Un start-up american a creat turbine eoliene de mici dimensiuni cu estetică plăcută ce pot înlocui garduri de orice fel

/
/
8 iun. 24
/

În viitor ne-am putea produce propria energie electrică din mai multe surse, nu doar din clasicele panouri fotovoltaice.

Una dintre variante este propunerea start-up-ului american Airiva. În frunte cu designerul Joe Doucet şi finanţat de omul de afaceri Jeff Stone, Airiva ne provoacă imaginaţia şi vine cu nişte turbine eoliene verticale de mici dimensiuni ce pot fi integrate rapid în peisajul unei case, unui bloc, unei curţi, unui aeroport, în general a unei structuri ce poate avea gard de împrejmuire.

Turbinele sunt construite din materiale similare precum cele utilizate pe turbinele clasice şi sunt încadrate în blocuri modulare de forma unui gard (fiecare bloc are 4 turbine şi atinge 2.1 metri înălţime şi 2.1 metri lungime). Aceste blocuri modulare pot fi unite, iar în varianta finală ele vor integra şi un sistem de control al puterii electrice generate.

Propunerea Airiva este aceea de a înlocui clasicele garduri cu aceste blocuri modulare, unele care nu doar că arată bine estetic, dar vor produce şi energie electrică în zilele cu vânt.

La prima vedere totul sună foarte bine, însă există şi mici probleme ale acestei tehnologii. Curentul electric generat este limitat, în testele iniţiale, în condiţii aproape perfecte, Airiva a declarat că un bloc modular poate genera până la 1.100 kWh / an, adică puţin mai mult decât generează un panou fotovoltaic. O altă problemă şi poate cea mai dureroasă va fi preţul de achiziţie. Momentan Airiva nu a menţionat nimic despre cost, dar ţinând cont că vorbim de o tehnologie nouă, patentată, cu siguranţă aceasta nu va fi deloc ieftină (ori în aceste condiţii de ce ai cumpăra aşa ceva, când panourile solare sunt la preţuri minime istorice?).

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Joe Doucet (@joedoucet_)

via: interestingengineering.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 10: Oferte eMAG din 10.11.26 (smartwatch HUAWEI de tip best-buy cu evaluare 4.64 / 5 din peste 200 de review-uri, side by side Samsung cu capacitate mare – 659 litri, tabletă Xiaomi cu raport preț / specificații atractiv etc)

Am selectat 10 produse din oferta eMAG, iar printre ele dați de cel mai bun robot de aspirare din piață, un espressor automat cu feedback bin partea clienților, dar și un SSD extern SanDisk - nu este cel mai bun moment de achiziție, dar prețul este ok-ish.

5 gadgets de la Kaufland (11.11 – 17.11.2026)

A mai trecut o săptămână, aşa că am ajuns din nou la clasica noastră rubrică legată de cele mai interesante 5 gadgets din catalogul Kaufland.

Scandal cu iz de telenovelă la Nvidia (CEO-ul şi cofondatorul companiei, Jensen Huang, ar fi avut o amantă ce este spioană chineză)

Consiliul de administrație al Nvidia a deschis o investigație independentă ce îl vizează direct pe cofondatorul și CEO-ul companiei, Jensen Huang. Acesta ar fi avut o amantă ce este spioană chineză.