ZTE N880E – primul smartphone non-Nexus ce rulează Android 4.1 Jelly Bean

/
/
24 iul. 12
/

Majoritatea dintre dumneavoastră vă asteptaţi ca primul smartphone ce va rula Android 4.1 Jelly Bean out of the box  să vină din partea unor companii precum Samsung, HTC, LG sau chiar Huawei. Situaţia nu stă astfel, iar surpriza a fost realizată de către chinezii de la ZTE care au lansat primul smartphone ce nu face parte din familia Google Nexus ce rulează Android 4.1 Jelly Bean: ZTE N880E.

Ce este curios însă la acest device, este faptul că el a fost lansat în luna mai a acestui an rulând Android 2.3 Gingerbread. Totuşi, datorită colaborării excelente dintre ZTE şi gigantul Google, s-a hotărât ca smartphone-ul să se pună la vânzare încă de la început cu Android 4.1 Jelly Bean. Ca şi dotări hardware, gadgetul este slab, având un procesor single-core din familia Qualcomm tactat la 1 GHz, 512 MB RAM, display WVGA de 4 inch, cameră foto de 3,2 megapixeli, 4 GB de memorie internă şi o baterie de 1650 mAh. Noul smartphone va cântări doar 130 de grame.

Observaţi faptul că noua versiune de Android poate rula chiar şi pe un procesor single-core, în timp ce marile companii nu sunt în stare să facă update nici măcar la Android 4.0 ICS pentru smartphone-uri similare, sau chiar mai puternice ca cel de faţă. Ruşinică !

Sursa: zte.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Xiaomi Redmi Note 15 Pro Plus 5G – review

Sunt sigur că Xiaomi și-ar dori să vândă mai multe unități din seria Ultra, precum acest model - Xiaomi 15 Ultra, telefon pe care-l folosesc în rol de smartphone principal de câteva zile, dar vânzările companiei chineze stau de fapt în seria Redmi. 

Lenovo pregăteşte lansarea unui smartphone cu ecran de 7.5 inci

Luna trecută vă spuneam că cel puţin doi producători importanţi testează şi chiar pregătesc lansarea pe piaţă a unor smartphone-uri cu ecrane de cel puţin 7 inci.

Ce este AIOS şi de ce crede CEO-ul Xiaomi că acesta va revoluţiona industria telefoanelor inteligente

Foarte mulţi utilizatori cred că telefoanele inteligentele au atins un platou, au ajuns într-un punct de stagnare, în care cuvântul evoluţie este mai mult marketing, iar la cum s-au prezentat lucrurile în ultima perioadă, nici nu prea ai cum să îi contrazici.