Fără să fi căutat informații actualizate în acest sens, din ce știu că se întâmpla la un moment dat, seria Redmi Note de la Xiaomi era cea mai de succes a producătorului chinez. Motivele pentru care se întâmpla sau încă se mai întâmplă asta nu reprezintă enigme, explicația este că această serie a adus mereu specificații foarte bune la prețuri competitive.
Este adevărat că în ultimul an, după inflație, mai totul este cu mult mai scump decât înainte și asta se observă și la telefoanele mobile, dar seria Redmi Note încă este acolo, aduce parcă mai mult decât unii dintre concurenții din aceeași categorie de preț. Actuala serie include nu mai puțin de 4 exponenți – Redmi Note 12, Redmi Note 12 5G, Redmi Note 12 Pro 5G și Redmi Note 12 Pro+ 5G.
Vedem mai departe al doilea model din serie, unul ce a încercat să propună un pachet echilibrat, cu accent pe conectivitate. Unele componente poate că nu sunt la nivelul așteptat, dar altele sunt mai bune decât ai fi sperat. La ce mă refer veți descoperi pe parcurs, mai întâi să vedem fișa tehnică pentru Xiaomi Redmi Note 12 5G.
Specificații smartphone Xiaomi Redmi Note 12 5G
Date tehnice
SmartphoneXiaomi Redmi Note 12 5G
Ecran AMOLED DotDisplay de 6.67 inch, aspect 20:9, rezolutie 2400 x 1080 pixeli, densitate 395 ppi, rată de refresh nmaximă de 120Hz, luminozitate maximă în peak 1200 niți
Procesor Qualcomm SM4375 Snapdragon 4 Gen 1 pe 6nm, octa-core cu 2 x 2.0 GHz pe Cortex-A78 + 6 x 1.8 GHz pe Cortex-A55
Memorie 8 GB RAM LPDDR4X, 256 GB spațiu intern de stocare UFS2.2, slot pentru card microSD de până la 1TB ce ocupă slot SIM 2
GPU Adreno 619
Sistem de operare Android 13 cu interfața MIUI 14
Conectivitate dual SIM 5G (2 x nano SIM sau 1 x nano SIM + 1 x microSD), Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, dual-band pe 2.4 și 5 GHz, Bluetooth 5.1, NFC, radio FM, localizare prin GPS, Glonass, BDS și Galileo, USB Type-C 2.0 și jack audio de 3.5 mm
Camere foto și video Cameră principală cu 3 senzori:
- 48 Megapixeli Wide, f/1.8, PDAF
- 8 Megapixeli Ultra Wide, 118°, f/2.2
- 2 Megapixeli Macro, f/2.4
Filmează Full HD cu 30 fps
Cameră frontală de 13 Megapixeli, f/2.45,
Filmează Full HD 1080p cu 30 fps
Baterie 5000 mAh, încărcare pe fir la 33W
Alte detalii certificare IP53, senzor de amprentă integrat în butonul Power, deblocare facială cu AI
Greutate 189 grame
Dimensiuni 165.88 x 76.21 x 7.98 mm
Pachet, design și construcție
Am primit pachetul sigilat, care pare a fi chiar cel de retail, nu sunt semne că ar fi fost vorba despre vreo ediție pentru media. În cutie, pe lângă telefon, am mai găsit o husă din silicon, agrafă pentru accesul la slotul SIM, încărcător rapid cu mufă USB-A, cablu de la USB-C la USB-A și câteva pliante, precum ghidul de pornire rapidă și certificatul de garanție:
Husa din silicon este transparentă și destul de subțire. Vine cu capac pentru mufa USB-C, ce adaugă un plus de protecție la pătrunderea lichidelor ori a prafului, dar nu mi s-a părut că va rezista prea mult în timp.
Telefonul poate fi ales în trei nuanță pentru carcasă: Onyx Gray, Ice Blue și Forest Green. Vă dați seama cu siguranță despre care culoare este vorba aici.
Fiind un model entry-level, Xiaomi Redmi Note 12 5G nu poate veni cu artificii pe partea de design ori construcție. Aspectul este unul clasic, cu margini ceva cam late pe toate laturile din jurul ecranului. Camera frontală este amplasată central, într-un decupaj bulină.
