Top 5 tehnologii ce se anunţau promiţătoare dar au eşuat lamentabil

06/02/2013

În cadrul numeroaselor evenimente internaţionale din domeniul IT&C (CES, MWC Barcelona, IFA Berlin etc.) au fost lansate de-alungul timpului numeroase tehnologii care se anunţau extrem de promiţătoare, atrăgând atenţia mass-mediei de specialitate, însă nu şi cumpărătorilor. În cele ce urmează, vă voi prezenta 5 tehnologii/gadget-uri/sisteme de operare care în opinia mea „s-au născut talent şi au murit speranţă”.

Locul 5: Microsoft Windows Vista

După 5 ani de dominaţie supremă a sistemului de operare Windows XP, Microsoft a lansat cu surle şi trâmbiţe la 30 ianuarie 2007 noul lor sistem de operare: Windows Vista. Noul SO se dorea a fi variantă mult îmbunătăţită a „bătrânului” XP , cu un nivel de securitate sporit şi cu o nouă interfaţă. Din păcate, Windows Vista era extrem de pretenţios, necesita resurse hardware suplimentare pentru a merge fluid, iar în multe cazuri nu era compatibil cu versiuni mai vechi de PC-uri. Acest lucru i-a atras antipatia clienţilor, aceştia preferând să rămână pe vechiul SO care se descurca încă excelent. Vânzările pentru Windows Vista au fost mult sub aştepări, iar cota de piaţă targetată nu a fost atinsă niciodată. Windows Vista a fost un eşec atât de puternic pentru cei de la Microsoft, încât aceştia au lansat noua versiune Windows mult mai repede decât era planificată iniţial (Windows 7 a fost lansat în 22 iulie 2009). Astăzi, Windows Vista are o cotă de piaţă de 2% din totalul sistemelor de operare pentru Pc-uri, în timp ce „bătrânelul” Windows XP încă se luptă de la egal la egal cu Windows 7 în jurul procentului de 40%.

windows-vista-help2

Locul 4: Ultra Mobile PC-urile

Cu mulţi ani înainte de lansarea deja celebrelor tablete cu Android/iOS, Intel a făcut o încercare pe o piaţă total necunoscută la acel moment, cea a tabletelor PC. Astfel, la mijlocul anilor 2000, Intel a lansat gadget-ul denumit UMPC (Ultra Mobile PC), dispozitiv ce utiliza un procesor Intel Celeron şi avea ca sistem de operare Windows XP Tablet PC Edition. Dar această „struţo-camilă” avea câteva slăbiciuni care au fost decisive pentru succesul ei pe piaţă: nu avea display de tip touchscreen şi era foarte greu de utilizat (puteai să cumperi o tastatură separată dar era foarte costisitoare), se încălzea enorm de mult, atât de mult încât ajungea la un moment dat să nu mai poată fi ţinută în mână şi avea o viaţă a bateriei foarte slabă, de câteva zeci de minute. După primele luni de la lansare, Intel şi-a dat seama că acest produs nu are nicio şansă, au oprit producerea şi dezvoltarea acestuia şi şi-au continuat cercetările pentru realizarea de noi modele de laptopuri (ei au lansat conceptul de netbook şi ultrabook). După câţiva ani, Apple a demonstrat celor de la Intel cum trebuie să arate o tabletă adevărată, prin lansarea primului iPad.

ubiquio_701_1

Locul 3: Video CD-urile

Video CD-urile au fost prima încercare de a furniza clipuri video pe suportul tip disc. Video CD-ul a fost un proiect la care au lucrat mai multe companii de profil, precum Sony, Philips, Matsushita şi JVC, iar acestea au încercat să tranforme CD-urile existente la acel moment (care se utilizau doar pentru muzică) în Video CD-uri. Într-un final au reuşit acest lucru, iar în anul 1993 au lansat Video CD-ul, tehnologie care la acel moment minuna lumea IT&C şi presa de specialitate. Problema acestor Video CD-uri era aceea că sistemul de codificare MPEG  era capabil să redea doar filmele şi clipurile video în format VHS, care trebuia de multe ori comprimat prin diferite artefacte care afectau negativ calitatea video. În plus, spaţiul de doar 800 MB/disc obliga utilizatorii să împartă filmele mai lungi pe mai multe discuri, procedeu care la rândul său era destul de incomod. După câţiva ani în care utilizatorii s-au chinuit să taie şi să împartă filmele pe mai multe Video CD-uri, la începutul anilor 2000, o nouă categorie de discuri a fost lansată, cele tip DVD. Acestea au rezolvat problema spaţiul de stocare şi chiar şi a calităţii video. DVD-urile au avut un succes nebunesc, fiind şi astăzi printre cele mai utilizate.

CD_Video_Disc

Locul 2: Netbook-urile

O altă victimă a tabletelor a fost categoria denumită netbook. Netbook-urile au fost lansate în anul 2007 ca o alternativă la laptopurile mari si grele ale acelei perioade. Netbook-urile au fost primite la lansare cu mare admiraţie de toată presa de specialitate şi chiar la început în primii 2 ani au avut un oarecare succes. Netbook-urile aveau ecrane de la 5 inch, până la 12 inch, cântăreau undeva în jurul valorii de 1 KG şi erau o soluţie ieftină şi portabilă la laptopurile clasice. Din păcate pentru ele, în anul 2010 au apărut primele tablete, gadgeturi care au avut un succes senzaţional şi care au distrus orice şansă de succes pentru netbook-uri. Din păcate, scurta era a netbook-urilor a apus, companii ca Acer sau Asus anunţând la finalul anului trecut faptul că vor renunţa la producerea de netbook-uri până în luna martie a anului acesta.

lenovo-ideapad-s10-3-netbook

Locul 1: Tehnologia 3D pentru filme sau S3D-ul

Pentru mine cea mai dezamăgitoare tehnologie apărută în ultima perioadă este cea a 3D-ului. În denumire am specificat cea pentru filme, deoarece 3D-ul pentru gaming are succes şi este o nişă diferită. În schimb, S3D-ul (stereoscopic 3D) pentru filme este o tehnologie care se anunţa revoluţionară, deoarece, în teorie, te apropia mai mult de naturaleţea unui film/clip video. Problema aceste tehnologii este aceea că este scumpă, că necesită un tip de dispozitiv special creat care să o redea (aici mă refer la televizoarele 3D sau la sălile de cinema care permit 3D-ul) şi de multe ori crează inconfort vizual. Deşi filmele 3D au apărut de câţiva ani buni, niciun film nu a avut succes precum Avatar. Din păcate, după acest punct critic, faima 3D-ului a început să scadă, în anul 2012 realizându-se cu 60% mai puţine filme în format 3D decât în anul anterior. O altă veste proastă pentru susţinătorii tehnologiei 3D este cea a vânzărilor scăzute de televizoare şi de smartphone-uri ce întruchipează această tehnologie. Dacă vânzările de televizoare sunt într-o scădere permanentă (în 2012 s-au vândut cu 25% mai puţine televizoare 3D decât în 2011), vânzările de smartphone-uri cu tehnologie 3D sunt realmente execrabile, companii precum LG sau HTC anunţând că renunţă pentru o perioadă în a mai produce asemenea dispozitive.

3D-pics-come-out-3d-28819473-1237-760

Acest top este unul pur subiectiv şi nu mă aştept să mulţumesc pe toată lumea. Voi ce alte tehnologii promiţătoare consideraţi că meritau un loc în acest top?

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.