Turbulenţe în aviaţia românească, după ce în mai puţin de 30 de zile două companii aeriene şi-au cerut insolvenţa

Diverse
/
/
22 oct. 26
/

Industria aviatică locală traversează un nou moment dificil. Operatorul aerian românesc Dan Air a solicitat oficial deschiderea procedurii de insolvență la Tribunalul Ilfov (dosar 3523/93/2026), la doar câteva săptămâni după ce o altă companie românească, Animawings, a făcut un pas similar.

Vestea a luat prin surprindere mii de călători, mai ales pe fondul amintirilor încă proaspete legate de prăbușirea Blue Air. Cu toate acestea, reprezentanții Dan Air oferă reasigurări ferme, astfel că operațiunile de zbor nu se opresc, iar biletele deja achiziționate își păstrează valabilitatea.

Deși a înregistrat o activitate operațională susținută, bilanțurile financiare arată o creștere semnificativă a datoriilor totale, ajunse la peste 126 de milioane de lei. Conform declarațiilor conducerii, decizia de intrare în reorganizare are rolul de protecție împotriva executărilor silite, inclusiv pentru a contesta și pentru a eșalona o creanță pretinsă de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) în valoare de aproximativ 10 milioane de euro.

Conducerea Dan Air subliniază câteva diferențe structurale importante față de alte companii intrate în impas:

  • compania nu înregistrează credite bancare, finanțarea fiind asigurată din venituri proprii;
  • nu există datorii curente către furnizorii de combustibil sau către aeroportul Otopeni;
  • flota beneficiază de susținerea proprietarilor de aeronave.

Care este diferenţa față de cazul Animawings?

În timp ce Animawings a suspendat temporar operarea pe majoritatea rutelor invocând probleme tehnice la flotă și a prelungit această măsură până în noiembrie 2026, pe fondul procedurilor juridice de la Tribunalul București, Dan Air a ales calea insolvenței preventive (reorganizare) cu menținerea integrală a zborurilor pe orarul stabilit, având ca obiectiv protejarea activității curente de acțiunile individuale ale creditorilor.

Sursa: zf.ro

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 10: Oferte eMAG din 10.11.26 (smartwatch HUAWEI de tip best-buy cu evaluare 4.64 / 5 din peste 200 de review-uri, side by side Samsung cu capacitate mare – 659 litri, tabletă Xiaomi cu raport preț / specificații atractiv etc)

Am selectat 10 produse din oferta eMAG, iar printre ele dați de cel mai bun robot de aspirare din piață, un espressor automat cu feedback bin partea clienților, dar și un SSD extern SanDisk - nu este cel mai bun moment de achiziție, dar prețul este ok-ish.

5 gadgets de la Kaufland (11.11 – 17.11.2026)

A mai trecut o săptămână, aşa că am ajuns din nou la clasica noastră rubrică legată de cele mai interesante 5 gadgets din catalogul Kaufland.

Scandal cu iz de telenovelă la Nvidia (CEO-ul şi cofondatorul companiei, Jensen Huang, ar fi avut o amantă ce este spioană chineză)

Consiliul de administrație al Nvidia a deschis o investigație independentă ce îl vizează direct pe cofondatorul și CEO-ul companiei, Jensen Huang. Acesta ar fi avut o amantă ce este spioană chineză.