Modulul cu cei trei senzori foto de pe spate nu iese prea tare în relief și este suficient de bine proteja de husa din pachet, dacă alegi să o folosești. Nu-i neapărat nevoie de asta, spatele din plastic nu este foarte alunecos.
Din plastic este realizat și șasiul, așa că Xiaomi Redmi Note 12 5G nu se simte cel mai rezistent la încovoiere. Pe de altă parte, nici prea fragil nu pot spune că l-am descoperit și am apreciat că grosimea este menținută sub 8 mm.
Pe partea de calitate de fabricație percepută, telefonul nu se prezintă rău ca asamblare sau finisări, dar nici nu arată mai scump decât este poziționat. Xiaomi Redmi Note 12 5G este corect, fără a te impresiona ori dezamăgi.
Ecran și sunet
Aici ar fi prima componentă prin care Xiaomi Redmi Note 12 5G te atrage. Un ecran AMOLED ce pare dintr-o categorie superioară, un display pe care de obicei îl găsești la telefoane chiar și de două ori mai scumpe.
Cam singura nemulțumire ar fi că nu este compatibil cu conținut HDR, în rest are tot ce-i trebuie. Este foarte luminos, Xiaomi promite că atinge până la 1200 niți în anumite condiții, iar eu chiar cred că se prea poate asta, întrucât l-am folosit fără probleme ziua în amiaza mare.
Culorile sunt intense pe orice mod de afișaj și le poți regla destul de detaliat din meniul dedicat.
Capturi de ecran din meniul cu setări ale afișajului de pe Xiaomi Redmi Note 12 5G:
Contrastul este infinit, unghiurile de vizualizare foarte largi. Rata de refresh poate urca până la 120 Hz, dacă alegi acest mod. De fapt, nu există mod Auto, ca la alte telefoane. Totuși, la selecția 120 Hz ecranul urcă la această frecvență doar în anumite cazuri, gen în jocurile compatibile ori prin interfață, atunci când este cazul, la un scroll sau pe la alte animații. În rest, rata de reîmprospătare se „așează” la 60 Hz, ceea ce nu este tocmai rău pentru autonomie.
Sunetul extern nu este stereo, ci se bazează pe un singur difuzor. Aici cu siguranță nu este ceva la care să mă fi așteptat de la Xiaomi Redmi Note 12 5G. Calitatea sunetului ce iese din spatele grilei de pe marginea de jos a telefonului nu e deloc grozavă, nu există bass deloc, iar frecvențele medii și cele înalte nu sunt cel mai bine separate, conturate. Mai mult, la peste 80% din capacitate apar distorsiuni și degradări ale calității, pentru ca la 100% să fie chiar deranjant.
Intensitatea maximă, în schimb, nu e rea, dar nici nu te dă pe spate. Măcar pot spune că nu sunt șanse prea mari să ratezi apeluri atunci când telefonul este setat să sune la maxim.
Xiaomi Redmi Note 12 5G vine însă cu ceva tot mai rar întâlnit în departamentul audio al smartphone-urilor. Avem pe latura de jos un jack de 3.5 mm de unde Xiaomi Redmi Note 12 5G, de unde, în compania unor căști bune iese un sunet asemenea. Calitate foarte bună, cu bass mai mult decât decent, ba chiar din plin, și cu un volum maxim ce-ți poate da dureri de cap dacă îl lași la 100% pentru mai mult de câteva zeci de secunde. Cel puțin pentru mine este peste ce pot suporta.
Hardware, sistem de operare și aplicații
O altă componentă unde Xiaomi Redmi Note 12 5G nu pot spune că a reușit să convingă pe deplin este la chipset. Aș spune că Snapdragon 4 Gen 1 nu-i tocmai ceea ce trebuie în segmentul de preț unde este poziționat Xiaomi Redmi Note 12 5G. Sunt competitori care vin cu soluții de procesare cu mult mai puternice, chiar dacă nu sunt de la Qualcomm.
Din păcate, chiar dacă memoria RAM este suficientă în acest caz (8 GB), în multitasking sau aplicațiile mai complexe procesorul se vede depășit. Apare un lag evident când sunt executate actualizări în fundal, ba chiar telefonul refuză să mai răspundă pentru secunde bune la orice input. Este drept că vorbim despre situații nu tocmai des întâlnite, dar apar.
