TP-LINK a lansat primul său smartphone cu Android 4.0

/
/
21 mai 12
/

Când pronunţaţi numele TP-LINK îmi imaginez că vă duceţi automat cu gândul la routerele wireless ieftine şi bune pe care le găsiţi în România la orice magazin IT. Iată că această companie chineză intră „puternic” şi pe piaţa destinată telefoanelor inteligente ce rulează sistemul de operare Android 4.0 Ice Cream Sandwich (TP-LINK mai are câteva modele de telefoane, dar care sunt prea puţin cunoscute).

Astfel, producătorul din Shenzhen a anunţat de curând noul lor smartphone: T882. TP-LINK T882 cântăreşte aproximativ 150 de grame, dispune de un ecran de 4 inch cu o rezoluţie de 854 x 480 pixeli, procesor single-core tactat la 1,4 GHz, o memorie RAM  de 768 MB şi 2 GB de ROM. Smartphone-ul mai deţine şi o cameră foto de 8 megapixeli cu dual LED flash, cameră ce este capabilă să înregistreze în format HD (720 p).

TP-LINK T882 va rula Android 4.0 Ice Cream Sandwich şi va apărea iniţial pe piaţa chineză (probabil că va ajunge şi pe piaţa europeană cu o variantă modificată). Momentan nu se ştie cât va costa, dar probabil că preţul va fi sub 250 de dolari.

Sursa: tp-linkmobile.com , VIA gadgetreport.ro
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

După Google Pixel 11, apare acum şi Google Pixel 11 Pro în primele randări cu caracter oficial

Într-un articol anterior v-am prezentat primele randări detaliate ale smartphone-ului Google Pixel 11. Vă spuneam atunci că, raportat la actualul Google Pixel 10, nu există diferenţe prea mari din punct de vedere estetic.

HONOR 600 Lite lansat în România – mid-range cu șasiu metalic, cameră de 108 MP și baterie de 6.520 mAh

HONOR aduce în România noul HONOR 600 Lite, un smartphone care încearcă să aducă o parte din experiența seriei flagship într-un segment accesibil. Modelul mizează pe o construcție metalică unibody, pe o cameră principală de 108 MP și pe o baterie de 6.520 mAh, alături de o serie de funcții AI integrate în MagicOS 10.

Ce îl recomandă pe Samsung Galaxy S26 Ultra?

Înainte de a publica un review pentru Samsung Galaxy S26 Ultra vă invit să descoperiți mai multe elemente ce recomandă flagship-ul sud-coreean, vârful de gamă al Samsung în acest an și unul dintre cele mai bune smartphone-uri când se vor face clasamentele de final.