Unele unităţi de iPhone 17 Pro Max în culoarea Cosmic Orange (portocaliu) par a se transforma în Rose Gold (roz-auriu)

Smartphones
/
/
16 oct. 25
/

Apple a dat lovitura cu noua culoare Cosmic Orange (portocaliu), unităţile disponibile în această nuanţă având mare cerere în rândul fanilor mărului muşcat.

Compania americană livrează de ceva timp smartphone-uri din noua serie iPhone 17, iar în cazul celor Cosmic Orange, în anumite condiţii misterioase, se pare că protocaliul se transformă în roz – auriu.

Problema este încă extrem de limitată (eu am găsit doar două exemple concrete pentru iPhone 17 Pro Max), însă se pare că ar exista o explicaţie pentru acest fenomen (deci este posibil). Zona care îşi schimbă culoarea este cea în care construcţia este făcută din alumiun, astfel că este posibil ca un lot cu probleme să permită apariţia procesului de oxidare (în mod normal acesta este eliminat prin aplicarea unui strat protector, însă în acest caz posibil ca acesta să nu existe sau să fie aplicat necorespunzător).

Momentan nu există o reacţie oficială, însă foarte probabil, dacă fenomenul va lua amploare, Apple va trebui să vină cu o explicaţie.

Situaţia este cel puţin bizară, însă trebuie tratată ca atare, astfel că aşteptăm să vedem dacă va ajunge un scandal în toată regula sau va rămâne o chestie minoră.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Bursa zvonurilor: iPhone Air 2 și iPhone 18 apar în imagini ce relevă carcasa – care dintre ele are ramă de titan și cameră duală pe spate în premieră?

Au apărut unitățile de tip dummy cu iPhone Air 2 și iPhone 18, iar pe baza lor putem trage mai multe concluzii despre cele două smartphone-uri Apple ce urmează a fi lansate în primăvara lui 2027.

TOP 10: Cele mai bune telefoane mobile din 2026

Am selectat cele mai bune telefoane mobile din 2026, iar lista completă o descoperiți în rândurile următoare. Sunt câteva precizări ce trebuiesc a fi făcute.

Ce laptop primești în etapa de precomandă la 43.499.99 lei?

Prețurile la laptopurile de top au urcat la cer, iar acum avem un laptop în etapa de precomandă cu preț maxim de 43.499.99 lei, mai exact - aprox. 8150 euro.