming, întrucât vin cu AMD FreeSync, Dynamic Action Sync, Crosshair, Black Stabilizer și Super Resolution+.
Aproape toate aceste monitoare de gaming și office de la LG au deja prețuri bune și sunt prinse în ofertele de Black Friday 2023 la Altex, dar merită a fi urmărite și în zilele următoare, întrucât este posibil să apară reduceri și mai însemnate decât acum odată ce ne apropiem de apogeul campaniei promoționale.
Acest articol este susținut de LG România.