Vinerea neagră la Orange, posturile de televiziune Orange Sport (fostele Telekom Sport) se închid, iar parte dintre angajaţi vor fi puşi pe liber

/
/
30 mart. 24
/

Nu îmi dau seama de ce, dar mailurile nasoale, cele în care se dau veşti proaste în corporaţii, sunt transmise mai mereu vinerea (mă gândesc că vine weekendul şi angajaţii au timp să se mai calmeze). În fine 🧐.

Site-ul sportpesurse.ro ne informează că angajaţii Orange din echipa Orange Sport au avut parte ieri de o adevărată vinere neagră. Aceştia au fost anunţaţi oficial că tot proiectul Orange Sport se închide începând cu data de 30.06.2024 şi că, aşa cum este şi normal, compania va pune pe liber parte dintre ei.

„În contextul strategiilor de simplificare a serviciilor pe care Orange le oferă, a fost luată decizia ca posturile Orange Sport să fie închise înainte de începerea noului sezon competițional 2024-2025….Dorim să vă informăm cu privire la etapele următoare. Toate canalele Clever își continuă ativitatea, inclusiv Prima Sport. Am început analizele pentru a găsi cele mai bune modalități de a ne continua activitatea începând cu noul sezon competițional 2024 – 2025. Deși ne-am dori ca această decizie să nu aibă un impact asupra echipei, suntem în imposibilitatea de a continua colaborarea cu toți colegii implicați în producerea canalelor Orange Sport”, se arată în mailul transmis angajaţilor.

Conform unui moderator al forumului comunitate.orange.ro, „Orange va oferi și pe viitor acces la conținut sportiv de calitate prin intermediul canalelor Prima Sport. Astfel, începând cu noul sezon competițional 2024-2025, clienții Orange vor continua să aibă acces la cele mai îndrăgite competiții precum: SuperLiga, UEFA Champions League, Premier League UK, La Liga Spania, Bundesliga, Liga 2 & Cupa României, dar și Cupele Europene la handbal, Campionatele Mondiale si Europene de handbal, atât masculin cât și feminin, prin intermediul celor 5 canale TV Prima Sport pe care le oferă.”

Ce înţeleg eu este că Orange Sport şi Prima Sport ofereau cam acelaşi tip de conţinut, iar în urma analizelor interne s-a ajuns la concluzia că mai bine plăteşti ceva în plus celor de la Clever Media pentru întreg pachetul şi renunţi la Orange Sport. Totul din raţiuni de eficientizare a costurilor, desigur 😎.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Orange Romania ar urma să unifice grilele de programe tv începând cu data de 18 martie

În urmă cu doar câteva zile vă spuneam că, începând cu data de 9 martie, Orange a actualizat grila de programe tv pentru abonaţii Orange Romania Communications (fostul Telekom Romania Communications).

I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini ce ar alege azi între cartelă preplătită şi abonament, la un buget lunar de maxim 5 euro şi care este cea mai bună ofertă pe care o recomandă în martie 2026

Am revenit cu un nou articol „I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini…”, unele prin intermediul cărora aflăm ce păreri au cele două AI-uri despre diverse subiecte de interes general.

DIGI are cea mai mare reţea proprie de magazine fizice din România în 2026 (iată câte puncte de vânzare există şi cum sunt împărţite la nivel de judeţe)

Nu ştiu cum am ajuns să caut pe internet câte puncte de vânzare are DIGI în România şi adevărul este că nu am găsit pe nicăieri această informaţie centralizată şi actualizată la nivel de 2026.