Acceleratorul grafic Adreno 619 poate face față în orice joc din Google Play Store, dar asta nu înseamnă că cele mai grele vor rula altfel decât acceptabil. Dacă nu ai vei cumpăra Xiaomi Redmi Note 12 5G pentru gaming, ci te vei limita doar la jocuri simple, de distracție, atunci nu ai de ce să ceri mai mult.
Spațiul intern de stocare pentru exemplarul de test a fost cel mai mare pe care îl poți alege pentru Xiaomi Redmi Note 12 5G, anume 256 GB. Versiunile de bază vin cu 128 de GB, deci nu ai cum să primești mai puțin de atât. Avem și slot pentru card microSD ce poate fi de până la 1TB, dar care va ocupa slotul SIM 2.
Capturi de ecran din aplicația CPU-Z cu informații despre Xiaomi Redmi Note 12 5G:
MIUI 14 aplicat peste Android 13 poate fi și el de vină pentru lag-ul ce apare uneori prin interfață. Este un custom ROM foarte complex, ce modifică din temelii sistemul de operare Android și care adaugă o multitudine de opțiuni. Nu știu dacă toate meritau aduse din fabrică sau dacă toate sunt utile pentru toată lumea. În condițiile în care procesorul nu este capabil să susțină corect toate aceste adiții, nu văd de ce nu s-a încercat aplicarea unei interfețe mai light la Xiaomi Redmi Note 12 5G…
În cursul celor mai bine de 7 zile de test, am primit două actualizări de software ale sistemului. Prima a avut o dimensiune de peste 3.3 GB, a doua și ea destul de serioasă, cu un pic peste 1 GB:
Aplicațiile preinstalate sunt și ele multe, foarte multe. În afara celor de la Google care apar la orice smartphone Android, Xiaomi Redmi Note 12 5G adaugă multe altele precum AliExpress, Amazon Shopping, Booking.com, Bubble Shooter And Friends, Centru de jocuri, Crazy Juicer, Dust Settle, Facebook, Jewels Blast, Mi Browser, Mi VIdeo, Muzică, Netflix, Radio FM, Scaner, Securitate, Servicii și feedback, ShareMe, Snapchat, Spotify, Telecomandă Mi, Teme, TikTok, Tile Fun, WPS Office și Xiaomi Community, printre alte câteva. Nu cred că-și aveau rostul atâtea incluse deja din fabrică.
Interfața MIUI 14 cu Android 13 pe Xiaomi Redmi Note 12 5G:
Performanță
Câteva dintre scorurile testelor de benchmark rulate de Xiaomi Redmi Note 12 5G relevă că ansamblul hardware poate fi destul de repede pus în dificultate, așa cum am explicat în capitolul anterior. Dacă ai puțină răbdare când se efectuează mai multe sarcini simultan și nu ții neapărat să ruleze toate deodată în cele mai bune condiții, atunci nu vei fi dezamăgit. Dacă însă ești genul ce pune mare preț în special pe puterea de procesare a dispozitivului, cred că va trebui să cauți în alte părți. Sunt competitori în același segment de preț ce aduc chipset-uri cu mult mai performante.
Teste benchmark
SmartphoneXiaomi Redmi Note 12 5G
AnTuTu v10.0.5-OB5 428154 puncte
AndroBench Sequential Read - 487.94 MB/s
Sequential Write - 470.95 MB/s
Random Read - 171.44 MB/s
Random Write - 155.98 MB/s
3DMark nu a rulat
PCMark Work 3.0 Performance 7906 puncte
Geekbench 6 v.6.1.0 Single-Core - 847 puncte
Multi-Core - 2058 puncte
Fac aici mențiunea că nici 3DMark nu a vrut să ruleze, cum nici GFXBench nu s-a conectat la server spre a descărca conținutul necesar.
În timpul rulării testelor de benchmark am monitorizat tactil (trebuie neapărat să cumpăr un termometru, măcar unul simplu cu IR) telefonul și nu am descoperit zone care să devină fierbinți. S-a încălzit ușor pe spate, în centru, lângă modulul camerelor, dar nimic care să îngrijoreze.
