Xiaomi Redmi K70 Ultra – display OLED cu rată de refresh la 144Hz, procesor MediaTek Dimensity 9300+, până la 24 GB RAM şi până la 1 TB stocare

/
/
20 iul. 24
/

Xiaomi a lansat o nebunie de telefon, unul cu un raport calitate-preţ excelent, chiar dacă ansamblul foto nu este cel mai wow. Noul smartphone se numeşte Xiaomi Redmi K70 Ultra, iar în Europa / România va ajunge prin toamnă drept Xiaomi 14T Pro (cel mai probabil).

Xiaomi Redmi K70 Ultra este construit în totalitate din sticlă, doar marginile fiind din aluminiu, are o estetică fresh, modulul foto de pe spate având elemente aşezate simetric, iar versiunea specială Xiaomi Redmi K70 Ultra Supreme Champion Edition inspirată din Lamborghini Huracán Super Trofeo EVO2 este faină rău de tot (sigur, aici sunt subiectiv, însă este normal, vorbim de design).

Noul device vine cu certificare IP68, deci este rezistent la apă şi praf, are un ecran OLED cu rată de refresh de până la 144Hz şi o luminozitate de până la 4000 nits în peak, dispune de procesorul flagship MediaTek Dimensity 9300+, până la 24 GB RAM, până la 1 TB stocare şi de o baterie de 5500 mAh cu încărcare rapidă pe fir la 120W (de la 1 la 100% în 24 de minute).

Xiaomi Redmi K70 Ultra are şi ceva veleităţi de gaming: display cu touch sampling rate de 480Hz, sistem de răcire 3D Ice Cycle Cold Pump şi chip dedicat Discrete Graphics D1 pentru un plus de fluenţă în jocuri.

Date tehnice

Smartphone

Xiaomi Redmi K70 Ultra
Ecran OLED de 6.67 inch, aspect 20:9, rezolutie 2712 x 1220 pixeli, densitate 446 ppi, rată de refresh maximă de 144Hz, touch sampling rate de 480Hz, luminozitate în peak de 4000 niți, 68 miliarde de culori, Pro HDR, HDR10+, Dolby Vision, protecţie cu sticlă Xiaomi Shield Glass
Procesor MediaTek Dimensity 9300+ realizat pe 4nm
Memorie 12 / 16 / 24 GB RAM LPDDR5X, 256 / 512 GB / 1 TB spațiu intern de stocare UFS 4.0
GPU Arm Immortalis-G720
Sistem de operare Android 14 cu interfața HyperOS
Conectivitate dual SIM 5G, Wi-Fi 7 802.11 a/b/g/n/ac/ax, tri-band pe 2.4, 5 și 6 GHz, Bluetooth 5.4, NFC, localizare prin GPS, Glonass, Galileo, BDS, senzor IR, USB Type-C
Camere foto și video Cameră principală cu 3 senzori:
– 50 Megapixeli Wide, senzor Sony IMX906, 1/1.56 inch, f/1.6, OIS
– 2 Megapixeli Macro, f/2.4
– 8 Megapixeli Ultrawide la 119 grade, f/2.2
Filmează 8K cu 24 fps, 4K cu 24, 30 sau 60 fps, 1080p cu până la 960 fps

Cameră frontală de 20 Megapixeli, f/2.2
Filmează Full HD 1080p cu 30 fps

Baterie 5000 mAh, încărcare pe fir la 120W (de la 1 la 100% în 24 de minute
Alte detalii certificare IP68, senzor de amprentă integrat în ecran, difuzoare stereo cu suport Dolby Atmos
Greutate 211 grame
Dimensiuni 160.38 × 75.14 × 8.39 mm

Xiaomi Redmi K70 Ultra va fi disponibil în China la următoarele preţuri:

  • 12 GB RAM + 256 GB stocare – 357 dolari;
  • 12 GB RAM + 512 GB stocare – 398 dolari;
  • 16 GB RAM + 512 GB stocare – 440 dolari;
  • 16 GB RAM + 1 TB stocare – 495 dolari;
  • 24 GB RAM + 1 TB stocare ediţie specială – 550 dolari.
Sursa: fonearena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Piața de smartphone-uri în Q2 2026 – scădere 📉 de 4% față de 2025, Apple în siajul Samsung ce ocupă locul 1 în ce privește livrările

Perioada de timp desfășurată între 1 aprilie 2026 și 30 iunie 2026 a adus o scădere abruptă față de aceeași perioadă din 2025. De vină sunt indicate creșterile de costuri generate de memorii și spațiile de stocare ce a pus mare presiune pe liniile de aprovizionare etc.

Este aproape sigur că Xiaomi va renunţa la una dintre cele mai cunoscute serii de smartphone-uri din portofoliu (niciun model nou nu va mai fi lansat de acum înainte)

Producătorii de telefoane inteligente îşi modifică tot timpul strategiile, în funcţie de răspunsul pieţelor la noutăţile propuse. Tot timpul apar nume noi, branduri noi, serii noi, totul pentru a aduce un aer de schimbare, de modernizare.

Xiaomi Redmi 17 5G ar urma să vină cu baterie de 7500 mAh cu încărcare la 45W, dar pe fond de criză, va reveni la versiunea de bază cu 4 GB RAM şi 64 GB stocare

Am scris atât de multe articole legate de criza de memorii RAM şi stocare din industria telefoanelor inteligente, încât îmi pare un subiect deja obositor, însă din păcate aceasta este realitatea.