Xiaomi Mi 5c apare în câteva fotografii, procesorul va fi Snapdragon 625

/
/
2 feb. 17
/

Zvonurile privind versiunea mai slabă a flagship-ului Xiaomi se adună, iar de această dată avem ceea ce par a fi primele poze cu noul Xiaomi Mi 5c. Dacă la mijlocul lunii decembrie 2016 prindeau contur primele informații, acum putem aduce mai multe detalii.

Așa cum a fost cazul lui Xiaomi Mi 4, când el a fost urmat de mai multe versiuni, precum Mi 4i, Mi 4s și Mi 4c, așteptăm și în dreptul lui Mi 5 o desfășurare a evenimentelor similară. Deja este lansată de ceva vreme varianta îmbunătățită Mi 5s, iar modelul mai accesebil ar trebui să vină în forma lui Xiaomi Mi 5c.

Nu știu exact la ce preț ar putea fi propus acesta, în condițiile în care Xiaomi Mi 5 a ajuns deja a fi vândut de către retailerii chinezi cu prețuri în jurul a 200 de dolari. Iar Mi 5 aduce un chipset extrem de puternic, celebrul Qualcomm Sanpdragon 820.

Ultimele informații precizează că Xiaomi Mi 5c va încorpora procesorul mid-range Qualcomm Snapdragon 625 de tip octa-core, tactat la 2 GHz sau poate chiar puțin mai sus. Alături de acesta vor lucra 3 GB de memorie RAM, iar spațiul se stocare se pare că va fi de 64 GB. Cel mai probabil va exista și o variantă de bază cu 32 GB memorie internă. Camera principală va fi de 12 Megapixeli (posibil același senzor ca și Mi 5s), iar cea fronatală de 8 Megapixeli. Legat de capacitatea bateriei nu avem detalii, însă cu siguranță nu va fi una mai mică de 3000 mAh.

Despre design pot să spun că nu mă impresionează, este prea asemănător cu multe alte smartphone-uri, care la rândul lor copiează pe știm noi cine. Măcar construcția să fie una de calitate, cu materiale asemenea.

Singurul sau, mai bine spus, principalul argument în decizia de cumpărare a unui Xiaomi Mi 5c va rămâne costul de comercializare, care va trebui să asigure un excelent raport calitate / preț.

Sursa: GSMArena.com
Categorii: Smartphone, Xiaomi
Cuvinte cheie: poze, specificatii, Xiaomi Mi 5C
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

OPPO Find X10 Pro Max și OPPO Find X10 în oferta Orange cu plata în rate

OPPO Find X10 Pro Max și OPPO Find X10 au ajuns în oferta Orange, iar toate detaliile le descoperiți în rândurile următoare.

Samsung Galaxy A37 5G – review (Cum se prezintă la jumătate de an de la lansare unul dintre cele mai de succes telefoane din oferta operatorilor telecom)

Trebuie să recunosc că review-ul pentru Samsung Galaxy A37 5G vine ceva cam târziu, telefonul fiind lansat încă din primăvara acestui an, însă aș putea spune că rămâne și acum extrem de interesant. Spun asta fiindcă prețurile au început să fie din ce în ce mai bune față de momentul introducerii pe piață, iar până…

Xiaomi 18 Pro şi 18 Pro Max ar urma să aibă în Europa nişte preţuri de speriat (am estimat cât ar putea costa şi în România)

Cele mai noi informaţii neoficiale ajunse online conturează tabloul de lansare al noilor flagship-uri Xiaomi pentru piața europeană. Publicarea etichetelor energetice obligatorii în Uniunea Europeană confirmă faptul că lansarea Xiaomi 18 Pro și Xiaomi 18 Pro Max este iminentă, însă cifrele vehiculate privind prețurile de comercializare vor ridica multe semne de întrebare în rândul pasionaților…