Xiaomi Redmi 10 5G – procesor MediaTek Dimensity 700, până la 128 GB stocare şi ecran IPS cu rată de refresh de 90Hz

/
/
30 mart. 22
/

Ieri vă scriam despre smartphone-urile Xiaomi Redmi Note 11S 5G şi Xiaomi Redmi Note 11 Pro Plus 5G, device-uri mid-range interesante, însă alături de acestea producătorul chinez a mai lansat la nivel global şi primul model 5G din seria Redmi – Xiaomi Redmi 10 5G.

Acest device va ajunge pe canal oficial şi în Europa şi va deveni unul dintre cele mai ieftine telefoane 5G de pe piaţă. Chiar dacă Xiaomi Redmi 10 5G se foloseşte de cel mai modest procesor compatibil 5G din portofoliul MediaTek, raportat la preţ nu aş putea spune că device-ul se prezintă foarte rău:

  • display IPS de 6.58 inch cu rezoluție FullHD+ (2408 x 1080 pixeli), rată de refresh de 90 Hz, touch sampling rate de 240Hz şi luminozitate de până la 600 nits;
  • procesor MediaTek Dimensity 700 de tip octa-core pe 7nm, ARM Mali-G57 MC2 GPU, 4 GB RAM LPDDR4X și 64 / 128 GB spaţiu de stocare UFS 2.2 + slot pentru cardurile microSD de până la 1 TB;
  • MIUI 12.5 bazat pe Android 11;
  • 5G SA / NSA, 4G, slot combo, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth 5.1, NFC (variază în funcţie de piaţă), A-GPS, GLONASS și BDS pe partea de localizare, USB Type-C, jack de 3.5 mm, radio FM, port infraroşu, scanner de amprentă lateral, deblocare facială;
  • 50 Megapixeli cu f/1.8, PDAF, LED flash + 2 Megapixeli pentru adâncimea de câmp cu f/2.4, cameră frontală de 5 Megapixeli cu f/2.0 şi tehnologie AI;
  • baterie de 5000 mAh cu încărcare rapidă la 18W, greutate de 200 gr. şi dimensiuni 163.99 × 76.09 × 8.9 mm.

Xiaomi Redmi 10 5G va fi disponibil pe gri, argintiu şi verde la următoarele preţuri:

  • 4 GB RAM + 64 GB spaţiu de stocare – 199 dolari;
  • 4 GB RAM + 128 GB spaţiu de stocare – 229 dolari.
Categorii: Xiaomi
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Când se lansează Xiaomi 18 Pro şi 18 Pro Max în Europa / România?

Xiaomi 18 Pro şi 18 Pro Max sunt două smartphone-uri premium lansate oficial în China pe 23 septembrie. Aşa cum era de aşteptat, cele două device-uri vor ajunge în curând şi la nivel european, inclusiv în România.

Şi Xiaomi pregăteşte un smartphone cu ecran lat, noua tendinţă din industrie

Piața smartphone-urilor a fost dominată ani la rând de formate tot mai înalte și mai înguste, ajungându-se la rapoarte alungite cum ar fi 20:9 sau 21:9, gândite să asigure o prindere ușoară în mână, dar care îngreunau cititul textului sau tastarea cu ambele mâini.

Black Friday 2026 la Xiaomi aduce Xiaomi 15T la 1799.99 lei, REDMI 15 5G la mai puțin de 1000 de lei și un aspirator robot la 649.99 lei

Xiaomi România a ales să întindă campania de Black Friday pe aproape toată luna noiembrie. Ofertele sunt valabile între 6 și 30 noiembrie 2026, exclusiv online, pe mi.com/ro, și în magazinul fizic Xiaomi Store din ParkLake Shopping Center, în București. Stocurile sunt limitate, iar disponibilitatea produselor se actualizează în timp real. Pagina campaniei Black Friday…