Xiaomi 12 – randări detaliate cu smartphone-ul de 6.2 inci

/
/
19 dec. 21
/

Seria de smartphone-uri Xiaomi 12 urmează a fi lansată oficial spre sfârşitul acestei luni, aceasta urmând a fi disponibilă oficial şi în România în prima parte a anului viitor.

Unul dintre modelele seriei va fi Xiaomi 12, telefon ce a primit o serie de randări detaliate realizate pe baza schiţelor CAD şi a zvonurilor apărute în ultima perioadă:

Observaţi un design diferit de cel utilizat pe Xiaomi 11. În zona frontală avem un ecran curbat şi o cameră frontală tip bulină, iar pe spate avem o nouă aşezare a ansamblului foto, una încadrată într-un modul dreptunghiular puternic reliefat. Principalul punct de atracţie al camerei foto este acel senzor generos, unul despre care se spune că va fi de 50 de Megapixeli.

Despre Xiaomi 12 avem şi câteva posibile specificaţii hardware astfel:

  • ecran curbat AMOLED de 6.2 inci cu rezoluţie FullHD+ şi rată de refresh de 120Hz;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 8 Gen 1 de tip octa-core + Adreno next-gen GPU;
  • 8 / 12 GB RAM + 128 / 256 GB spaţiu de stocare;
  • cameră foto cvadruplă cu senzor principal de 50 Megapixeli cu OIS;
  • baterie de 4500 mAh cu încărcare rapidă la 67W;
  • dimensiuni: 152.7 x 70.0 x 8.6 mm.

Preţul vehiculat pentru acest model este de aproximativ 800 de euro, cam mult aş zice, însă nu imposibil. Xiaomi 11 a venit în Europa cu un preţ de plecare de peste 700 de euro, aşa că …🤯🤯🤯.

Sursa: zoutons.com
Categorii: Xiaomi
Cuvinte cheie: Xiaomi, Xiaomi 12
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Xiaomi Redmi 15A 5G – smartphone low-cost cu ecran cu rată de refresh la 120Hz, baterie de 6300 mAh şi 6 ani de suport software

Xiaomi a lansat un nou smartphone low-cost, unul care va genera volume frumoase pentru producătorul chinez. Acesta se numeşte Xiaomi Redmi 15A 5G şi a fost prezentat oficial în India.

Faimoasa interfaţă MIUI a celor de la Xiaomi a fost închisă definitiv (suportul oficial pentru aceasta s-a încheiat pe 24 martie 2026)

MIUI a fost lansat în august 2010, iar iniţial acesta a fost distribuit ca ROM personalizat pentru smartphone-uri cu Android (pe atunci Xiaomi nu producea telefoane).

Ştiaţi că puteţi cumpăra din România un smartphone best buy de la Xiaomi cu baterie de 8500 mAh (3 zile de autonomie), cu valenţe de gaming şi cu ecran luminos, la puţin peste 2000 lei?

Bănuiesc că aţi observat că toate smartphone-urile lansate în China în ultima perioadă vin cu baterii generoase, în general peste 6500 – 7000 mAh. Tehnologia siliciu-carbon a fost mult rafinată de producătorii chinezi, astfel că noile generaţii de device-uri beneficiază de autonomii din ce în ce mai bune.