Ulefone Armor X – review

17/06/2018

Preţ de câteva zile am avut ocazia să testez unul dintre cele mai ieftine smartphone-uri rugged: Ulefone Armor X. Încă de la început pot spune că a fost o experienţă inedită şi cam atât.

Acest tip de telefon are un specific bine definit şi anume să reziste, să reziste şi iar să reziste. Un utilizator obişnuit nu are niciun motiv să se gândească la un device rugged ca la o alternativă, asta pentru că exceptând specificul pentru care a fost fabricat, un astfel de terminal aduce şi multe minusuri vizibile.

Ulefone Armor X este un smartphone puternic nişat, iar cei interesaţi de el fie lucrează în medii neprietenoase, fie au spart deja 10 telefoane până acum şi nu vor să continue tradiţia.

În cele ce urmează vă voi prezenta un device atipic, un gadget bine echipat pentru cele mai grele condiţii.

Specificaţii Ulefone Armor X:

Design

Pe cutia de retail există un mic desen cu 3 oameni care fac drumeţii pe teren accidentat, semn că în vom găsi ceva util pentru astfel de activitate. În interiorul pachetului avem smartphone-ul, cablul USB 2.0 – microUSB, încărcătorul, agrafa, un mic suport din plastic ce ajută la deschidere protecţiilor, pachetul de instrucţiuni şi o folie de rezervă. Telefonul nu are husă de protecţie, însă la acest nivel nu prea este nevoie de aşa ceva.

Încă de la deschiderea cutiei descoperim un smartphone gigant din mai toate punctele de vedere. Când spui 256 gr greutate şi 13.9 mm grosime nu e bine să te joci cu cuvintele. Ulefone Armor X este mare, uriaş, un adevărat Gulliver în Ţara Piticilor. Chiar dacă Ulefone a integrat un display de 5.5 inci cu aspect 18:9, acesta pare mic în comparaţie cu restul corpului, raportul ecran-corp fiind de doar 62.72%.

Ulefone Armor X este construit milităreşte, nu există nici cea mai mică greşeală, toate porturile sunt acoperite de bucăţi cauciucate din plastic, totul este finisat în cele mai mici detalii. Dacă mâ gândesc că este un telefon făcut să reziste, toate par la locul lor, inclusiv design-ul uşor diferit.

Cred că la capitolul construcţie, atenţie la detalii, finisare, calitatea materialelor au fost făcute cele mai multe investiţii. Ulefone Armor X este exemplu perfect de smartphone rugged ce poate fi folosit chiar şi pe post de armă alba (nu vreţi să fiţi loviţi de un astfel de gadget). În plus acesta este rezistent şi la apă, certificarea IP68 ne confirmă acest lucru, iar condiţiile grele de utilizare pot varia la temperaturi cuprinse între -40 de grade şi +80 de grade Celsius.

Ecran şi sunet

Ulefone a implementat pe acest smartphone un display IPS de 5.5 inci cu rezoluţie HD+ (1440 x 720 pixeli), cu aspect 18:9, 293 ppi şi protecţie cu sticlă curbată 2.5D Corning Gorilla Glass 3. Nu este cel mai rău display, însă cred că se putea face mai mult din acest punct de vedere.

Ecranul era unghiuri de vizualizare largi, contraste destul de echilibrate, un răspuns scurt al touch-ului şi luminozitate suficientă pentru utilizare pe timpul zilei. În schimb culorile par destul de palide, albul are clasica problemă de nuanţă gălbuie, iar benzile negre laterale sunt mari şi urâte. Per ansamblu display-ul este mic comparativ cu restul corpului, iar acest lucru nu este plăcut deloc, vizual vorbind.

Difuzorul extern este amplasat pe spate, la baza telefonului, lateral dreapta. Acesta are o protecţie care nu permite infiltrarea apei, însă aceasta cred că nu ajută deloc performanţele audio. Sunetul emis de difuzor este subţire, fără bass şi destul de slab în intensitate. Jack-ul audio de 3.5 mm mai salvează din aparenţe, însă nu suficient de mult.

