Xiaomi 15 Pro apare în primele randări detaliate

/
/
6 oct. 24
/

Smartphone-ul flagship Xiaomi 15 Pro va fi lansat oficial în China pe 23 octombrie, alături de fratele mai mic Xiaomi 15. Cele două device-ur vor ajunge în Europa în primele săptămâni din 2025 şi vor reprezenta pariul producătorului chinez în categoria premium.

Interesant este că deşi mai sunt câteva zile până la evenimentul de prezentare oficială, până săptămâna aceasta nu am avut informaţii despre estetica acestui device. Iată că cei de la smartprix.com au realizat o serie de randări detaliate, unele bazate pe surse de încredere (deci nu schiţe CAD):

Xiaomi 15 Pro aduce destul de mult la nivel de design cu proaspăt lansatul Xiaomi 14T Pro, cu menţiunea că ansamblul foto pare mult mai complex pe Xiaomi 15 Pro (bliţul este mutat lateral şi este mult mai generos, avem modul pentru laser autofocus, senzorii sunt de dimensiuni mai mari etc.). Se observă clar potenţialul foto al viitorului flagship.

Din punct de vedere hardware, surprize nu prea sunt, specificaţiile detaliate fiind prezente în online de ceva timp:

  • display curbat OLED de 6.73 inci cu rezoluţie 2K, rată de refresh de până la 120Hz, Dolby Vision, HDR10+, certificare IP68 ce atestă rezistenţa la apă şi praf;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 8 Gen 4 aka Qualcomm Snapdragon 8 Elite realizat pe 3nm, Adreno 760 GPU;
  • până la 16 GB RAM LPDDR5X şi până la 1 TB spaţiu de stocare UFS 4.0;
  • cameră foto triplă cu senzor wide de 50 Megapixeli cu senzor Light Fusion 900, OIS + senzor ultrawide Samsung ISOCELL JN1 de 50 Megapixeli + senzor telemacro de 50 Megapixeli Sony IMX858, 3x zoom optic;
  • cameră frontală de 32 Megapixeli;
  • baterie de 6000 mAh cu încărcare rapidă pe fir la 90W, încărcare wireless la 80W;
  • difuzoare stereo, UBW, WiFi 7, port infraroşu, scanner de amprente ultrasonic, conectivitate prin satelit.

Pentru Xiaomi 15 Pro sunt pregătite 5 actualizări software majore şi 5 ani de update-uri de securitate.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Când se lansează Xiaomi 18 Pro şi 18 Pro Max în Europa / România?

Xiaomi 18 Pro şi 18 Pro Max sunt două smartphone-uri premium lansate oficial în China pe 23 septembrie. Aşa cum era de aşteptat, cele două device-uri vor ajunge în curând şi la nivel european, inclusiv în România.

Şi Xiaomi pregăteşte un smartphone cu ecran lat, noua tendinţă din industrie

Piața smartphone-urilor a fost dominată ani la rând de formate tot mai înalte și mai înguste, ajungându-se la rapoarte alungite cum ar fi 20:9 sau 21:9, gândite să asigure o prindere ușoară în mână, dar care îngreunau cititul textului sau tastarea cu ambele mâini.

Black Friday 2026 la Xiaomi aduce Xiaomi 15T la 1799.99 lei, REDMI 15 5G la mai puțin de 1000 de lei și un aspirator robot la 649.99 lei

Xiaomi România a ales să întindă campania de Black Friday pe aproape toată luna noiembrie. Ofertele sunt valabile între 6 și 30 noiembrie 2026, exclusiv online, pe mi.com/ro, și în magazinul fizic Xiaomi Store din ParkLake Shopping Center, în București. Stocurile sunt limitate, iar disponibilitatea produselor se actualizează în timp real. Pagina campaniei Black Friday…