Vodafone dă drumul la al doilea val de scumpiri unilaterale din 2025 şi îşi anunţă clienţii de telefonie mobilă de o nouă creştere a preţurilor abonamentelor

Retelistica
/
/
16 iul. 25
/

În luna martie a acestui an am aflat că Vodafone a transmis primul val de notificări de scumpire unilaterală a abonamentelor cu 5.8%. Operatorul telecom a activat atunci articolul 7.2 din Clauzele Contractuale, unul ce spune că tarifele pot fi indexate cu o frecvenţă anuală prin simpla notificare transmisă anterior aplicării indexării. În această indexare sunt luate în calcul fluctuaţiile de preţuri ale bunurilor şi serviciilor de pe piaţă, iar raportarea se face la indicele armonizat al preţurilor de consum.

În ultimele ore cei de la Vodafone au început să trimită al doilea val de notificări, unul care vizează de această dată doar telefonia mobilă.

Mai mulţi abonaţi din România au primit informarea că preţul lunar al abonamentului de servicii mobile se va majora cu 1.3 euro TVA inclus. Scumpirea se va implementa „începând cu factură emisă ulterior celor 30 de zile de la data acestei notificări”.

Vodafone susţine că această mărire de preţ este necesară pentru a păstra serviciile oferite „la standarde ridicate de calitate”.

Cei care aţi primit această informare şi sunteţi nemulţumiţi de ea, aveţi la dispoziţie 30 de zile de renunţare la contract fără niciun fel de penalizare.

Poate pentru unii este timpul pentru o portare…

Sursa: economica.net

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Vodafone România a introdus 7 noi canale tv în grila de programe naţională (iată care sunt acestea)

Vodafone România a introdus de săptămâna aceasta 7 noi canale tv în grila de programe naţională, unele care ar putea stârni interesul în rândul anumitor români.

Abonaţii Telekom au fost informaţi că de acum înainte se vor bucura de semnal mai bun, reţeaua Vodafone urmând a o înlocui pe cea Telekom în zonele unde aceasta nu oferă acoperire

Pe 1 octombrie 2025 Vodafone România anunţa oficial finalizarea achiziţiei Telekom România, operatorul roşu preluând majoritatea angajaților, toți clienții postpaid și business, rețeaua de magazine și mare parte din infrastructura de rețea tehnică.

I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini ce ar alege azi între cartelă preplătită şi abonament, la un buget lunar de maxim 5 euro şi care este cea mai bună ofertă pe care o recomandă în martie 2026

Am revenit cu un nou articol „I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini…”, unele prin intermediul cărora aflăm ce păreri au cele două AI-uri despre diverse subiecte de interes general.