Xiaomi Redmi Turbo 3 – display OLED la 120Hz, procesor Qualcomm Snapdragon 8s Gen 3, până la 16 GB RAM şi preţ excelent

/
/
10 apr. 24
/

Xiaomi a lansat în urmă cu doar câteva ore smartphone-ul Xiaomi Redmi Turbo 3, unul despre care am aflat anterior că va ajunge la nivel global sub numele de Poco F6.

Noul terminal vine cu puţin din fiecare, iar eu personal am curajul să îl numesc chiar un flagship killer. Nu are performanţele unui model premium clasic, însă preţul este cam la un sfert din ce se practică azi în segmentul high-end.

Xiaomi Redmi Turbo 3 este echipat cu display OLED cu rată de refresh la 120Hz, procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 8s Gen 3, până la 16 GB RAM LPDDR5X, până la 1 TB stocare UFS 4.0 şi o cameră foto dublă cu destul de mult potenţial.

Noul telefon nu se teme nici de jocuri, acesta fiind dotat cu un sistem de răcire generos şi o baterie de 5000 mAh cu încărcare rapidă la 90W.

Specificaţii complete pentru Xiaomi Redmi Turbo 3:

  • display OLED de 6.7 inci cu rezoluție 2712 x 1220 pixeli, rată de refresh de 120Hz, touch sampling rate de 480Hz, Dolby Vision, HDR10+, 12-bit, luminozitate de până la 2400 nits, protecţie cu sticlă Corning Gorilla Glass Victus, certificare IP64;
  • procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 8s Gen 3 dezvoltat pe 4nm, Adreno 735 GPU, 12 / 16 GB RAM LPDDR5X şi 256 / 512 GB / 1 TB stocare UFS 4.0;
  • Android 14 cu interfaţa HyperOS;
  • dual-sim, 5G SA / NSA, Wi-Fi 6e, bluetooth 5.4, NFC, port infraroșu, USB Type-C, localizare de tip dual-band prin A-GPS, GLONASS, BDS și GALILEO, cititor de amprentă optic integrat în display, port infraroşu;
  • 50 Megapixeli cu senzor Sony LYT-600, f/1.59, Hyper OIS, senzor ultrawide Sony IMX355 de 8 Megapixeli la 120 grade, f/2.2 LED flash, filmează 4K cu 30/60 fps, gyro-EIS;
  • cameră frontală OmniVision OV20B de 20 Megapixeli cu f/2.2;
  • baterie de 5000 mAh cu încărcare la 90W, 179 gr. și dimensiuni 160.5 × 74.4 × 7.8 mm.

Şi toate aceste specificaţii excelente la următoarele preţuri:

  • 12 GB RAM + 256 GB stocare – 276 dolari;
  • 12 GB RAM + 512 GB stocare – 317 dolari;
  • 16 GB RAM + 512 GB stocare – 345 dolari;
  • 16 GB RAM + 1 TB stocare – 386 dolari.

Este adevărat că vorbim de preţurile practicate în China şi că în Europa acestea vor pleca probabil de pe la 450 – 500 euro, însă chiar şi aşa eu zic că Xiaomi Redmi Turbo 3 aka Poco F6 se prezintă excelent.

Există şi o variantă specială Harry Potter Limited Edition, însă aceasta nu va părăsi China.

Sursa: fonearena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Când se lansează Xiaomi 18 Pro şi 18 Pro Max în Europa / România?

Xiaomi 18 Pro şi 18 Pro Max sunt două smartphone-uri premium lansate oficial în China pe 23 septembrie. Aşa cum era de aşteptat, cele două device-uri vor ajunge în curând şi la nivel european, inclusiv în România.

Şi Xiaomi pregăteşte un smartphone cu ecran lat, noua tendinţă din industrie

Piața smartphone-urilor a fost dominată ani la rând de formate tot mai înalte și mai înguste, ajungându-se la rapoarte alungite cum ar fi 20:9 sau 21:9, gândite să asigure o prindere ușoară în mână, dar care îngreunau cititul textului sau tastarea cu ambele mâini.

Black Friday 2026 la Xiaomi aduce Xiaomi 15T la 1799.99 lei, REDMI 15 5G la mai puțin de 1000 de lei și un aspirator robot la 649.99 lei

Xiaomi România a ales să întindă campania de Black Friday pe aproape toată luna noiembrie. Ofertele sunt valabile între 6 și 30 noiembrie 2026, exclusiv online, pe mi.com/ro, și în magazinul fizic Xiaomi Store din ParkLake Shopping Center, în București. Stocurile sunt limitate, iar disponibilitatea produselor se actualizează în timp real. Pagina campaniei Black Friday…