ZTE Axon 40 Ultra – flagship cu cameră frontală integrată sub display şi ansamblu foto cu trei senzori a câte 64 Megapixeli fiecare

09/05/2022

Nu vreau să încep cu concluzia, dar dacă ZTE ar fi stat ceva mai bine pe partea de suport software, aş fi spus că acest ZTE Axon 40 Ultra poate candida fără probleme la premiul pentru cel mai bun smartphone al anului. Aşa mă rezum în a spune că avem unul dintre cele mai frumoase telefoane, unul cu potenţial destul de ridicat.

La nivel estetic ZTE Axon 40 Ultra arată impecabil (sunt subiectiv, nu trebuie să fiţi de acord cu mine), ecranul cu margini curbate la 71 de grade şi fără decupaje îmbracă excelent zona frontală, iar cei trei senzori a câte 64 Megapixeli fiecare sunt sincronizaţi aproape perfect, arată robusteţe şi masculinitate.

Dacă tot am adus aminte de ecran, ZTE a decis să integreze pe acest smartphone un display AMOLED de 6.8 inci cu rată de refresh de 120Hz, luminozitate de până la 1500 nits, 100% DCI-P3, suport 10 bit, dimming 1440Hz care reduce fluctuaţiile de luminozitate şi certificare TUV Rheinland. Ecranul este produs de BOE, iar sub acesta se află a treia generaţie a camerei frontale integrate, un senzor de 16 Megapixeli. Zona care ascunde camera frontală are o densitate a pixelilor de 400 ppi, este formată din şapte straturi de materiale transparente (acestea vor permite şi o captare mai bună a luminii), include un cip nou UDC Pro, iar pe partea de procesare a imaginilor ZTE foloseşte tehnologia Selfie 3.0 bazată pe AI ce aduce detalii mult mai clare în imagini.

Camera foto triplă este formată din trei senzori a câte 64 Megapixeli fiecare astfel: wide Sony IMX787 cu OIS, ultra-wide Sony IMX787 şi telephoto periscop cu zoom optic 5.7x şi OIS. Fiecare senzor separat este capabil de înregistrare video la rezoluţie 8K.

Specificaţii complete pentru ZTE Axon 40 Ultra:

  • display curbat AMOLED de 6.8 inch cu rezoluție 2480 x 1116 pixeli, rată de refresh de 120Hz, accelerare tactilă la 360Hz, 10-bit, acoperă 100% gama de culori DCI-P3, luminozitate de până la 1500 nits, dimming 1440Hz, certificare TUV Rheinland;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 8 Gen 1 de tip octa-core dezvoltat pe 4nm, Adreno next-gen GPU, 8 / 12 / 16 GB RAM LPDDR5 și 256 / 512 GB / 1 TB spațiu de stocare UFS 3.1;
  • Android 12 cu interfaţa MyOS 12;
  • 5G NSA + SA, 4G VoLTE, Wi-Fi a/b/g/n/ac/ax, dual-band, Wi-Fi direct, hotspot, bluetooth 5.2, USB Type-C, A-GPS, GPS, GLONASS și BDS, jack de 3.5 mm, scanner de amprentă în display, difuzoare stereo frontale, Hi-Fi Audio;
  • cameră principală cu senzor custom Sony IMX787 de 64 Megapixeli și f/1.6, Pixel Binning 4 în 1, OIS, detecție de fază, LED flash, 64 Megapixeli ultra-wide cu senzor Sony IMX787, 64 Megapixeli telephoto periscop, OIS, zoom optic 5.7x, f/3.4, senzor TOF, filmare 8K la 24 fps, cameră frontală sub display de 16 Megapixeli, f/2.45;
  • baterie de 5000 mAh cu încărcare rapidă la 80W, dimensiuni de 163.28 × 73.56 × 8.41 mm, 204 gr greutate.

ZTE Axon 40 Ultra este disponibil pentru moment doar în China, însă din luna iunie va fi lansat comercial şi la nivel global.

Iată preţurile practicate în China:

  • 8 GB RAM + 256 GB spaţiu de stocare – 743 dolari;
  • 12 GB RAM + 256 GB spaţiu de stocare – 787 dolari;
  • 12 GB RAM + 512 GB spaţiu de stocare – 862 dolari;
  • 16 GB RAM + 1 TB spaţiu de stocare – 1085 dolari.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.