Vivo S7t 5G – detalii oficiale, imagini şi preţ

/
/
4 feb. 21
/

Anunţul zilei în România în bucla noastră de interes este că Vivo a intrat oficial pe piaţa din ţara noastră. Ştim deja că au o echipă formată, iar în foarte scurt timp vom afla ce smartphone-uri şi la ce preţuri le vor aduce în primul val.

Până atunci vom discuta puţin despre un nou telefon mid-range al acestui producător, modelul Vivo S7t 5G. Device-ul beneficiază de câteva elemente hardware bune (display AMOLED, conectivitate 5G, 8 GB RAM, cameră selfie duală şi tehnologie de încărcare rapidă a bateriei la 33W), cât şi de câteva specificaţii nedemne de segmentul său de preţ (ansamblul foto, lipsa unui slot pentru card microSD şi ecran cu rată de refresh de doar 60Hz).

Nici design-ul nu arată rău, deci Vivo S7t 5G pare a fi un smartphone mid-range echilibrat.

Specificaţii complete pentru Vivo S7t 5G:

  • display AMOLED de 6.44 inch cu rezoluție 2400×1080 pixeli, aspect 20:9, rată de refresh de 60Hz, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass;
  • procesor MediaTek Dimensity 820 de tip octa-core, Mali-G57 MC5 GPU, 8 GB RAM LPDDR4X și 128 GB stocare de tip UFS 2.1, fără slot dedicat pentru cardurile microSD;
  • Android 11 cu OriginOS 1.0;
  • dual-sim, 5G SA + NSA, 4G, Wi-Fi a/b/g/n/ac/ax, bluetooth 5, USB Type-C 2.0, cititor de amprentă integrat în display, A-GPS, GLONASS, BDS, Beidou;
  • 64 Megapixeli cu f/1.89, PDAF + 8 Megapixeli cu f/2.2 de tip ultrawide la 119 grade, 2 Megapixeli pentru adâncimea de câmp cu f/2.4, LED flash, înregistrează la 2160p cu 30 fps, cameră frontală de tip dual cu 44 Megapixeli cu f/2.0, înregistrează la 2160p cu 60 fps, EIS + 8 Megapixeli ultra-wide la 105 grade cu f/2.28;
  • baterie de 4100 mAh cu încărcare la 33W, 169 gr. și dimensiuni de 158.82 × 74.2 × 7.39 mm.

Vivo S7t 5G va fi disponibil pe negru, albastru gradient şi alb la un preţ de aproximativ 400 de dolari.

Sursa: fonearena.com
Categorii: Smartphone
Cuvinte cheie: VIVO, Vivo S7t 5G
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

De ce Samsung Galaxy S26 FE este best-buy pe segmentul premium de telefoane mobile în 2026?

FE-ul sau Fan Edition aș spune că de la prima generație a fost un telefon mobil atractiv prin prisma raportului preț / specificații. Primești elemente specifice unui telefon din seria Galaxy S, dar la un preț ceva mai bun. 

HMD a lansat un telefon care costă doar 10 euro (cam cât două cafele la Starbucks)

Într-o lume în care telefoanele inteligente costă cât un laptop de gaming și vin echipate cu sisteme foto complexe, procesoare pe 3nm și ecrane pliabile, piața aşa numitelor feature phones continuă să îşi facă simţită prezenţa.

vivo X500 Pro Max sau ce specificații integrează un camera phone din China la sfârșit de 2026

vivo nu mai este prezent oficial în țara noastră, dar cei interesați de smartphone-urile sale pot apela la magazinele online ce livrează și aici. Așa ar putea face rost și de vivo X500 Pro Max.