Vivo S5 va avea ansamblul foto încadrat sub forma unui romb

/
/
13 nov. 19
/

Producătorul chinez Vivo propune pentru sfârşitul de an un smartphone mid-range cu o noutate estetică pe spate şi anume un ansamblu foto sub formă de romb. Telefonul se numeşte Vivo S5 şi urmează a fi lansat peste doar câteva ore.

Device-ul în sine arată destul de bine şi dacă până acum am avut camere foto pătrate sau circulare, de ce să nu existe şi sub formă de romb. Bănuiesc că din 2020 vom mai avea ceva noutăţi şi aici ma refer la triunghiul dreptunghic sau triunghiul echilateral, dreptunghiul sau chiar hexagonul.

Cât despre specificaţii hardware, Vivo S5 va fi echipat cu un display AMOLED de 6.44 inci cu rezoluţie FullHD+, procesor Qualcomm Snapdragon 712 de tip octa-core, până la 8 GB RAM, până la 256 GB spaţiu de stocare, cameră foto cvadruplă (48 Megapixeli + 8 Megapixeli + 5 Megapixeli + 2 Megapixeli), cameră frontală de 32 Megapixeli şi o baterie de 4010 mAh.

Smartphone-ul va rula Android 9.0 Pie cu interfaţa Funtouch OS şi va fi disponibil pe albastru şi albstru roz. Nu avem informaţii legate de preţ.

Sursa: gsmarena.com
Categorii: Smartphone
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Oferta zilei: smartphone Motorola cu 256 GB stocare, NFC şi baterie de 7000 mAh la doar 540 lei

Cei de la Motorola au în portofoliu smartphone-uri pentru toate buzunarele, iar cel pe care îl voi prezenta în articolul de faţă este unul entry-level, unul gândit mai mult ca telefon secundar sau ca soluţie pentru cei care nu au aşteptări prea mari.

Xiaomi Redmi Note 15 Pro Plus 5G – review

Sunt sigur că Xiaomi și-ar dori să vândă mai multe unități din seria Ultra, precum acest model - Xiaomi 15 Ultra, telefon pe care-l folosesc în rol de smartphone principal de câteva zile, dar vânzările companiei chineze stau de fapt în seria Redmi. 

Lenovo pregăteşte lansarea unui smartphone cu ecran de 7.5 inci

Luna trecută vă spuneam că cel puţin doi producători importanţi testează şi chiar pregătesc lansarea pe piaţă a unor smartphone-uri cu ecrane de cel puţin 7 inci.