UMi Rome X – smartphone cu display HD, procesor quad-core şi cameră foto de 8 megapixeli la 49.99 dolari

/
/
28 dec. 15
/

Producătorul chinez UMi se pregăteşte să lanseze un nou smartphone de buget denumit UMi Rome X. Acesta va avea un preţ de comercializare de 49.99 dolari, iar primele precomenzi se vor putea lua începând cu data de 11 ianuarie, urmând ca livrările să fie făcute din luna martie.

Pentru această sumă vom primi un smartphone cu construcţie metalică de tip unibody, display HD, procesor quad-core MediaTek, cameră foto de 8 megapixeli cu senzor Sony ce interpolată poate ajunge până la 13 megapixeli, baterie de 2500 mAh, grosime de 7.9 mm şi Android 5.1 Lollipop. Sună destul de bine, însă UMi are destul de multe probleme cu livrările unor terminale mai vechi precum UMi Rome care la aproximativ 2 luni de la lansare încă nu a fost livrat sau trimis site-urilor tech spre analiză.

Dacă sunteţi în măsură să aşteptaţi peste 1.5 – 2 luni până la livrare, UMi Rome X la 49.99 dolari pare a fi în teorie un best-buy veritabil. Rămâne de văzut cât de bine va fi optimizat la nivel software. Vom încerca să facem şi noi rost de o unitate de test de la partenerul nostru coolicool.com.

UMi Rome X 3

Specificaţii hardware pentru UMi Rome X:

  • display LTPS de 5.5 inch cu rezoluție 1280×720 pixeli, o densitate a pixelilor de 267 ppi şi protejat cu sticlă curbată 2.5D;
  • procesor MediaTek MT6580 de tip quad-core la 1.3 GHz, Mali-400MP GPU, 1 GB RAM, 8 GB spațiu de stocare şi slot pentru card microSD;
  • Android 5.1 Lollipop;
  • dual-sim, 3G, Wi-Fi b/g/n, dual-band, bluetooth, port microUSB 2.0, jack de 3.5 mm, A-GPS;
  • 8 megapixeli cu interpolare la 13 megapixeli, senzor Sony IMX179, autofocus, flash dual-LED + cameră frontală de 2 megapixeli cu interpolare la 5 megapixeli;
  • baterie de 2500 mAh și 7.9 mm grosime.

La acest preţ singurul minus important pe care îl văd este lipsa conectivităţii 4G. În rest UMi Rome X arată excelent la nivel hardware. La 49.99 dolari veţi mai plăti 10 dolari TVA, adică în total va costa 59.99 dolari (aproximativ 240-245 lei).

UMi Rome X 2

Sursa: china-device.com
Categorii: Android, Smartphone
Cuvinte cheie: coolicool.com, UMI, UMi Rome X
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Bursa zvonurilor: iPhone Air 2 și iPhone 18 apar în imagini ce relevă carcasa – care dintre ele are ramă de titan și cameră duală pe spate în premieră?

Au apărut unitățile de tip dummy cu iPhone Air 2 și iPhone 18, iar pe baza lor putem trage mai multe concluzii despre cele două smartphone-uri Apple ce urmează a fi lansate în primăvara lui 2027.

Lista de telefoane mobile Motorola ce primesc Android 17 Beta în Europa

Motorola a lansat Android 17 pe unele modele de-ale sale, iar altele pot face pasul către Android 17 beta. Lista o descoperiți în rândurile următoare.

Smartphone-urile din seria HONOR 700 primesc un ecran pe spate, acolo vor fi afișate și informații legate de ritmul cardiac și nivelul de oxigen din sânge

HONOR a prezentat designul pe care smartphone-urile din seria 700 îl vor avea. Discutăm despre trei smartphone-uri: HONOR 700, HONOR 700 Pro și HONOR 700S.