Vă pot dubla sau tripla preţurile abonamentelor operatorii telecom din România? Am analizat contractele Orange, Vodafone şi Digi Mobil şi iată ce am descoperit

Retelistica
/
/
13 dec. 25
/

Foarte mulţi dintre voi mi-aţi scris la articolul în care am prezentat cum am activat un nou abonament Orange, că există un risc ridicat ca până la finalizarea celor 24 de luni contractate, să plătesc dublu, poate chiar triplu.

Aşa că am luat şi am analizat contractele (de la Orange îl am proaspăt primit, iar de la Vodafone m-am bazat pe drafturile găsite pe site-urile lor aici, aici şi aici).

Aşa că în virtutea celor descoperite, trebuie menţionat foarte clar că operatorii telecom au dreptul a scumpi abonamentele prin activarea clauzei de indexare anuală o singură dată pe an şi nu cu mai mult de 8% din preţurile standard ale serviciilor prezentate în contract.

Exemplu: în cazul meu am ales un abonament de 4.02 euro / lună, însă acesta este preţul promoţional. În contract preţul standard al abonamentului este de 11.18 euro / lună TVA inclus, astfel că o dată pe an Orange are voie să îmi mărească contractul activând clauza de indexare anuală, iar procentul maxim de 8% va fi aplicat la 11.18 euro (nu la 4.02 euro, preţul promoţional).

Această practică este valabilă atât la Orange, cât şi la Vodafone. La Digi Mobil nu am găsit o astfel de clauză în contract, una referitoare la indexarea anuală a preţurilor.

Important de menţionat este că, deoarece ai fost informat încă de la început de existenţa acestei clauze, actualizarea tarifelor prin activarea acestei clauze nu se consideră o modificare unilaterală.

Acum că am lămurit-o cu indexarea anuală, mai trebuie spus că operatorii telecom mai pot modifica oricând unilateral contractele, însă nu fără o informare prealabilă a abonaţilor. Aceştia trebuie notificaţi cu cel puţin 30 de zile înainte de intrare în vigoare a modificării, iar aceştia au dreptul de a rezilia abonamentele fără nicio penalizare, dacă nu sunt de acord cu modificările propuse.

Atenţie însă pentru cei care au cumpărat smartphone-uri cu preţ promoţional la abonare. Dacă vă hotărâţi să reziliaţi în urma unei astfel de modificări unilaterale, trebuie spus că va trebui să plătiţi o despăgubire astfel:

  • Orange spune că abonatul va plăti valoarea cea mai mică dintre: valoarea terminalului calculată pro-rata temporis faţă de preţul terminalului convenit la încheierea contractului şi valoarea abonamentului până la încetarea perioadei minime contractuale;
  • Vodafone spune că abonatul va plăti valoarea cea mai mică dintre: valoarea terminalului calculată pro-rata temporis faţă de preţul acestuia convenit la momentul încheierii contractului şi valoarea părţii restante din tariful pentru servicii până la încetarea perioadei contractuale iniţiale;
  • Digi Mobil nu are o astfel de clauză (în principiu pentru că nu oferă terminale subvenţionate).

În toate situaţiile, în caz că v-aţi cumpărat un smartphone în rate, la rezilierea abonamentului va trebui să plătiţi integral şi valoarea ratelor neachitate la zi.

Concluzia mea este că, teoretic, Orange, Vodafone, Digi Mobil, vă pot scumpi unilateral abonamentele, însă trebuie musai să vă informeze cu mult timp înainte. Nu vă obligă nimeni să rămâneţi alături de ei, dacă, aşa cum mi-aţi transmis mulţi dintre voi, operatorii telecom dublează sau chiar triplează preţul abonamentului (deşi bănuiesc că astfel de practici sunt extrem, dar extrem de rare). Singur modificare la care au dreptul este cea care se referă la activarea clauzei de indexare anuală, însă aceasta se poate face o singură dată pe an şi cu un maxim de 8% din preţurile standard ale serviciilor prezentate în contract.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

ZTE nubia Air – review (Subțire atât în talie, cât și ca preț)

Apple și Samsung au mizat în 2025 pe segmentul smartphone-urilor foarte subțiri și destul de ușoare, dar au făcut asta strict pe zona premium, cu prețuri pe măsură. Succesul nici unuia dintre cele două modele nu a fost nici pe departe cel scontat, așa că informațiile care circulă acum sunt unele ce anunță renunțarea sau,…

15 dispozitive ROG lansate la CES 2026 de către ASUS: laptopuri de gaming cu AI și dimensiuni compacte, monitoare OLED, plăci de bază, coolere, ochelari de gaming, căști etc

ROG celebrează 20 de ani de prezență în piață, iar la CES 2026 din Las Vegas au lansat o sumedenie de produse, de la laptopuri de gaming și până la coolere performante, plăci de bază, monitoare OLED etc. În rândurile următoare veți descoperi flotila de dispozitive ROG ce sunt pregătite să impresioneze în 2026.

Motorola Signature – smartphone elegant, premium, cu funcţii AI şi 7 ani de suport software, însă fără cel mai puternic procesor Qualcomm al momentului

Aşa cum era de aşteptat, Motorola a lansat noul său smartphone premium, Motorola Signature. Vă spun încă de acum că îl vom vedea adus pe canal oficial şi în România, filiala din ţara noastră activând deja pe site-ul său o pagină dedicată în totalitate noului device.