Xiaomi se alătură consorţiului de încărcare wireless

/
/
23 sept. 17
/

Wireless Power Consortium este o organizaţie care susţinea ideea implementării unui standard de încărcare wireless pentru cât mai mulţi producători de telefoane inteligente. Dacă până acum au aderat la aşa numitul “standard Qi” Apple, LG şi Samsung, iată că şi Xiaomi a făcut acest pas, semn că în foarte scurt timp vom vedea şi primele smartphone-uri Xiaomi cu încărcare wireless.

Alegerea unui standard în domeniu este una excelentă pentru că se pot implementa mult mai uşor diversele staţii de încărcare wireless. Astfel un telefon compatibil cu standardul Qi va putea fi încărcat oriunde, chiar şi în restaurante, pub-uri şi multe ale locuri de petrecere a timpului liber.

Pentru cei care îşi doresc un device Xiaomi, în această perioadă retailerul geekbuying.com organizează campania promoţională “919 Brand Carnival”. În cadrul acesteia foarte multe produse Xiaomi beneficiază de preţuri speciale. Iată câteva exemple:

Xiaomi Mi A1 cu procesor octa-core, 4 GB RAM, 64 GB spaţiu de stocare, cameră foto duală şi parte a programului Android One – 215.99 dolari după aplicarea codului MIA1geek;

Xiaomi Mi Mix 2 cu display de 5.99 inci cu raport 18:9, procesor Qualcomm Snapdragon 835 şi cameră foto de 12 megapixeli – 571.99 dolari după aplicarea codului MiMIX2;

Xiaomi 4K TV Box cu procesor quad-core, redare 4K la 60 fps, Android TV 6.0 şi  design plăcut – 66.99 dolari;

Xiaomi Mi Robot aspirator inteligent cu ghidare laser şi baterie de 5200 mAh ce promite o autonomie de 2 ore – 259.99 dolari.

Sursa: gsmarena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Xiaomi Redmi 15A 5G – smartphone low-cost cu ecran cu rată de refresh la 120Hz, baterie de 6300 mAh şi 6 ani de suport software

Xiaomi a lansat un nou smartphone low-cost, unul care va genera volume frumoase pentru producătorul chinez. Acesta se numeşte Xiaomi Redmi 15A 5G şi a fost prezentat oficial în India.

Faimoasa interfaţă MIUI a celor de la Xiaomi a fost închisă definitiv (suportul oficial pentru aceasta s-a încheiat pe 24 martie 2026)

MIUI a fost lansat în august 2010, iar iniţial acesta a fost distribuit ca ROM personalizat pentru smartphone-uri cu Android (pe atunci Xiaomi nu producea telefoane).

Ştiaţi că puteţi cumpăra din România un smartphone best buy de la Xiaomi cu baterie de 8500 mAh (3 zile de autonomie), cu valenţe de gaming şi cu ecran luminos, la puţin peste 2000 lei?

Bănuiesc că aţi observat că toate smartphone-urile lansate în China în ultima perioadă vin cu baterii generoase, în general peste 6500 – 7000 mAh. Tehnologia siliciu-carbon a fost mult rafinată de producătorii chinezi, astfel că noile generaţii de device-uri beneficiază de autonomii din ce în ce mai bune.