Xiaomi Mi A3 debutează pe 17 iulie în Europa

/
/
15 iul. 19
/

Veste bună pentru cei ce așteaptă noul duet mid-range de la Xiaomi. Mi A3 și Mi A3 Lite debutează pe 17 iulie în Europa.

Informația a venit direct de la Xiaomi Spania printr-un tweet pe contul oficial.

Xiaomi Mi A3 și Mi A3 Lite ar fi de fapt Xiaomi Mi CC9 și Mi CC9e cu Android 9 Pie stock, fără modificări la nivel de interfață. Așa cum această serie de terminale ne-a obișnuit până acum.

Update: Alte informații vehiculate la bursa zvonurilor – duetul ar fi format din Xiaomi Mi A3 și Xiaomi Mi A3 Pro. Mi A3 ar prelua specificațiile lui CC9e, iar Mi A3 Pro s-ar plia pe datele tehnice & designul lui Xiaomi Mi CC9. 

Dacă se respectă ce se afirmă prin dot com: Xiaomi Mi A3 Pro iese în față cu un display Super AMOLED de 6.39 inch protejat cu Corning Gorilla Glass 5, procesor Qualcomm Snapdragon 710, 6 / 8 GB RAM și 64 / 128 GB stocare, cameră principală cu trei senzori: 48 Megapixeli, 8 Megapixeli și 2 Megapixeli pentru adâncimea de câmp, cameră frontală de 32 Megapixeli, baterie de 4030 mAh.

Mezinul Xiaomi Mi A3 ar dispune de un display Super AMOLED de 6.01 inch cu rezoluție 1560×720 pixeli, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 5, procesor Qualcomm Snapdragon 665, 4 / 6 GB RAM și 128 GB stocare, cameră cu 48 Megapixeli + 8 Megapixeli + 2 Megapixeli, cameră frontală de 32 Megapixeli și baterie de 4030 mAh.

Mai rămâne să aflăm când le vom găsi pe canal oficial în țara noastră, dar mai ales la ce preț vor fi poziționate. Mă aștept ca Mi A3 să pornească de la 1400 – 1500 lei, iar Mi A3 Lite de pe la 1100 – 1200 lei.

Categorii: Smartphone
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Oferta zilei: smartphone Motorola cu 256 GB stocare, NFC şi baterie de 7000 mAh la doar 540 lei

Cei de la Motorola au în portofoliu smartphone-uri pentru toate buzunarele, iar cel pe care îl voi prezenta în articolul de faţă este unul entry-level, unul gândit mai mult ca telefon secundar sau ca soluţie pentru cei care nu au aşteptări prea mari.

Xiaomi Redmi Note 15 Pro Plus 5G – review

Sunt sigur că Xiaomi și-ar dori să vândă mai multe unități din seria Ultra, precum acest model - Xiaomi 15 Ultra, telefon pe care-l folosesc în rol de smartphone principal de câteva zile, dar vânzările companiei chineze stau de fapt în seria Redmi. 

Lenovo pregăteşte lansarea unui smartphone cu ecran de 7.5 inci

Luna trecută vă spuneam că cel puţin doi producători importanţi testează şi chiar pregătesc lansarea pe piaţă a unor smartphone-uri cu ecrane de cel puţin 7 inci.