Veniturile HTC din noiembrie 2018 au fost cu aproximativ 74% mai mici decât în noiembrie 2017

/
/
8 dec. 18
/

HTC trage de ea şi se încăpăţânează să nu arunce prospul, chiar dacă cifrele în rapoartele financiare sunt dezastruoase. Cel mai nou raport este pentru noiembrie 2018, una dintre cele mai slabe luni din istoria HTC.

Compania taiwaneză a obţinut în luna proaspăt încheiată venituri totale de 47.67 milioane de dolari, adică cu 73.98% mai puţin decât în noiembrie 2017 (182.5 milioane de dolari). Există totuşi şi o veste bună. Comparativ cu octombrie 2018 când HTC a avut venituri de 42.63 milioane de dolari, se observă o uşoară creştere de 12.75%.

În primele 11 luni din 2018 HTC are venituri totale de 725.3 milioane dolari (-61.47% raportat la aceeaşi perioadă din 2017), iar dacă în decembrie nu vor avea loc câteva minuni, compania taiwaneză va rata obiectivul de 1 miliard de dolari propus la începutul acestui an.

Cred că 2019 va fi anul cântecului de lebădă pentru HTC. Dacă nu va fi achiziţionată de cineva, mai mult ca sigur peste câteva luni îşi va declara falimentul.

Sursa: phonearena.com
Categorii: HTC
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

HTC Wildfire E Star – detalii oficiale pentru un smartphone entry-level cu 2 GB RAM şi 16 GB stocare

HTC nu mai fabrică smartphone-uri direct, însă îşi licenţiază brandul către diverse companii, unele mai puţin cunoscute de prin Rusia, Orientul Mijlociu, iar mai nou din Africa. Se pare că Water World International Industrial Limited a primit din partea HTC drepturile pentru tot ce înseamnă continentul african, iar cel mai nou smartphone realizat sub acest…

HTC U23 Pro poate fi precomandat şi în Europa cu livrare începând din 28 iunie

A trecut ceva timp de când nu am mai avut un smartphone HTC disponibil la comandă în Europa, însă iată că acum avem un nou model.

HTC U23 Pro – detalii oficiale, imagini şi preţ

Cel mai nou smartphone apărut sub brandul HTC se numeşte HTC U23 Pro şi a fost lansat oficial în Taiwan.