Viota M970 – tableta de 120 de dolari cu Android 4.0 ICS

08/03/2012

După cum probabil ştiţi, în această perioadă la Hanovra are loc târgul internaţional de IT şi tehnologia calculatoarelor CeBIT. În cadrul acestui târg şi-a făcut ieri apariţia o firmă nouă în domeniul tabletelor, Viota, ce a prezentat o tabletă de numai 120 de dolari: Viota M970.

Viota M970 are un display de 9,7 inch cu o rezoluţie de 1024 x 786, procesor single-core tactat la 1,5 GHz, procesor grafic Mali-400, 1 GB RAM (în producţia de serie) ,4 GB memorie internă ce poate fi extinsă cu un card microSD de până la 32 GB, cameră foto de 5 megapixeli şi cameră secundară pentru apeluri video de 2 megapixeli, conectivitate 3G (opţional), baterie Li-Ion de 6000 mAh, iar sistemul de operare pe care va funcţiona este Android 4.0 Ice Cream Sandwich.

Tableta a obţinut rezultate foarte bune în teste, iar procesorul Mali-400 (cel care îl găsim şi pe  Samsung Galaxy S II) face faţă cu uşurinţă sarcinilor grafice mai pretenţioase. Ceea ce este totuşi uluitor, este preţul de doar 120 de dolari, care pare foarte mic comparativ cu dotările hardware ale tabletei. Personal îmi place foarte mult cum arată aceasta tabletă, iar dacă preţul rămâne acesta, are toate şansele să ajungă vedeta tabletelor de buget.

Sursa: theverge.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.