Hardware, sistem de operare și aplicații

Printre cele mai importante specificaţii hardware prezente pe Ulefone Armor X găsim procesorul MediaTek MT6739 de tip quad-core cu 4 nuclee x ARM Cortex-A53 la 1.5 GHz, GPU-ul IMG PowerVR GE8100 tactat la 570 Mhz, 2 GB RAM, 16 GB spațiu de stocare și slotul pentru cardurile microSD de până la 256 GB.

Informații relevate de CPU-Z pentru Ulefone Armor X;

Procesorul MediaTek MT6739 este unul low-cost, iar dacă ne mai gândim că este realizat pe un proces de fabricaţie de 28 nm, aşteptările sunt reduse, foarte reduse. Din nefericire rezultatele nu ne contrazic, Ulefone Armor X fiind modest chiar şi în banalele utilizări rutiniere: aplicaţiile se deschid greu, swipe-urile de orice fel au lag, mişcările de tranziţie nu au fluenţă, totul pare că merge lent şi în reluare.

Eram conştient că jocurile vor merge în marşarier, aplicaţiile mai complexe vor da crash sau nu se vor deschide deloc, însă speram măcar ca un banal Facebook să meargă decent. Nu am avut parte de acest lucru, totul agaţă, totul se încarcă greu şi parcă Ulefone şi-a uitat temele acasă pe partea de optimizare software. Sper ca un viitor update să rezolve cel mai neplăcut aspect al acestui smartphone.

Ulefone Armox X vine direct din fabrică cu Android 8.1 Oreo uşor customizat, însă în general ai parte de toate facilităţile versiunii stock. Am găsit şi câteva ciudăţenii în această interfaţă (deblocarea facială încă nu funcţionează, se pare că un update prin iulie va rezolva bug-ul, butonul suplimentar mai că nu răspunde la nicio comandă, traducerea în limba română este jumătate în engleză, iar aplicaţiile din Outdoor Toolbox nu par a fi deloc calibrate). Nu cred că are rost să vorbim de funcţii speciale pe un terminal aproape leşinat.

Au trecut ani de când nu am mai testat un smartphone atât de prost optimizat, iar acest lucru este surprinzător ţinând cont că modelele Ulefone anterioare stăteau foarte bine la acest capitol. Personal cred că Ulefone s-a grăbit să aducă Ulefone Armor X cu Android 8.1 Oreo, să impresioneze, însă vorba aceea din popor cu “graba strică treaba” nu este degeaba.

Aplicaţii preinstalate pe Ulefone Armor X: Agendă, Calculator, Calendar, Cameră foto, Căutare Vocală, Ceas, Chrome, Descărcări, Drive, Duo, Gmail, Google Search, Google Foto, Hărţi, Înregistrare sunet, Magazin Play, Manager Fişiere, Mesaje, Muzică Play, OutDoor Toolbox, Radio FM, Setări, Sim Toolkit, Telefon şi Youtube.

Performanță

Iată şi ce rezultate a obţinut Ulefone Armor X în testele de benchmark:

Conectivitate

Pe partea de conectivitate avem 4G FDD, slot combo (2 x nanoSIM sau 1 x nanoSIM + 1 x microSD), Wi-Fi a/b/g/n, Wi-Fi direct, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.1, NFC, jack de 3.5 mm, microUSB, GPS, A-GPS, GLONASS, NFC, Radio FM, senzor pentru citirea amprentelor şi deblocare facială.

În ceea ce priveşte benzile acoperite avem:

2G – 850 / 900 / 1800 / 1900 MHz;

3G – 850 / 900 / 2100 MHz;

4G – LTE band 1(2100), 3(1800), 7(2600), 8(900) şi 20 (800).

Este plăcut să vezi că pe un smartphne de buget au fost integrate NFC şi deblocarea facială, însă cea din urmă încă nu funcţionează (cum am menţionat şi mai devreme, din iulie un update va rezolva acest bug). În rest avem elemente de conectivitate clasice pentru acest segment de preţ, poate un spectru mai larg de acoperire al benzilor 4G ar fi întregit peisajul.

Nu am avut probleme în utilizarea de zi cu zi, poate doar scannerul de amprente putea fi mai precis. Nici poziţionarea laterală nu îl ajută şi nici faptul că este mai îngust şi nu poate scana întreaga amprentă din prima (de aici şi unele inexactităţi).