Conectivitate
Așa cum sugerează și denumirea, Xiaomi Redmi Note 12 5G aduce conectivitate 5G. Avem posibilitatea de a activa această conexiune pe oricare dintre cele două cartele nano SIM, dar nu simultan. În locul SIM 2 putem pune un card de memorie de tip microSD, așa cum am mai precizat.
În rest, nu ar mai fi elemente decât dintre cele obișnuite în acest segment, deși un Wi-Fi ax nu ar fi fost cu totul ceva special. Xiaomi Redmi Note 12 5G se rezumă la Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac pe 2.4 și 5 GHz, în timp ce Bluetooth este în versiunea 5.1. Nu lipsește NFC, avem chiar și radio FM, iar localizarea este susținută de GPS (l1), Glonass (G1), BDS (L1) și Galileo (E1).
Nu numai că Xiaomi Redmi Note 12 5G surprinde plăcut prin jack-ul audio de 3.5 mm, dar o face și prin existența unui port IR, ce permite folosirea telefonului pe post de telecomandă pentru anumite electronice din casă (TV, sistem audio, AC etc). Portul IR și jack-ul audio sunt poziționate pe latura de sus, unde mai este și un microfon secundar, pe stânga avem slotul SIM / microSD, jos este portul USB-C, difuzorul media și microfonul pentru apeluri, iar pe dreapta sunt butoanele pentru reglarea volumului și cel Power, ce integrează și senzorul pentru amprentă:
Din păcate, butonul Power, în consecință și senzorul de amprentă, este cam greu de găsit instinctiv. Asta fiindcă acesta este aproape la nivel cu șasiul și nici nu are vreo marcare, o textură, ceva care să-ți stimuleze mai rapid simțul tactil… În fine, măcar este bine poziționat spre a fi folosit atât cu degetul opozabil al mâinii drepte, cât și cu cel arătător al mâini stâgi. Amprenta este recunoscută des, în cea mai mare parte a încercărilor, iar timpul de răspuns este aproape instant.
Camere foto și video
Xiaomi Redmi Note 12 5G nu integrează un senzor pentru determinarea adâncimii de câmp ori unul B/W, adică dintre cei care promit doar să susțină anumite moduri de fotografie. Asta este bine. Nu mai repet specificațiile senzorilor, tot ce am găsit oficial a fost trecut în tabelul de la începutul review-ului.
Aici mai amintesc cum se prezintă interfața aplicației Camera de pe Xiaomi Redmi Note 12 5G. Este la bază cam aceeași pe care o știm de pe majoritatea smartphone-urilor Android, dar MIUI intervine și aici un pic. Nu-i nimic care să te copleșească, doar o schimbare de aspect.
Interfața aplicației Camera de pe Xiaomi Redmi Note 12 5G:
Pe timp de zi aș spune că doar imaginile wide sunt cele despre care nu poți face aprecieri negative. Totuși și aici nu trebuie să cauți detalii prin zoom în poză, căci de acolo încep problemele. Mai ales în scene complicate, precum cele cu copaci și mai ales frunzele lor…
Camera ultrawide îți dă șansa de a capta mai mult dintr-o scenă, dar calitatea imaginii lasă mult de dorit. Pe zoom 2X se face crop din poza wide, așa că detaliile se pierd și mai tare față de ceea ce oricum nu era spectaculos la fotografia întreagă. Oricum, cu suficientă lumină în cadru pozele cu zoom 2X sunt cel puțin decente.
Poze Ultra Wide, Wide și Zoom 2X realizate cu Xiaomi Redmi Note 12 5G:
Senzorul Macro captează poze destul de reușite, dar dimensiunea lor maximă – 1600 x 1200 pixeli, nu-ți dă șansa de a vedea cel mai bine detaliile de care chiar ai nevoie la o astfel de captură.
Poze Macro realizate cu Xiaomi Redmi Note 12 5G:
Modul de Noapte poate fi activat doar pentru camera principală wide, fără ultrawide și fără zoom. Rezultatele cu acest mod sunt dezastruoase pentru 2023, chiar și dacă vorbim despre un smartphone ca acesta, adică unul entry-level.
