Xiaomi 14 şi 14 Pro – primele detalii

/
/
3 iul. 23
/

Xiaomi 13 şi 13 Pro au fost lansate oficial pe 11 decembrie 2022, cu menţiunea că prezentarea iniţială era gândită pentru data de 1 decembrie 2022, doar că fostul preşedinte chinez, Jiang Zemin, a decedat cu câteva ore înainte de eveniment, astfel că producătorul chinez a luat decizia de a-l amâna câteva zile.

Se pare că Xiaomi 14 şi 14 Pro vor fi lansate ceva mai devreme anul acesta, primele surse indicând luna noiembrie. Cele două device-uri se anunţă foarte atractive din punct de vedere hardware, primele detalii fiind promiţătoare:

  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 8 Gen 3 cu Adreno 750 în poziţie de GPU;
  • baterie de 4860 mAh cu încărcare pe fir la 90W şi wireless la 50W pentru Xiaomi 14;
  • baterie de 5000 mAh cu încărcare pe fir la 120W şi wireless la 50W pentru Xiaomi 14 Pro;
  • port USB Type-C 3.2;
  • cameră foto cu senzor wide de 1 inch (doar pe modelul Xiaomi 14 Pro).

Este de aşteptat de asemenea ca Xiaomi 14 să vină cu un ecran clasic, în timp ce Xiaomi 14 Pro să dispună de unul cu margini curbate (foarte probabil ambele vor fi AMOLED de ultimă generaţie cu rată mare de refresh).

Xiaomi 14 şi 14 Pro se anunţă încă de pe acum unele dintre cele mai interesante smartphone-uri din 2024, unele ce vor ajunge pe plan local cel mai probabil prin luna februarie a anului viitor.

Sursa: gsmarena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Xiaomi Redmi 15A 5G – smartphone low-cost cu ecran cu rată de refresh la 120Hz, baterie de 6300 mAh şi 6 ani de suport software

Xiaomi a lansat un nou smartphone low-cost, unul care va genera volume frumoase pentru producătorul chinez. Acesta se numeşte Xiaomi Redmi 15A 5G şi a fost prezentat oficial în India.

Faimoasa interfaţă MIUI a celor de la Xiaomi a fost închisă definitiv (suportul oficial pentru aceasta s-a încheiat pe 24 martie 2026)

MIUI a fost lansat în august 2010, iar iniţial acesta a fost distribuit ca ROM personalizat pentru smartphone-uri cu Android (pe atunci Xiaomi nu producea telefoane).

Ştiaţi că puteţi cumpăra din România un smartphone best buy de la Xiaomi cu baterie de 8500 mAh (3 zile de autonomie), cu valenţe de gaming şi cu ecran luminos, la puţin peste 2000 lei?

Bănuiesc că aţi observat că toate smartphone-urile lansate în China în ultima perioadă vin cu baterii generoase, în general peste 6500 – 7000 mAh. Tehnologia siliciu-carbon a fost mult rafinată de producătorii chinezi, astfel că noile generaţii de device-uri beneficiază de autonomii din ce în ce mai bune.