Xiaomi vrea să lanseze peste 10 smartphone-uri 5G în 2020

/
/
21 oct. 19
/

Dacă 2019 a fost anul iniţierii, al primilor paşi, se pare că din 2020 tehnologie 5G va prinde aripi şi va deveni principalul punct de atracţie al operatorilor telecom. Anul viitor va fi cel al smartphone-urilor 5G din ce în ce mai accesibile, urmând ca din 2021 să avem şi telefoane de buget cu 5G la bord.

Lei Jun, co-fondatorul Xiaomi, a anunţat că în 2020 compania plănuieşte să lanseze minim 10 smartphone-uri compatibile 5G, unele cu preţuri neaşteptat de bune. În acest moment Xiaomi are doar două terminale 5G în portofoliu, Xiaomi Mi Mix 3 5G şi Xiaomi Mi 9 Pro 5G, însă anul viitor am putea găsi chiar şi o versiune de Xiaomi Redmi Note cu suport pentru 5G.

Până acum logica evenimentelor este una corectă, chiar dacă unii au mai încercat să pună beţe în roate celor aflaţi în pole-position-ul implementării 5G la nivel global. Urmează o perioadă de investiţii masive în infrastructură, iar în 2-3 ani cred că vom ajunge la un nivel mai mult decât decent al acoperirii.

Sursa: reuters.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Xiaomi Redmi 15A 5G – smartphone low-cost cu ecran cu rată de refresh la 120Hz, baterie de 6300 mAh şi 6 ani de suport software

Xiaomi a lansat un nou smartphone low-cost, unul care va genera volume frumoase pentru producătorul chinez. Acesta se numeşte Xiaomi Redmi 15A 5G şi a fost prezentat oficial în India.

Faimoasa interfaţă MIUI a celor de la Xiaomi a fost închisă definitiv (suportul oficial pentru aceasta s-a încheiat pe 24 martie 2026)

MIUI a fost lansat în august 2010, iar iniţial acesta a fost distribuit ca ROM personalizat pentru smartphone-uri cu Android (pe atunci Xiaomi nu producea telefoane).

Ştiaţi că puteţi cumpăra din România un smartphone best buy de la Xiaomi cu baterie de 8500 mAh (3 zile de autonomie), cu valenţe de gaming şi cu ecran luminos, la puţin peste 2000 lei?

Bănuiesc că aţi observat că toate smartphone-urile lansate în China în ultima perioadă vin cu baterii generoase, în general peste 6500 – 7000 mAh. Tehnologia siliciu-carbon a fost mult rafinată de producătorii chinezi, astfel că noile generaţii de device-uri beneficiază de autonomii din ce în ce mai bune.