Xiaomi Mi5 poate fi achiziţionat la puţin peste 1000 lei fără TVA

23/10/2016

Lansarea smartphone-ului Xiaomi Mi 5s atrage cu sine şi o ieftinire a generaţiei anterioare, adică a modelului Xiaomi Mi5. Dacă în lunile martie – aprilie nu îl găseai sub 350 dolari la niciun retailer chinez, astăzi acesta poate fi achiziţionat pe geekbuying.com la doar 250 dolari, adică aproximativ 1035 lei. De menţionat că transportul este gratuit, însă s-ar putea ca la vamă să plătiţi şi TVA 20%.

Avem în faţă un flagship în adevăratul sens al cuvântului: procesor quad-core Qualcomm Snapdragon 820, 3 GB RAM, 32 GB spaţiu de stocare şi cameră foto de 16 megapixeli cu senzor Sony IMX298. Nu uitaţi că veţi primi cele mai noi versiuni MIUI mult timp de acum înainte.

O altă ofertă interesantă avem şi pentru smartphone-ul Xiaomi Redmi Pro. Versiunea cu 3 GB RAM şi 32 GB spaţiu de stocare poate fi cumpărată pentru doar 189.99 dolari, adică aproximativ 785 lei fără TVA. Mai multe detalii puteţi găsi aici.

xiaomi-mi5-16

Specificațiile hardware complete pentru Xiaomi Mi5:

  • ecran IPS 16-LED de 5.15 inch cu rezoluție Full HD 1920 x 1080 pixeli, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 4;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 820 de tip quad-core pe 64 biţi tactat la 1.8 / 2.15 GHz, accelerator grafic Adreno 530, 3 / 4 GB memorie LPDDR4 RAM și 32 / 64 / 128 GB spațiu de stocare UFS 2.0;
  • Android 6.0 Marshmallow cu MIUI 7.1;
  • dual-sim, 4G LTE+ şi VoLTE, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, dual-band, bluetooth 4.2, GPS cu A-GPS, GLONASS, NFC, Radio FM, port infraroşu, port USB Type-C, jack de 3.5 mm, senzor frontal pentru citirea amprentelor;
  • 16 Megapixeli, senzor Sony IMX298, deschidere f/2.0, OIS pe 4 axe, tehnologia DTI, autofocus cu detecţie de fază, flash dual-LED, filmare 4K, protecţie a lentilei cu sticlă de safir și cameră frontală de 4 Megapixeli cu tehnologie UltraPixel;
  • baterie de 3000 mAh cu funcţia Quick Charge 3.0, greutate de 129 grame și 7.25 mm grosime.

 

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.