YouTube face un pas mare în faţă şi anunţă că va evidenţia clar clipurile video generate cu inteligenţa artificială

Software
/
/
28 mai 26
/

YouTube face un pas mare în faţă şi anunţă că de acum înainte vom fi informaţi când un clip video existent pe cea mai mare platformă de streaming video din lume este generat cu inteligenţa artificială.

Gigantul american Google a lansat o actualizare importantă pentru funcția de marcare a conținutului creat cu AI pe YouTube, AI Labels (Etichete AI), cu scopul de a  îmbunătăți transparența în ceea ce privește conținutul generat sau modificat semnificativ cu AI.

Noile etichete care informează că video-ul este creat cu AI sau modificat semnificativ cu AI se vor regăsi într-o poziție mai vizibilă:

  • Pentru videoclipurile lungi, eticheta apare direct sub playerul video, deasupra descrierii;
  • Pentru video-urile Shorts, eticheta apare ca o suprapunere pe videoclipul în sine;
  • Pentru conținutul nerealist, animat sau ușor modificat, eticheta se găsește în descrierea extinsă.

YouTube introduce astfel mecanisme interne, automatizate pentru a ajuta la identificarea conținutului generat de AI. Dacă un creator nu precizează că a folosit AI, dar sistemele detectează o utilizare semnificativă, sistemul va aplica automat o etichetă care să indice prezența AI-ului. Creatorii au la dispoziție instrumente să conteste această etichetă, în cazul în care consideră că sistemul a identificat greșit utilizarea AI-ului.

Personal nu pot decât să îi felicit pe cei de la Google, chiar este utilă o astfel de departajare între clipurile făcute de om şi cele create de AI.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Români, pregătiţi-vă, în curând inteligenţa artificială vă va spune la ce să vă uitaţi pe Netflix

Toți am trecut prin asta, deschidem Netflix, navigăm minute în șir prin numărul uriaş de titluri și încheiem prin a renunța sau a revedea un serial / film mai vechi, dar bun. Paradoxul alegerii a devenit una dintre cele mai mari provocări ale platformelor streaming.

Bluetooth 7.0 – ce ştim până acum?

Tehnologia Bluetooth este pe cale să facă cel mai mare pas înainte din ultimul deceniu. Organizația Bluetooth SIG a adoptat oficial noua specificație Bluetooth Core 7.0, al cărei element central este tehnologia HDT (High Data Throughput).

Ai cumpărat un laptop sau PC fără Windows și Office de Black Friday 2026? Află cum poți să le activezi de la 43.51 lei pentru Windows și 118.16 lei pentru Office 2024 Pro Plus

Cei ce doresc să activeze Windows și Office pe un laptop sau PC pot avea parte de unele dintre cele mai bune prețuri în oferta mai jos prezentată.