În exterior avem la bază portul microUSB şi un microfon, lateral dreapta găsim slotul combo, un buton secundar şi scannerul de amprente, lateral stângă se află tastele de volum şi butonul power, iar pe latura superioară regăsim jack-ul audio de 3.5 mm. Toate aceste elemente sunt încapsulate pentru a nu intra apa şi pentru a oferi un plus de rezistenţă.

Cameră foto și video

Ulefone Armor X este echipat cu o cameră foto de 13 megapixeli (prin interpolare) cu senzor Sony IMX135, deschidere f/2.0, autofocus, flash dual-LED, filmare la 1080p + cameră secundară de 5 megapixeli şi o cameră frontală de 8 megapixeli (prin interpolare) cu deschidere f/2.4.

Cum spunea un cititor în urmă cu ceva timp la un alt articol, doar când citeşti cuvântul „interpolare” îţi dai seama de calitatea fotografică a smartphone-ului. Nici la acest capitol nu aveam aşteptări prea mari, însă de data aceasta nu am mai avut surprize. Fotografiile sunt modeste, direct proporţionale cu preţul plătit pe device.

Nu aş putea evidenţia ceva în mod pozitiv, parcă toate sunt la acelaşi nivel. De-o fotografie pentru reţelele de socializare se descurcă. Presupun că nu are rost să mai menţionez camera frontală sau înregistrarea video. Acestea sunt sub camera foto mediocră.

Galerie de fotografii realizate cu Ulefone Armor X:

Filmare cu Ulefone Armor X.

Autonomie

După atâtea capitole la care Ulefone Armor X a dezamăgit, am ajuns şi în acea zonă în care avem câteva cuvinte de laudă (doar câteva). Bateria de 5500 mAh prezentă pe Ulefone Armor X se descurcă bine, atingând 1 zi şi jumătate de autonomie fără prea mari eforturi. S-ar fi putut obţine rezultate şi mai bune dacă s-ar fi integrat un procesor mai eficient energetic.

În testul specific Gadget.ro, în care rulăm continuu playlist-ul Unboxing de pe canalul de YouTube al site-ului, cu luminozitatea ecranului la maximum, prin conexiune Wi-Fi, Ulefone Armor X a rezistat 9 ore și 16 minute de la o baterie încărcată la 100% și până la 5% din capacitate.

Ulefone Armor X are două modalităţi de încărcare: prin cablu (încărcare completă în aproximativ 2 ore şi 30 de minute) sau wireless în standardul Qi. Am primit de la Ulefone şi un stand wireless de încărcare a telefonului, însă nu mă pot declara mulţumit de rezultate. Ulefone Armor X se încărcă complet în peste 6 ore, însă în toată această perioadă, atât smartphone-ul, cât şi standul, ard la propriu. Nu sunt inginer de meserie, însă sunt sigur că aceste temperaturi foarte ridicate nu aduc rezultate bune în timp.

Preț

Ulefone Armor X costă 119.99 dolari fără TVA şi nu include în pachet standul pentru încărcarea wireless. Toate detaliile le puteţi găsi aici.

Concluzii

După cele câteva zile de utilizare a smartphone-ului rugged Ulefone Armor X mi-am dovedit încă o dată că nu voi avea nevoie niciodată de un astfel de device. Pe lângă faptul că este uriaş din orice unghi l-ai privi, mai are şi multe probleme software (sper că acestea vor fi rezolvate în curând printr-un update).

Ulefone Armor X nu este pe gustul meu, însă dacă vă aflaţi în căutarea unui telefon foarte rezistent, care să nu se supere dacă intră în apă şi care să vă ofere o autonomie ridicată, acesta poate fi o soluţie. La nevoie poate fi folosit şi ca obiect pentru păstrarea integrităţii corporale.

PRO

  • construcţie şi finisare impecabilă;
  • calitatea materialelor ridicată;
  • rezistent la lovituri, şocuri, scufundări în apă, temperaturi scăzute/ridicate etc;
  • ecran decent pentru segmentul său de preţ;
  • autonomie peste medie;
  • tehnologie de încărcare wireless;
  • conectivitate NFC.

CONTRA

  • cameră foto mediocră;
  • slabă optimizare software (lag din belşug, erori, aplicaţii nefuncţionale etc);
  • sunet extern modest;
  • încărcare wireless realizată la temperaturi foarte ridicate;
  • dimensiuni considerabile.
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.