Xiaomi 13 – flagship-ul compact a fost lansat la nivel global şi este disponibil pe canal oficial şi în România

26/02/2023

În deschiderea MWC Barcelona 2023, Xiaomi a organizat un eveniment de lansare a seriei Xiaomi 13 la nivel global. Aceasta este formată din trei modele: Xiaomi 13, 13 Pro şi 13 Lite. Le vom prezenta pe fiecare în articole separate, deoarece sunt telefone interesante, fiecare cu potenţialul şi povestea sa.

Xiaomi 13 este un smartphone compact, unul ce se aşează destul de bine în mână şi oferă un grip bun. Device-ul este construit dintr-un amestec de sticlă şi aluminiu şi încă de la prima atingere oferă senzaţia de robusteţe. Estetica este una plăcută, elegantă, chiar dacă modulul foto parcă încearcă pe alocuri să ascundă senzorii (nu iese atât de mult în relief pe cât pare în imagini).

Xiaomi 13 este dezvoltat în parteneriat cu Leica și oferă lentile optice profesionale Leica, precum și o serie de capabilități software avansate pentru a o experienţă completă. Xiaomi 13 folosește HyperOIS pentru o stabilizare ultraperformantă. Se asigură compensarea continuă a mișcării în timpul înregistrării video, asta deoarece HyperOIS folosește decalajul dintre două cadre pentru a conduce motorul OIS în poziția inițială. Telefonul dispune şi de cele două stiluri fotografice Leica Authentic Look și Leica Vibrant Look, ambele oferind fotografului mai multă libertate de creație.

Xiaomi 13 acoperă o arie optică a zoom-ului de la 0.6x până la 3.2x și este dotat, cu lentile telefoto de 75 mm.  Noul flagship compact Xiaomi dispune de numeroase funcţii, Xiaomi Focus fiind una dintre cele mai interesante, aceasta permiţând focalizarea automată a subiectelor aflate în mişcare.

Specificaţii complete pentru Xiaomi 13:

  • display Samsung AMOLED E6 de 6.36 inch cu rezoluție 2400 x 1080 pixeli, rată de refresh variabilă 1 – 120Hz, touch sampling rate de 240Hz, luminozitate de până la 1900 nits, HDR10+, Dolby Vision, contrast ratio 5.000.000:1, certificare IP68 ce atestă rezistenţa la apă şi praf, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 5;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 8 Gen 2 dezvoltat pe 4nm, Adreno 740 GPU, 8 / 12 GB RAM LPDDR5x, 256 GB spațiu de stocare de tip UFS 4.0;
  • Android 13 cu interfaţa MIUI 14;
  • 5G SA / NSA, dual-sim, Wi-Fi 802.11 ax 2×2 MIMO, bluetooth 5.3, NFC, USB Type-C, localizare prin GPS (L1 + L5 dual band), A-GPS, GLONASS, BDS și GALILEO, cititor de amprentă integrat în display, difuzoare stereo Dolby Atmos;
  • 50 Megapixeli cu senzor Sony IMX800, f/1.8, lentile 7P, PDAF, EIS, HyperOIS, 12 Megapixeli de tip ultrawide cu f/2.2, 10 Megapixeli telephoto cu f/2.0, lentile 5P, zoom optic 3.2x, PDAF, OIS, lentile LEICA VARIO-SUMMICRON 1:1.8-2.2/15-75 ASPH, înregistrează 8K la 24 fps, 4K cu 30 / 60 fps, 1080p cu până la 960 fps;
  • cameră frontală de 32 Megapixeli, f/2.0;
  • baterie de 4500 mAh cu încărcare la 67W (de la 0 la 100% în 38 minute) şi încărcare wireless la 50W, încărcare wireless inversă la 10W, 185 gr. și dimensiuni de 152.8 x 71.5 x 7.98 mm.

Xiaomi 13 va primi 3 actualizări software majore (până la Android 16 inclusiv) şi 5 ani de update-uri de securitate. Smartphone-ul va veni la pachet şi cu o serie de beneficii: până la 6 luni de abonament gratuit pentru până la 2TB de stocare de date în cloud-ul Google One, până la 6 luni abonament la YouTube Premium şi o reparaţie gratuită în afara garanţiei în primele 12 luni de achiziţie (vizează acele defecte ce nu sunt acoperite în standard de garanţie).

Xiaomi 13 va fi disponibil în România în două variante de culoare: negru și verde deschis,  în varianta de stocare 8 GB + 256 GB, la prețul recomandat de vânzare de 4699 lei. Pentru precomenzile plasate în perioada 27 februarie – 7 martie, în rețeaua partenerilor autorizați (Orange, Vodafone, Telekom, eMAG, Flanco, PC Garage, evoMAG și pe mi-home.ro), utilizatorii vor primi gratuit un aspirator Mi Robot Vacuum-Mop 2 Lite, în limita stocului disponibil.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.