Poze în low-light cu modul de Noapte activat pe camera principală de pe Xiaomi Redmi Note 12 5G:
Nici camera frontală nu excelează, ba chiar aș spune că și aceasta ar fi trebuit să se descurce mai bine inclusiv pentru un smartphone precum Xiaomi Redmi Note 12 5G.
Poze realizate cu camera frontală de pe Xiaomi Redmi Note 12 5G (fără și cu mod Portret):
Filmarea este limitată la Full HD 1080p cu 30 fps. Din nou, puțin. Dacă să zicem că nu avem pretenții de 4K, măcar un 60fps ar fi fost de apreciat. Nu am mai venit cu un sample video, fiindcă nu cred că merită să urmăriți un clip video ce nu reușește să se detașeze cu nimic. Detalii slabe, contrast care este dus cam la extrem, cu mare diferență între zonele luminoase și cele întunecate, ce produce un dynamic range extrem de limitat. Culorile sunt ok, dar nici acelea cele mai intense, cumva prea palide.
Autonomie
Cu baterie de 5000 mAh mă așteptam ca Xiaomi Redmi Note 12 5G să vină cu norma de o zi de autonomie fără nici cea mai mică problemă, să se ducă în condiții normale de utilizare și spre două zile. Doar că ceva se întâmplă și aici și cred că MIUI este de vină. Asta fiindcă în stand-by telefonul se descarcă într-un ritm prea alert. De exemplu, în 6 ore de stand-by, fără prea multe notificări sau alte acțiuni care să necesite rulare în fundal, telefonul a pierdut nu mai puțin de 12%. Mi se pare mult, pentru că, repet, a fost vorba despre un telefon de test, ce nu avea prea multe conturi conectate, deci fără activități în derulare…
Cu utilizare normală, am prins alături de Xiaomi Redmi Note 12 5G o zi de dimineața până seara, dar cu anumite sincope, să le zic așa. Momente în care bateria se descărca în ritm normal, în limite acceptabile pentru un acumulator de 5000 mAh, să zic așa, dar cu momente în care vedeai aproape cum scad procentele pe fiecare minut. Poate că a fost doar o problemă pentru exemplarul de test.
Chiar și așa, nu aș spune că autonomia este un punct negativ, doar că nu se încadrează în așteptări, mai ales că vorbim despre un chipset ce ar trebui, teoretic, să fie eficient.
Încărcarea se realizează cu maximum 33W, cu adaptorul din pachet care oferă la ieșire un curent de 5V / 3A, 9V / 3A, 12V / 2.25A, 20V / 1.35A sau 11V / 3A:
Încărcarea se face, după cum urmează, cu plecare de la un procent de 11%:
- 10 minute – 32%;
- 20 minute – 49%;
- 30 minute – 63%;
- 40 minute – 77%.
Încărcarea completă, de la aceleași 11 procente, a durat în cazul de față fix o oră. Nu-i tocmai rău pentru un smartphone cu preț de plecare de mai puțin de 1.000 de lei.
Preț
Xiaomi Redmi Note 12 5G – de la 1.000 de lei pe PCGarage.ro în versiunea cu 4 / 128GB (preț valabil la data publicării acestui review). Nu am găsit în marile magazine online de la noi versiuni precum cea de test, adică cu 8 / 256GB.
Xiaomi Redmi Note 12 5G reprezintă una dintre cele mai accesibile opțiuni 5G de la producătorul chinez. În versiunile de bază ca memorie are un preț cu adevărat ofertant, dar, așa cum am descoperit pe durata testului, sunt și multe compromisuri făcute pentru a se ajunge la acest cost. Ce-i drept există competiție care pare că se afișează mai bine cam pe la același preț, ar fi ceva modele de la Motorola ori realme. Xiaomi Redmi Note 12 5G rămâne totuși o variantă de luat în seamă mai ales dacă unele dintre micile inconveniente (rulare interfață, autonomie în stand-by, eventual chiar calitate foto etc) vor fi rezolvate prin update-uri de firmware.
Xiaomi Redmi Note 12 5G a fost testat timp de 9 zile și a fost returnat. Întreg conținutul acestui review aparține strict autorului și nu a fost aprobat sau editat de altcineva.