Telefoane Mobile

ZTE Nubia Z17 Lite este un smartphone elegant lansat în vara anului trecut, iar ZTE îl evidenţiază foarte mult în ultima perioadă în diverse campanii promoţionale. Acesta are un design similar cu cel al flagship-ului ZTE Nubia Z17, iar din punct de vedere hardware avem de-a face cu un terminal mid-range.

Telefonul are o construcţie metalică tip unibody, display edge-to-edge de 5.5 inci cu rezoluţie FullHD, procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 653, 6 GB RAM, 64 GB spaţiu de stocare, cameră foto duală 2 x 13 megapixeli cu OIS, baterie de 3200 mAh cu funcţia Quick Charge 3.0 şi scanner de amprentă. ZTE Nubia Z17 Lite vine din fabrică cu interfaţa proprie Nubia UI bazată pe Android 7.0 Nougat, iar într-un viitor nu foarte îndepărtat va trece la Android 8.0 Oreo.

Camera foto duală de pe ZTE Nubia Z17 Lite  se descurcă excelent, chiar şi în condiţii de low light. În plus efectele speciale vă permit realizarea de fotografii artistice. Iată câteva exemple:

ZTE Nubia Z17 Lite are un preţ special zilele acestea la retailerul chinez geekbuying.com. Smartphone-ul poate fi achiziţionat pentru doar 249.99 dolari fără TVA (aproximativ 932 lei) după aplicarea codului NUBIA2018. Mai multe detalii despre device puteţi găsi în campania dedicată.

Specificaţii complete pentru ZTE Nubia Z17 Lite:

  • display edge-to-edge IPS de 5.5 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli, 424 ppi, protejat cu sticlă curbată 2.5D Corning Gorilla Glass;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 653 de tip octa-core, Adreno 510 GPU, 6 GB RAM, 64 GB spațiu de stocare;
  • Nubia UI bazat pe Android 7.0 Nougat;
  • 4G, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi hotspot, Wi-Fi direct, NFC, bluetooth 4.1, USB Type-C, jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS, BDS, scanner de amprentă;
  • 2 x 13 Megapixeli cu senzor Sony IMX258 (monocrom + RGB), f/2.2, OIS, EIS, autofocus, LED flash, filmare 4K, protecţie cu sticlă de safir şi cameră frontală de 16 Megapixeli cu f/2.0, filmare la 1080p;
  • baterie de 3200 mAh cu Quick Charge 3.0 și 7.6 mm grosime.

Categorii: zte

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 7 Pro, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.